12 Years a Slave a primit 10 nominalizări la Satellite Awards
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-years-a-slave-a-primit-10-nominalizari-la-satellite-awards/

Lungmetrajul 12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a primit cele mai multe nominalizări – 10 – la ediţia din 2014 a galei Satellite Awards.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Lungmetrajul „12 Years a Slave“, regizat de Steve McQueen, a primit cele mai multe nominalizări – 10 – la ediţia din 2014 a galei Satellite Awards.

Satellite Awards sunt decernate anual de International Press Academy (IPA), o asociaţie de jurnalişti specializaţi în domeniul entertainment. Nominalizările au fost anunţate luni seară.

Premiile Satellite sunt acordate în 38 de categorii, recompensând excelenţa în cinematografie, televiziune şi jocuri video.

În topul producţiilor cinematografice care au primit cele mai multe nominalizări urmează lungmetrajele ,,American Hustle” şi ,,Gravity” – ambele cu opt nominalizări -, ,,Rush” – şapte nominalizări – şi ,,Inside Llewyn Davis” şi ,,Saving Mr. Banks” – ambele cu şase nominalizări.

La categoria ,,cel mai bun film” au fost nominalizate producţiile ,,Inside Llewyn Davis”, ,,12 Years a Slave”, ,,Philomena”, ,,American Hustle”, ,,Gravity”, ,,Captain Phillips”, ,,The Wolf of Wall Street”, ,,Saving Mr. Banks”, ,,All Is Lost”, ,,Blue Jasmine”.

Meryl Streep (,,August: Osage County”), Judi Dench (,,Philomena”), Sandra Bullock (,,Gravity”), Cate Blanchett (,,Blue Jasmine”), Amy Adams (,,American Hustle”), Julia Louis-Dreyfus (,,Enough Said”), Adèle Exarchopoulos (,,La Vie d’Adèle”) şi Emma Thompson (,,Saving Mr. Banks”) vor concura la categoria ,,cea mai bună actriţă”.

Tom Hanks (,,Captain Phillips”), Robert Redford (,,All Is Lost”), Christian Bale (,,American Hustle”), Chiwetel Ejiofor (,,12 Years a Slave”), Bruce Dern (,,Nebraska”), Forest Whitaker (,,The Butler”), Matthew McConaughey (,,Dallas Buyers Club”) şi Leonardo DiCaprio (,,The Wolf of Wall Street”) au fost nominalizaţi la categoria ,,cel mai bun actor”.

Competiţie acerbă pentru 12 Years a Slave

La categoria ,,cel mai bun regizor” au fost nominalizaţi Steve McQueen (,,12 Years a Slave”), Ethan Coen şi Joel Coen (,,Inside Llewyn Davis”), Ron Howard (,,Rush”), Woody Allen (,,Blue Jasmine”), Martin Scorsese (,,The Wolf of Wall Street”), Alfonso Cuaron (,,Gravity”), Paul Greengrass (,,Captain Phillips”), David O. Russell (,,American Hustle”), notează Mediafax.

La categoria ,,cel mai bun film internaţional” au fost nominalizate următoarele producţii: ,,The Hunt” (Danemarca), ,,La Vie d’Adèle” (Franţa), ,,Four Courners” (Africa de Sud), ,,Circles” (Serbia), ,,Wadjda” (Arabia Saudită), ,,The Past” (Iran), ,,La Grande Bellezza” (Italia), ,,Metro Manila” (Marea Britanie), ,,The Broken Circle Breakdown” (Belgia) şi ,,Bethlehem” (Israel).

12 Years a Slave

Chiwetel Ejiofor – 12 Years a Slave

,,Ernest & Celestine”, ,,Turbo”, ,,The Wind Rises”, ,,The Croods”, ,,Frozen”, ,,Epic”, ,,Cloudy With a Chance of Meatballs 2″ şi ,,Monsters University” vor concura la categoria ,,cel mai bun film animat”, în timp ce ,,20 Feet from Stardom”, ,,Evocateur: The Morton Downey Jr. Movie”, ,,The Square”, ,,American Promise”, ,,The Act of Killing”, ,,Blackfish”, ,,Stories We Tell”, ,,Sound City”, ,,Tim’s Vermeer” şi ,,After Tiller” sunt nominalizate la premiul Satellite pentru cel mai bun documentar.

La categoria ,,cel mai bun scenariu original” concurează filmele ,,Enough Said”, ,,Inside Llewyn Davis”, ,,Blue Jasmine”, ,,Her”, ,,Saving Mr. Banks” şi ,,American Hustle”, în timp ce la categoria ,,cel mai bun scenariu adaptat” au fost nominalizate filmele ,,Captain Phillips”, ,,Lone Survivor”, ,,12 Years a Slave”, ,,The Wolf of Wall Street”, ,,Before Midnight” şi ,,Philomena”.

În categoriile dedicate televiziunii, producţiile ,,Breaking Bad”, ,,House of Cards” şi ,,Orange Is the New Black” au ocupat primul loc în topul serialelor care au primit cele mai multe nominalizări şi vor concura la patru categorii.

IPA a anunţat deja şi o serie de premii speciale care vor fi înmânate la ceremonia din 2014: regizorul Ryan Coogler va primi un premiu Satellite onorific pentru filmul ,,Fruitvale Station”, Michael B. Jordan şi Sophie Nelisse vor primi premiul pentru cel mai bun actor debutant, filmul ,,Nebraska” a primit trofeul pentru cea mai bună distribuţie, iar „Orange Is the New Black” a fost desemnat serialul TV cu cea mai bună distribuţie.

Cea de-a 18-a gală Satellite Awards va avea loc pe 9 martie la Los Angeles.

Foto credit: Cinemagia, 12 Years a Slave

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.