12 Years a Slave este filmul anului 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-years-a-slave-este-filmul-anului-2013/

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

Un articol de |6 decembrie 2013

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

Drama istorică 12 Years a Slave, bazată pe memoriile lui Solomon Northup, din 1835, care prezintă povestea unui bărbat de culoare (Chiwetel Ejiofor), răpit şi vândut ca sclav în Louisiana, a surclasat filmul SF ,,Gravity 3D: Misiune în spaţiu”, regizat de Alfonso Cuarón – situat pe locul al doilea -, şi ,,The Wolf of Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese (locul al treilea), informează contactmusic.com.

Drama ,,Înainte de miezul nopţii/ Before Midnight”, regizată de Richard Linklater, ocupă locul al patrulea, iar lungmetrajul ,,Her”, de Spike Jonze, se situează pe locul al cincilea.

12 Years a Slave

Chiwetel Ejiofor în 12 Years a Slave 

Filmul ,,Her”, despre un bărbat care se îndrăgosteşte de un sistem de operare pe computer, a fost desemnat, miercuri, cel mai bun film pe 2013 de criticii de la National Board of Review of Motion Pictures (NBR), notează Mediafax.

Topul Rolling Stone a fost completat, în ordine, de ,,Scandal în stil american/ American Hustle” (locul al şaselea), de David O. Russell, ,,Căpitanul Philips”, de Paul Greengrass, ,,Nebraska”, de Alexander Payne, ,,Blue Jasmine”, de Woody Allen, ,,Inside Llewyn Davis”, de Joel şi Ethan Coen.

Foto credit: Cinemagia, 12 Years a Slave

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.