19 februarie în cultură – Brâncuşi, Troisi, Trenet
https://www.ziarulmetropolis.ro/19-februarie-in-cultura-brancusi-troisi-trenet-3/

ŞTIAŢI CĂ, într-o zi de 19 februarie s–a născut Massimo Troisi, rămas în memoria cinefililor după rolul poştaşului lui Neruda din “Il Postino”? Troisi şi-a început cariera ca prezentator într-un cabaret, în 1972. Ulterior s-a apucat să scrie scenarii şi să regizeze, impunându-se a impus ca unul dintre cei mai importanţi regizori italieni ai anilor 80. A murit în casa surorii sale de lângă Roma, în urma unui infarct, la doar 12 ore după terminarea filmarilor la Il Postino, film pentru care şi-a amânat operaţia pe cord şi pentru care a fost nominalizat post mortem la premiul Oscar pentru cel mai bun actor.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2014

ŞTIAŢI CĂ, într-o zi de 19 februarie s–a născut Massimo Troisi, rămas în memoria cinefililor după rolul poştaşului lui Neruda din “Il Postino”? Troisi şi-a început cariera ca prezentator într-un cabaret, în 1972. Ulterior s-a apucat să scrie scenarii de film şi să regizeze, impunându-se ca unul dintre cei mai importanţi regizori italieni ai anilor 80. A murit în casa surorii sale de lângă Roma, în urma unui infarct, la doar 12 ore după terminarea filmarilor la Il Postino, film pentru care şi-a amânat operaţia pe cord şi a fost nominalizat post mortem la premiul Oscar pentru cel mai bun actor.

1473 – S-a născut Nicolaus Copernicus, astronom polonez, autor al teoriei heliocentrismului. (m. 1543)

1841 – S-a născut Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, fondator al şcolii naţionale muzicale spaniole (m. 19 august 1922)

1876 – S-a născut Constantin Brâncuşi, considerat de majoritatea criticilor drept cel mai mare sculptor al secolului XX. Artistul născut în localitatea Hobiţa a exprimat în creaţia sa, esenţializată şi purificată în liniile ce o compun, o viziune cu totul nouă asupra lumii, în care sunt regăsite miturile primordiale ale omenirii, dar şi elementele inconfundabile ale artei populare româneşti. Brâncuşi – unul dintre cei mai importanţi artişti români din toate timpurile – s-a stins din viaţă la Paris, la vârsta de 81 de ani, ultima sa mărturisire fiind: “Mor cu inima tristă, pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.

1939 – S-a născut Irina Loghin, supranumită Regina muzicii populare sau Perla, este o renumită interpretă de folclor românesc.

1951 – A încetat din viaţă scriitorul francez André Gide (n. 22 noiembrie 1869).

1951 – S-a născut Maria Ploae, actriță de film și teatru. Maria Ploae a absolvit IATC în 1975, la clasa prof. Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. A fost colegă de grupă cu Dan Condurache și Horațiu Mălăele, și de generație cu Vlad Rădescu, Radu Gheorghe, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Șerban Cellea. Este căsătorită cu regizorul de film Nicolae Mărgineanu.

1952 – A încetat din viaţă Knut Hamsun, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1920).

1955 – S-a născut Jeff Daniels, actor american

1957 – S-a născut Falco, cântăreț austriac (d. 1998)

1963 – S-a născut Seal, cântăreț britanic

1967 – S-a născut Benicio Del Toro, actor puerto-rican

1990 – A încetat din viaţă britanicul Michael Powell, regizor, scenarist şi producător de film. (n. 30 septembrie 1905)

2001 – A încetat din viaţă regizorul Stanley Kramer: „Ghici cine vine la cină”, „Corabia nebunilor” (n. 29 septembrie 1913)

2001 – A încetat din viaţă Charles Trenet, cântăreț și compozitor francez, autorul melodiei La Mer. Trenet a scris versurile acestei melodii, în 1943, în timpul unei călătorii cu  trenul de-a lungul Mării Mediterane. Totul în doar 10 minute, pe o bucată de hârtie igienică. Melodia care avea să fie lansată abia trei ani mai târziu, în 1946, a devenit instantaneu hit.

Foto 19 februarie : Constantin Brâncuşi – wikipedia

24
/08
/16

Filmul lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", câștigătorul premiului Palme d'Or în 2007, ocupă, în opinia criticilor consultați de BBC Culture, locul al 15-lea, într-un sondaj al celor mai bune 100 de filme ale acestui secol. Pe primele trei locuri s-au clasat: "Mulholland Drive" - David Lynch, "In the Mood for Love" - Wong Kar-wai şi "There Will Be Blood" - Paul Thomas Anderson.

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Compozitorul și organistul german din perioada barocă, Johann Sebastian Bach, este unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Familia și muzica au fost universul vieții lui.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

Cinematografia românească va fi prezentă în perioada 1-3 septembrie la Roma, în celebrul parc Villa Borghese, cu proiecții de filme în premieră, în cadrul ultimei etape a Romania Film Festival ediția 2016.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

22
/08
/16

„Nu există cuvinte...a plecat un actor și un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuș.." - Oana Pellea. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seară la Biserica Colțea din Capitală. Înmormântarea artistului va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.

22
/08
/16

Între 14 și 18 septembrie, va avea loc prima ediție a festivalului PELÍCULA – LATIN AMERICA FILM & EXPERIENCE. Iubitorii filmului vor putea viziona pelicule conectate puternic cu 8 țări din America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Venezuela și Uruguay. Sunt în total 15 filme care pot fi văzute la Cinema Elvira Popescu, Instituto Cervantes de Bucarest, POINT sau Journey Pub.

22
/08
/16

Fundaţia Geo Barton prezintă spectacolul „Aici nu-i de joacă” după Pauline Daumale, regia Catrinel Dumitrescu, duminică 4 septembrie, de la ora 20.30, în Grădina Televiziunii Române, în cadrul proiectului „Teatru în TVR”.

22
/08
/16

Cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Sâmbătă seara, la gala de închidere, Gheorghe Visu a urcat pe scenă pentru trofeul Heart of Sarajevo acordat celui mai bun actor. Un al doilea premiu oferit filmului a fost Mențiunea Specială a Juriului. Din 23 septembrie, Câini intră pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.

21
/08
/16

„Suntem ce sunt amintirile noastre.” - Marin Moraru. Cunoscutul actor a decedat duminică după-amiază, la Spitalul Elias. În vârstă de 79 de ani, actorul Marin Moraru (Marinuș, pentru prieteni) a fost unul dintre cei mai mari actori români ai generației sale. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.