24 de ani de… Excelsior, pe 22 aprilie. Ziua în care maestrul Ion Lucian ar fi împlinit 90 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/24-de-ani-de-excelsior-pe-22-aprilie-ziua-in-care-maestrul-ion-lucian-ar-fi-implinit-90-de-ani/

Marţi, 22 aprilie, este o zi cu totul specială în viaţa Teatrului Excelsior. Este chiar momentul de întemeiere al acestui lăcaş de cultură. Pe 22 aprilie s-a născut maestrul Ion Lucian, care în urmă cu 24 de ani, a adus pe lume cel mai drag copil al său: Teatrul Excelsior.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2014

Dispariția tragică a fondatorului Teatrului Excelsior, Ion Lucian, la 31 martie 2012, a fost doar pământeană, căci ființa lui spirituală continuă să respire prin fiecare por al acestui teatru – afirmă, într-un comunicat, reprezentanţii instituţiei culturale.

Alături de maestru, s-au aflat la începuturile acestei aventuri teatrale : Paula Sorescu Lucian, Genoveva Preda, Daniela Anencov,  regretatul Victor Radovici, Vasile Menzel, Gabriela Blebea, Nicu Alifantis și actualul director al teatrului, Aurel Mitran.

După mai bine de 12 ani de luptă cu birocrația și inerția instituțiilor de cultură, în vara anului 2011, Excelsior a renăscut, iar în noul sediu situat pe strada Academiei nr.28, se ascunde Casa Copilăriei și a Poveștilor Nemuritoare, de care avem atâta nevoie cu toții: de la cei mici, până la cei mai vârstnici dintre noi.

Iar, această luptă pe viață și moarte a fost dusă până la ultima suflare de maestrul Ion Lucian. Pe 22 aprilie 2014, ar fi trebuit să împlinească 90 de ani.

24 de primăveri înfloresc de Ziua Teatrului Excelsior

Bucuria de a trăi prin teatru, alături de spectatori, de cei mai sinceri şi inocenţi dintre ei, copiii, este unică şi ea se petrece cu aceeaşi intensitate de 24 de ani. Există în inima Bucureştiului, un loc hărăzit de zeiţele artelor cu cele mai alese daruri.

Aici, în strada Academiei nr. 28, în Casa Poveştilor, Teatrul Excelsior are întotdeauna uşile larg deschise.

Pe 24 aprilie, la ora 18.30, veniți să vedeți minunea: de Ziua Teatrului Excelsior, vor înflori 24 de primăveri. Veți intra în lumea cu miros de vacanță, cu arome dulci de povești nemuritoare.

Amfitrionul Zilei Teatrului Excelsior va fi charismaticul  actor Vasile Menzel . Îi vor sta alături actorii Paula Sorescu Lucian, Janine Stavarache, Annemary Ziegler, Ștefan Velniciuc.

Excelsior

Aceştia vor da viață câtorva poeme ale maestrului Ion Lucian, care pe 22 aprilie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani

Academicianul Dinu Sărau, profesorul universitar Ion Toboșaru, diplomatul de carieră Andrei Magheru, regizorul și textierul Aurel Storin, actrița Genoveva Preda, sunt câțiva dintre invitații de onoare, care vor împărtăși publicului gândurile lor despre cel care a creat un univers al imaginației fără limite, atât în teatrul pentru adulți, cât și în teatrul pentru copii.

Un moment aparte îl va constitui prezentarea  unui fragment din viitoarea carte  “Biruințele unui învins”, un volum de memorii ale maestrului Ion Lucian și mărturii despre personalitatea sa, îngrijit de Ioana Bogdan, în lectura sensibilă a actriței Paula Sorescu Lucian.

Directorul interimar  al teatrului, Aurel Mitran, v-a pregătit o surpriză de proporții. O să vă conducă prin culisele teatrului, iar de acolo veți fi “aruncați”  într-o aventură uluitoare. Veți descoperi “La Grande Magia” din ținutul secret al copilăriei.

Vă așteptăm la Ziua Teatrului Excelsior, să participăm împreună la sărbătoarea celor 24 de primăveri din Casa Poveștilor!

Foto cu Ion Lucian şi Teatrul Excelsior – wikipedia, Cinemagia

24
/06
/16

"Femme Assise" (1909), una dintre primele picturi cubiste ale lui Pablo Picasso, s-a vândut, zilele trecute, cu suma de 43,2 de milioane de lire sterline (63,4 milioane de dolari) în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's din Londra, cu aproape 20 de milioane de dolari mai mult decât estimarea inițială

24
/06
/16

Al Pacino, actorul în vârstă de 76 de ani, devenit o legendă a cinematografiei americane prin rolurile sale din filme precum "Nașul" sau "Scarface", se numără printre laureații celei de-a 39-a gale anuale a Kennedy Center Honors, cele mai prestigioase distincții culturale din Washington.

23
/06
/16

Am ascultat în ultimul timp mai multe discuri, semnate de nume dintre cele mai importante ale lumii interpretative contemporane. Și mi se pare esențial că fiecare dintre acești mari muzicieni spun prin înregistrările lor și o poveste interesantă pentru oamenii de astăzi; muzica, mai ales muzica clasică, nu este doar un prilej pentru clipe de liniște, ci și un pretext pentru a intra într-un univers destul de îndepărtat de obișnuitul nostru cotidian.

23
/06
/16

Omar Sosa va prezenta la Jazz Night Out cel mai nou disc al său, Ilé, o revenire muzicală la rădăcinile afro-cubaneze, pe scenă fiindu-i alături Leandro Saint-Hill -saxofon și flaut, Childo Tomas- bas și vocal, Ernesto Simson la tobe. Joi, 30 iunie, de la ora 20.00, la Sala Radio.

23
/06
/16

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „SIERANEVADA”, va avea premiera în Germania la sfârșitul acestei săptămâni. În toamnă filmul va avea premiera în India, în cadrul Jagran Film Festival, în timp ce pe marile ecrane din România „SIERANEVADA” va ruladin 9 septembrie.

23
/06
/16

„A fi umil e o chestie frumoasă. Cred că umilinţa pleacă din generozitate“. - Andi Vasluianu. Unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, având, până în prezent, peste 100 de roluri în film și teatru, împlineşte astăzi 42 de ani

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

22
/06
/16

Imprevizibilul spectacol de magie susţinut în mulţime, trucurile de iluzionism antrenante şi o misiune peste ocean a celor patru călăreţi au reuşit să hipnotizeze publicul şi să plaseze filmul „Now You See Me: Jaful perfect 2” pe locul întâi la box office-ul românesc în primul weekend, cu 54.735 de spectatori şi încasări de 1.029.253 de lei.

22
/06
/16

Există un loc în inima Bucureștiului unde poți să-ți dezvolți talentul și să îți exprimi pasiunea pentru un domeniu creativ, care îți oferă libertate în exprimarea originală a “vocii” tale: actorie, fotografie, scriere creativă, spiritualitate sau jurnalism. Fundația Calea Victoriei oferă cursuri de vară. 

22
/06
/16

Pe 23 iunie, Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” și Muzeul Național de Artă al României vă invită să petreceți noaptea magică a Sânzienelor în curtea de onoare a MNAR (Calea Victoriei nr. 49-53). Vor fi alături de noi Victor Rebengiuc, Irina Sârbu & Ethnotic Project, Liliana Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Corul „Sound” condus de Voicu Popescu şi mulţi alţii.