Andrés, ”El Ilusionista” & Toni, macaragiul din Tecuci – Jurnalul unei dame de pică (3)
https://www.ziarulmetropolis.ro/andres-el-ilusionista-toni-macaragiul-din-tecuci-jurnalul-unei-dame-de-pica-3/

Utimele două partide din faza grupelor, Italia – Irlanda şi Belgia – Suedia sunt (erau) pe sfârşite. Dar nu despre aceste două confruntări aş dori să divaghez, ci despre Spania – Croaţia, bijuteria de marţi seară, de pe arena Matmut Atlantique din Bordeaux…

Un articol de Pantacruel|22 Iunie 2016

Am avut bucuria să asist la un meci uimitor alături de o mare de oameni, între care capete luminate şi încoronate, academicieni, actori faimoși, bancheri, scriitori și jurnaliști renumiți – confirm, în tribune era și Andrei Crăciun, un scriitor-jurnalist foarte drag mie, prezent la al treilea European din cariera sa jurnalistică, una aflată, o spune chiar el, în prãbuşire financiarã, un „ziarist liber, specie pe cale de dispariție” care “susține revoluția bunului scris”, cum se autocaracterizează el însuși pe minunatul său blog – (dacă nu l-ați citit încă pe Andrei, vă rog să-i căutați editorialele în Ziarul Metropolis, sunt excepționale!) – , critici și iubitori de artă înamorați lulea de sportul rege, niciun reprezentant al TVR (mi-ar fi plăcut să schimb o privire cu absolut fabulosul comentator Emil Hossu Longin!), niciun Rareș Bogdan, niciun Moise, Gâdea sau Mircea Badea, niciun lider de opinie sau politician român.

Nimic nefiresc totuși pentru realitatea societăţii dâmbovițene, tot mai golită de fiinţa ei spirituală care a salvat-o şi imunizat-o în vremurile de tristă amintire.

Am avut bucuria, spuneam, să îl revăd pe Andrés ”El Ilusionista” Iniesta, cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, cu 29 de trofee cucerite, aflat, poate, la ultimul său European. Don Andrés despre care David Villa, unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria “La Roja”, spunea deunăzi: “Mulţumesc Domnului că acest fotbalist magnific joacă pentru Spania, că e al nostru!” Iniesta, cel care în finala Mondialului din 2010, împotriva Olandei, marca golul care aducea, în premieră, titlul suprem Spaniei. Andrés ”El Ilusionista” Iniesta – şi cu asta închei prelunga enumerare – , cel mai bun jucător al Campionatului European din 2012 și, de asemenea, cel mai bun jucător (de până acum) al acestui European din Franța. Andrés Iniesta – încă puţin -, în care se întâlnesc, în modul cel mai nobil şi cel mai prolific cu putinţă, viziunea jocului şi inteligența, talentul şi divinul.

Mărturisesc că europeanul metropolisharul subtil și atât de înalt al acestui jucător unic, ale cărui pase de geniu le-am admirat împreună cu alţi suporteri (poate mai  pasionaţi decât mine), pe marile stadioane ale lumii, mă face să-mi constientizez limitele si lacunele… mă-ntreb dacă mai face sens să scriu… despre fotbal și călătorii (presupunând că măcar aceste îndeletniciri ar trebui sa-mi fie binecunoscute!)

„Iniesta, cel mai galonat jucător spaniol din toate timpurile, omul cu soluţiile, omul finalelor, omul decisiv este, totodată, cel mai mare jucător care nu a câştigat niciodată Balonul de Aur…” îmi spuneam şoptit, cu ochii pe jocul încântător al croaţilor, care vor câştiga în cele din urmă meciul şi grupa şi vor trimite Spania să se bată cu Italia în optimi!

“Vă daţi seama, înţelegeţi? Unde aţi mai întâlnit aşa ceva?!” mă întrebam retoric…  “În toate cărţile şi filmele bune”, s-a auzit, de undeva din mulţime, vocea joasă a lui Toni, un macaragiu din Tecuci, ajuns boschetar fără dinţi, în ciuda asemănării izbitoare cu Hemingway. Toni, care trăişte intens fiecare meci, înjurã, îşi face semnul crucii şi plânge. Omenii nu se miră. La Toni, zdrenţuitul cu ochi albaştri şi barbã albă, murdarã (adidaşii din picioare sunt la fel, albicioşi şi primiţi de pomană), viteza şi firescul cu care etalează, din arhiva memoriei culturale, informaţii despre arhitectura lumii în care convieţuim nu mai miră pe  nimeni.

Zâmbesc superior şi-mi amintesc vorbele memorabile ale lui I. L. Caragiale: “Şi dacă şi gândul ar trebui pedepsit, cine dintre noi n-ar merita măcar o dată în viaţa lui pedeapsa capitală?”. Are mare dreptate Conu Iancu, parcă a intuit că meciurile din faza grupelor şi-au dat duhul şi încep duelurile „care pe care”!

Să facem, aşadar, o pauză în obișnuința noastră de a-i glorifica pe cei „aleși”, acum după ce sita a cernut şi neghina a plecat acasă, să ne pregătim de eliminatorii, să ne apropiem cu mintea şi inima de fermecătoarea Islandă, care i-a dat lumii pe cei de la Sigur Rós (refuz să cred că nu v-aţi cumpărat încă bilet să-i vedeţi, în iulie, la Festivalul Electric Castle de la Bonţida, Cluj!!!) sau de senzaţionala Ungarie (dacă nu cumva cer prea mult!) – e anul ungurilor, recunoaşteţi!, au luat până şi Oscarul! – şi să continuăm să visăm, să donăm, să omorâm capra vecinului, dar să nu uităm să ne bucurăm de cărţi, filme şi, bineinţeles, de fotbal.

Foto: Andrés Iniesta – euro 2016, facebook

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123