24 de scurtmetraje în Competiția Internațională NexT și 10 în cea Națională
https://www.ziarulmetropolis.ro/24-de-scurtmetraje-in-competitia-internationala-next-si-10-in-cea-nationala/

Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film NexT (22-26 iunie), cea de-a 11-a, reuneşte 34 din cele mai bune scurtmetraje recente în cadrul celor două secţiuni competiţionale: Competiţia Internaţională şi Competiţia Naţională.

Un articol de Liliana Matei|13 iunie 2017

Mai mult, ca în fiecare an, programul Festival Friends revine cu o serie de filme scurte inedite, realizate de prieteni ai festivalului.

Pentru a alcătui programele, selecționerii și criticii de film Oana Ghera și Massimiliano Nardulli au văzut peste 2000 de scurtmetraje, din care au ales 24 pentru Competitia Internațională și 10 pentru cea Natională: “În selecția celor două competiții am încercat să cuprindem filme cât mai diverse, atât stilistic, cât și tematic, astfel încât un spectator care ar intra la oricare dintre proiecții să aibă ocazia în cele aproape două ore pe care le petrece în sala de cinema să treacă prin cât mai multe stări și convenții formale, să călătorească din fotoliul lui către colțuri îndepartate ale lumii și poate chiar mai departe. Astfel, în Competiția Internațională se regăsesc laolaltă musicaluri, comedii, filme-eseu, dar și experimente formale inedite, venind din țări ca Bulgaria, Croația, Portugalia sau Spania, dar și din țări precum Singapore, Mozambic, India sau Vietnam. În Competiția Națională, ne-am dorit să păstrăm același principiu al diversității – o animație experimentală, comedii, povești de familie sau povești de dragoste, spuse în maniera realistă, în cadre secvență lungi sau mai degrabă jucăușe.”

Filmele selecționate în cadrul Competiției Internaționale concurează pentru Trofeul NexT, un premiu care valorează 2000 de euro și este oferit de Institutul Cultural Român, Premiul ‘Cristian Nemescu’ pentru cea mai bună regie și Premiul ‘Andrei Toncu’ pentru cel mai bun sunet, ambele în valoare de 1000 de euro iar cele din Competiția Națională, ajunsă anul acesta la a 4-a ediție, pentru Cel mai bun film românesc, premiu în valoare de 1000 de euro, oferit și el de ICR. Premiile vor fi decise de juriul format din Dina Iordanova (critic de film, Bulgaria/Marea Britanie), Cristi Iftime (regizor de film al cărui debut în lungmetraj va avea premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary), Codrin Lazăr (muzician, compozitor, câștigător al Premiului Gopo 2017 pentru cea mai bună muzică originală, alături de Sorin Romanescu, pentru filmul Câini), John Canciani (director al Winterthur Film Festival) și Nick Pinkerton (critic de film, membru al New York Film Critics Circle și colaborator al unor publicații precum Sight&Sound, ArtForum sau Village Voice).

NexT și-a făcut de-a lungul timpului o mulțime de prieteni. Oameni care au fost alături de noi încă de la începuturile festivalului, colaboratori vechi și noi și foști concurenți. Cu toții iubesc filmele, iar unii dintre ei trăiesc pentru a le face. Iar noi ne dorim să le fim alături. Festival Friends s-a născut odată cu NexT, din dragoste pentru filme și din bucuria de a le da mai departe publicului, iar anul acesta secțiunea revine cu 8 scurtmetraje inedite semnate de: Adrian Silișteanu, Raluca Ungureanu, Luiza Pârvu și Toma Peiu, Patrick Brăila, Andreea Borțun, Sergiu Lupșe, Alexandru Mavrodineanu, Octav Chelaru.

Competiția Internațională va putea fi văzută la Cinema Muzeul Țăranului sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 17:00, respectiv 20:00 și duminică, de la ora 17:00, respectiv 20:00. Cele două programe ale Competiției Naționale vor putea fi urmărite vineri, 23 iunie, începând cu ora 17:00, respectiv 20:00, tot la Cinema Muzeul Țăranului. La proiecțiile filmelor din competiție vor fi prezenți regizorii și/ori sound-designerii acestora care vor răspunde la final întrebărilor celor din sală.

Secțiunea Festival Friends va fi proiectată duminică, 25 iunie, ora 14:30, la Cinema Elvira Popescu.

Biletele sunt deja disponibile pe Eventbook.ro.

Festivalul Internaţional de Film NexT a fost înfiinţat în 2006 în memoria sound designerului şi compozitorului Andrei Toncu și a regizorului Cristian Nemescu şi este organizat de Societatea Culturală NexT. Ajuns la cea de-a 11-a ediţie, NexT se va desfăşura anul acesta între 22 şi 26 iunie.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.

10
/02
/15

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris. Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului.

08
/02
/15

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

08
/02
/15

Ovidiu-Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Victor Rebengiuc. Mari actori ce recomandă filmele din Seria „Duminica filmului românesc”. Puteţi urmări „Dreptate în lanţuri” „Ion: blestemul pământului şi „Tandreţea lăcustelor”, duminică, 8 februarie, la TVR2.

07
/02
/15

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

05
/02
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.