27 de filme, 74 de evenimente și 68 de zile de film românesc, la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/27-de-filme-74-de-evenimente-si-68-de-zile-de-film-romanesc-la-londra/

În vreme ce filmele româneşti cele mai recente sunt primite cu elogii la actuala ediţie a Festivalului de la Cannes, iar cineaştii români strălucesc din nou pe Croazetă, la Londra se lansează cel mai mare proiect dedicat cinematografiei româneşti realizat vreodată în Marea Britanie.

Un articol de Liliana Matei|16 mai 2016

Intitulat „Revoluție în realism” și pregătit de Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu British Film Institute (BFI), cu sprijinul mai multor instituții și organizații publice și private, programul se va desfășura timp de două luni și va cuprinde peste 70 de evenimente, în principal proiecții de film, dar și întâlniri cu cineaștii, dezbateri, conferințe și expoziții. Proiectul este menit să pună în valoare, în primul rând, extraordinara creativitate și originalitate a „noului cinema românesc”, dar fără a pierde din vedere relația dintre filmele generației tinere și capodoperele deceniilor anterioare. Ca atare, retrospectiva de la BFI Southbank e precedată de câteva proiecții ale unor filme-reper pentru tradiția noastră cinematografică, prezentate în cadrul „Cinematecii românești” de la ICR Londra.

Printre invitații speciali ai programului se numără cunoscuți regizori, actori, scenariști, critici, compozitori și artiști vizuali. De-a lungul celor peste șaizeci de zile de film românesc, se vor întâlni cu cinefilii britanici Teodor Corban, Marian Crișan, Anca Damian, Silviu Gheție, Tudor Giurgiu, Andrei Gorzo, Radu Jude, Florin Lăzărescu, Cristian Lolea, Ana Lungu, Anamaria Marinca, Radu Muntean, Dominique Nasta, Bobby Păunescu și Cristi Puiu. Interlocutorii britanici ai invitaților români vor fi influenții critici și curatori de film Geoff Andrew și Nick Roddick.

Pentru a sublinia câteva dintre antecedentele creative ale așa-numitului Nou Val românesc, proiectul debutează cu o serie găzduită de „Cinemateca românească”, program permanent al ICR Londra lansat în anul 2010, incluzând opere ale unor regizori citați adesea drept surse de inspirație sau referințe ale tinerilor cineaști. În perioada 12-31 mai, în sala de proiecții a Institutului se derulează secțiunea „Precursorii”, din care fac parte peliculele „Concurs” (1982), în regia lui Dan Pița, „Reconstituirea” (1968), în regia lui Lucian Pintilie, „Secvențe” (1982), în regia lui Alexandru Tatos, și „È pericoloso sporgersi” (1993), în regia lui Nae Caranfil.

La BFI Southbank, proiecțiile cu creații definitorii ale cinematografiei românești contemporane încep în data de 2 iunie. De-a lungul întregii luni, în sălile British Film Institute, vor putea fi văzute sau revăzute multe dintre cele mai premiate pelicule din ultimii ani: „Marfa și banii” (r. Cristi Puiu, 2001), „Aferim!” (r. Radu Jude, 2015), „A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu, 2006), „După dealuri” (r. Cristian Mungiu, 2012), „De ce eu?” (r. Tudor Giurgiu, 2015), „Eu când vreau să fluier, fluier” (r. Florin Șerban, 2010), „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu, 2005), „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (r. Cristian Mungiu, 2007), „Aurora” (r. Cristi Puiu, 2010), „Hârtia va fi albastră” (r. Radu Muntean, 2006), „Trois exercices d’interprétation” (r. Cristi Puiu, 2013), „Felicia, înainte de toate” (r. Melissa de Raaf și Răzvan Rădulescu, 2009), „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (r. Andrei Ujică, 2010), „Crulic – Drumul spre dincolo” (r. Anca Damian, 2011), „Poziția copilului” (r. Călin Peter Netzer, 2013), „Un etaj mai jos” (r. Radu Muntean, 2015). Programul va include și două premiere: „Orizont” de Marian Crișan și „Autoportretul unei fete cuminți” de Ana Lungu, cu participarea celor doi regizori. Pentru a completa această panoramă a filmului românesc acoperind mai bine de un deceniu, între 7 și 14 iulie ICR Londra va mai prezenta filmele „California Dreamin’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

Pe lângă proiecțiile celor peste 25 de filme, va mai avea loc o serie de evenimente speciale, printre care: o discuție despre industria de film din România și succesul Noului Val – avându-i ca protagoniști pe regizorii Radu Muntean, Anca Damian și Tudor Giurgiu -, o dezbatere despre contextul apariției „noului cinema românesc” – cu participarea criticilor Andrei Gorzo, Dominique Nasta, Geoff Andrew și Nick Roddick -, o conferință a lui Geoff Andrew despre realism în cinematografia românească, expoziția de fotografie Freeze Frame semnată de Silviu Gheție, precum și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul, la care sunt așteptați regizorii Cristi Puiu, Radu Jude, Marian Crișan, Bobby Păunescu și Ana Lungu, actorii Anamaria Marinca și Teodor Corban, scenaristul Florin Lăzărescu și compozitorul Cristian Lolea.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.