„3 Faces”. Frumusețea simplității
https://www.ziarulmetropolis.ro/3-faces-frumusetea-simplitatii/

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes şi proiectat în premieră în România la Anonimul, „3 Faces”, cel mai nou film al regizorului iranian Jafar Panahi, este deopotrivă o operă cinematografică ingenioasă şi un omagiu adus regretatului cineast Abbas Kiarostami.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 August 2018

Restricția oficială impusă în 2010 de regimul de la Teheran de a mai face filme, dublată de interdicția de a părăsi țara, nu l-a împiedicat totuși pe regizorul Jafar Panahi să lucreze. Doar că, forțat de noul context, cineastul și-a schimbat destul de radical stilul și zona de interes.

Nu mai realizează filme de ficțiune ample, cu mulți actori. În schimb, propune mici filme turnate în cvasi-clandestinitate. Filme aparent simple, dar, în esență, extrem de elaborate în autoreflexivitatea și amestecul lor de ludic și dramatic.

Este și cazul celui mai nou titlu, „3 Faces”, care a fost proiectat în acest an în premieră mondială în Competiția Festivalului de la Cannes, unde a primit un premiu pentru scenariul scris împreună cu Nader Saeivar.

În noua sa abordare, splendid folosită și în precedentul film, „Taxi”, cu care câștiga Ursul de Aur la Berlin în 2015, Jafar Panahi se pune pe el însuși în fața camerei.

În acest caz, o are alături pe o actriță celebră în Iran, Behnaz Jafari. Cei doi își joacă propriile roluri. De această dată, situația dramaturgică propusă este una ficțională, deși este tratată dintr-o falsă perspectivă documentaristică.

După ce primesc o înregistrare făcută cu telefonul în care o tânără din provincie, dornică să studieze actoria la Teheran, pare a-și filma sinuciderea cauzată de faptul că nu a primit niciun răspuns la încercările sale de a o contacta pe cunoscuta actriță, Behnaz Jafari, tulburată de întâmplare, și Jafar Panahi pornesc cu mașina acestuia din urmă în elucidarea situației.

Ideea drumului spre o zonă de provincie, în căutarea unei tinere actrițe aspirante, este un vizibil omagiu pe care Jafar Panahi îl aduce maestrului său Abbas Kiarostami și în special unuia din filmele acestuia, „Și viața merge mai departe…” (1992), în care regretatul regizor vizita împreună cu fiul său o zonă rurală devastată de un cutremur, în speranța de a-l găsi pe copilul care apăruse într-un celebru film anterior al său, „Unde este casa prietenului meu?” (1987).

Aparentul tragism al secvenței de început, care este înregistrarea cu pretinsa sinucidere, este imediat contrabalansat de un spirit ludic, iar acest amestec va domina filmul până la final: autenticitatea filmării este pusă la îndoială de Behnaz Jafari, care suspectează o posibilă farsă (sau cel puțin speră asta, pentru a-și ușura conștiința încărcată).

Ea discută în detaliu cu Jafar Panahi dacă nu cumva finalul filmulețului, cu momentul spânzurării, nu trădează o înscenare, însă regizorul îi răspunde că el nu identifică nicio tăietură de montaj sau, dacă există una, ea nu putea fi făcută decât de un foarte bun profesionist. Însă de unde să găsești un expert într-o astfel de zonă rurală izolată?

Această ambiguitate jucăușă, întărită și de amestectul de ficțiune și de tratare cvasi-antropologică, domină o bună parte din „3 Faces”, care până la un punct ia aspectul unui film-anchetă.

Odată ce actrița și regizorul ajung în satul căutat, cu ai cărui locuitori au o serie de întâlniri comic-ciudate, și în special la familia fetei și pe măsură ce situația pare a se elucida, filmul, cu o libertate formală și narativă admirabilă, se deschide, se ramifică înspre direcții dintre cele mai stimulante.

Pe de o parte, este portretul unor oameni simpli, locuitorii satului, cu ale lor bizarerii și probleme și cu un stil de viață în care sunt amestecate o generozitate firească, umană, și o tradiție conservatoare (a fi actor este văzut ca o activitate de bâlci).

Apoi, filmul se dovedește și o reflecție relaxată asupra imaginii și cinema-ului, precum și asupra celebrității – adolescenta vrea să devină actriță, în timp ce  Behnaz Jafari este recunoscută de localnicii întâlniți pe drum, chiar și în cele mai izolate sate muntoase, datorită aparițiilor sale la televiziune, în special într-un serial.

În plus, Panahi nu ezită să critice discret situația socială și politică din Iran, cu trimitere indirectă la poziția sa de regizor persecutat: tânăra din sat este încurajată în aspirațiile sale de o fostă actriță în vârstă, faimoasă în perioada de dinainte de Revoluția Islamică din 1979. O actriță care, de atunci, trăiește singură, ostracizată de populația din localitate, motiv pentru care nici noi, ca spectatori, nu o vedem.

Prin acest mic fir narativ secundar, Panahi comentează subtil – și cu amărăciune –  trecutul recent al țării sale și își exprimă admirația atât pentru meseria de actor, cât și pentru femeile din țara sa, ca într-o minunată secvență în care el se află în mașină și privește de la distanță spre casa bătrânei actrițe, unde, prin fereastră, ca un ecran de cinema, se văd siluetele celor trei femei din trei generații diferite, dansând într-o lumină caldă.

Tocmai acest spațiu intim pare să fi rămas singura oază de libertate, mai ales pentru femei. Un spațiu misterios, unde nu pot pătrunde nici politica, nici socialul și nici măcar arta – este locul unde se pot exprima pe deplin solidaritatea și apropierea între oameni cu aceleași vise.

O frumoasă și emoționantă lecție din partea unui film sincer, fără emfază și extrem de liber.

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

Page 1 of 25612345...102030...Last »