32 de scurtmetraje în competiția Bucharest International Dance Film Festival 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/32-de-scurtmetraje-in-competitia-bucharest-international-dance-film-festival-2020/

Din cele 291 de producţii înscrise în cele trei secţiuni competiţionale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2020 – competiţia internaţională, cea naţională şi cea dedicată musicalurilor – au fost selectate 32 de scurtmetraje, din 14 ţări de pe întreg mapamondul.

Un articol de Liliana Matei|21 august 2020

Competiția internațională cuprinde secțiunile – Fictions and Frictions, Dances and Circumstances și Bodies and Fluidities – ce includ 21 de filme, din zece țări.

Din secțiunea Fictions and Frictions fac parte nouă filme de dans, din șase țări, iar scurtmetrajele surprind oameni în căutarea locului potrivit, fie el mental, emoțional sau fizic. Indiferent că se întâlnesc într-un spațiu real sau migrează pe teritorii virtuale, protagoniștii acestor călătorii oscilează jovial între ficțiune și materialitate. Filmele din această secțiune a competiției dedicată scurtmetrajelor internaționale se pot vedea pe 4 septembrie, de la 20:30, la Cinema Elvire Popesco, în aer liber.

În cadrul secțiunii Dances and Circumstances, BIDFF prezintă, pentru prima oară, o selecție de scurtmetraje în care se documentează dansul ca proces uman transformativ. Patru scurtmetraje din Hong Kong, Franța, Israel și SUA vorbesc afirmat și critic despre dans ca necesitate, ca mod de viață. Cele patru filme documentare explorează diverse modalități de a înțelege, practica și folosi dansul: pentru a ne aminti, pentru a transcende culturi și limbaje, pentru a supraviețui. Scurtmetrajele acestei secțiuni din competiția internațională rulează pe 5 septembrie, de la 20:30, la Muzeul Țăranului Român, în aer liber.

BIDFF a pregătit în ultima seară de festival o proiecție de opt filme scurte, din șase țări, care chestionează relația dintre putere și intimitate, prezentând dansul și corpul ca modalități instabile sau unificatoare. Secțiunea Bodies and Fluidities încearcă să răspundă unor întrebări dificile: Când devine dansul un mijloc de rezistență? Când se transformă într-o meditație asupra schimbărilor pe care timpul le imprimă corpurilor noastre? Cum tratăm cu umor un subiect atât de controversat precum obiectificarea corpului femeii? Vedem pe 6 septembrie, de la 21:00, la Cinema Elvire Popesco, în aer liber.

Competiția națională reunește șapte filme de scurtmetraj românesc sub tematica Mazes and Gazes. Regizori și coregrafi români problematizează corpul și (ne)mișcarea, atingerea și interacțiunea interumană, inclusiv noțiunea de realitate, așa cum este ea înțeleasă în mod obișnuit. Cele șapte filme propun, într-o manieră eclectică și detașată, o reconfigurare a privirii asupra acestor subiecte atât de dezbătute, niciodată epuizate. Scurtmetrajele românești se văd pe 5 septembrie, de la 22:00, la Muzeul Țăranului Român, în aer liber.

Lansată anul trecut, secțiunea competițională dedicată musicalurilor avangardiste continuă și în 2020, de data aceasta sub tematica Treats and Traps. Cele patru filme de scurtmetraj folosesc, cu umor, alimentele ca pretext pentru a vorbi despre atitudinile negative pe care le avem față de corpurile noastre, despre anxietatea socială cu care uneori ne confruntăm, despre modul nejustificat în care uneori ne ghidează aparențele. Le vedem pe 4 septembrie, de la 22:30, la Cinema Elvire Popesco, în aer liber.

Juriul BIDFF 2020 va fi frmat din artistul Farid Fairuz (RO), producătorul Patrice Nezan (FR) și coregrafa Chrysanthi Badeka (GR).
Farid Fairuz a avut un rol esențial în multe dintre inițiativele care au condus la recunoașterea internațională a dansului contemporan românesc și la înființarea unor structuri și instituții devenite repere ale acestui domeniu. În prezent este Director de Programe și Proiecte în cadrul Centrului Național al Dansului București.
Patrice Nezan, producător și specialist în audiovizual, a produs numeroase filme selectate în festivaluri prestigioase. Două dintre filmele la care a lucrat au fost selectate la Premiile Oscar 2020: lungmetrajul de ficțiune CORPUS CHRISTI și lungmetrajul de animație WARDI.
Chrysanthi Badeka, coregrafă, dansatoare, creatoare de filme, editor, profesor de videodance și manager de proiect la mAPs – migrating Artists Project in Greece, s-a dedicat promovării și dezvoltării domeniului de videodance. Co-fondatoare a Mediterranean Screendance Network și MØZ PRODUCTIONS, Chrysanthi Badeka a fost curator pentru numeroase conferințe și festivaluri de profil.

BIDFF recunoaște excelența, noutatea și discursul artistic curajos, oferind premii în valoare de 2000 de Euro. În Competiția Internațională și în cursa pentru Trofeul Cel Mai Bun Film Internațional au intrat 21 de scurtmetraje, iar Conceptual Lab by Theo Nissim va oferi Marele Premiu, în valoare de 1000 euro, filmului care va avea cel mai puternic impact asupra juriului festivalului. Premiul pentru Cel Mai Bun Film Românesc, în valoare de 500 euro, este oferit de ADFR – Asociația pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, un premiu care continuă demersul festivalului de a susține industria creativă locală. Premiul pentru Cel Mai Bun Musical, în valoare de 500 euro, oferit de Tangaj Dance, organizația fondatoare a festivalului, va fi acordat unuia dintre cele 4 scurtmetraje selectate anul acesta, în dorința de a promova noi formate de musical care abordează teme contemporane.

Proiecțiile BIDFF 2020 vor avea loc în aer liber la: Cinema Elvira Popesco și Muzeul Țăranului Român, iar bilete se pot achiziționa prin Eventbook:

https://eventbook.ro/festival/bucharest-international-dance-film-festival

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.