39 de spectacole la Fest(in) pe Bulevard
https://www.ziarulmetropolis.ro/39-de-spectacole-la-festin-pe-bulevard/

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard se va desfăşura în perioada 7-18 octombrie la Bucureşti şi reuneşte 39 de spectacole de teatru, două spectacole de muzică şi multe evenimente conexe, la care participă artişti din opt ţări: Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croaţia, Franţa, Germania, Republica Moldova şi România.

Un articol de Liliana Matei|16 septembrie 2017

Festivalul a fost lansat printr-o conferință de presă, la care au participat, alături de Marinela Țepuș, câțiva dintre actorii teatrului – Ada Navrot, Andi Vasluianu și Dan Bordeianu –, precum și ambasadoarea ediției din acest an, Andreea Marin. De asemenea, au fost prezente și cele două co-selecționere, Narcisa Mocanu pentru secțiunea internațională și Raluca Rădulescu pentru selecția națională.

A cincea ediție a Festivalului cuprinde șapte secțiuni „Criza pubertății, criza adolescenței” – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții pentru și despre tineri; „Text sau pretext” – secțiunea va cuprinde spectacole prin intermediul cărora vom face cunoscută publicului importanța echipei de creatori și de artiști în realizarea unei producții scenice. Astfel, se vor prezenta câte două variante de spectacol pe același text; „Bulevardul comediei” – secțiune competitivă, care propune publicului spectacole de mare succes, juriul fiind alcătuit din cinci membri aleși din public; „Premiere în FEST(in)” – o secțiune din care vor face parte cele mai noi producții ale Teatrului Nottara; „Invitați speciali” – secțiune unde se vor regăsi producții care aparțin unor teatre partenere, venind în completarea tematicii Festivalului; „Multi Art EXIT” – mai vechiul festival de teatru pentru persoane private de libertate a devenit una dintre secțiunile festivalului în 2015, urmând să se desfășoare în zilele de 22 și 23 noiembrie; „In memoriam” – secțiune dedicată unor personalități dispărute dintre noi, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc: George Constantin, Ruxandra Sireteanu, Petrică Popa.

Festivalul mai cuprinde evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură pe texte pentru și despre adolescenți, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), vernisajul unor expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO.

Festivalul Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard a devenit un eveniment-reper pentru lumea teatrală, dar şi pentru iubitorii artei scenice. Prin temele alese în cadrul fiecărei ediţii, manifestarea are şi un puternic impact social şi atrage, de la an la an, tot mai mulţi spectatori şi participanţi activi.

Cu o istorie de 70 de ani, Teatrul Nottara se află, în acest moment, pe locul al doilea în preferinţele publicului bucureştean. Având un repertoriu de 25-30 de titluri şi o medie de opt reprezentaţii pe săptămână, teatrul primeşte peste 2.500 de spectatori, săptămânal.

Potrivit tradiţiei, Teatrul Nottara a realizat – de la începutul anului 2017 și până acum – șapte premiere: „Somnambulism” de Iaroslava Pulinovici (în regia lui Alexandru Mâzgăreanu), „Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski (în regia Evgheniei Berkovici – Rusia), „Opt femei” de Robert Thomas (în regia lui Andreas Merz-Raykov – Germania), „Burlaci şi burlăcițe” de Hanoch Levin (în regia Alessandrei Giuntini – Italia), „Totul e relativ” de Alan Ayckbourn (în regia lui Felix Alexa), „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale (în regia lui Claudiu Goga), „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de L. Pirandello (în regia lui Dan Lăcătuşu), o coproducție cu Teatrul de Artă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.