5 ANI DE METROPOLIS !
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-ani-de-metropolis/

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1500 de reprezentaţii,  în doar 5 ani de activitate ai Teatrului Metropolis. « Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii […]

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2012

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1500 de reprezentaţii, 

în doar 5 ani de activitate ai Teatrului Metropolis.

« Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii ce înseamnă să dăm viaţă unui teatru, să-l creştem, să-l iubim şi să credem în el aşa cum credem în noi înşine. Teatrul este poezia desprinsă din carte, devenită omenească. Iar pentru ca minunea să se înfăptuiască e nevoie ca sala să fie locuită. Locuitorii sălilor de spectacol sunt cei cărora le mulţumim pentru viaţă. Ei fiinţează teatrul iar în absenţa lor acesta ar fi doar o sala goală. », declară George Ivaşcu, Manager al Teatrului Metropolis.

Teatrul  Metropolis este unicul teatru de proiecte din Bucureşti şi unul dintre puţinele de acest fel din România. Pe afişele noastre figurează numele celor mai importanţi actori români, dar şi numele unor tineri extrem de talentaţi. Până în acest moment, Teatrul Metropolis a demonstrat nu doar capacitatea de a impune pe piaţă o instituţie de cultură, ci şi necesitatea existenţei sale.
Într-un timp relativ scurt, Teatrul Metropolis a câştigat recunoaşterea  publicului datorită proiectelor sale. Aici au montat regizori celebri precum: Radu Beligan, David Esrig, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Laszo Bocsardi, Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Dragoş Galgoţiu, Felix Alexa, etc.
De asemenea, Teatrul Metropolis şi-a cucerit notorietatea în întreaga ţară, prin turneele realizate sau prin invitaţiile de a participa la festivaluri. În această formulă am realizat şi primii paşi peste graniţă, răspunzând solicitărilor şi aşteptărilor publicului românesc din diasporă.

În cei cinci ani am cultivat programe dedicate atât publicului cât şi artiştilor: Excelenţa în teatru”, “Cultură şi Educaţie prin teatru”, “Tineri creatori”, programe sociale, etc.
Un loc aparte îl ocupă proiectul „ALEEA CELEBRITĂŢILOR”, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor care are menirea de a omagia mari artişti ai scenei româneşti pentru întreaga carieră.

La cei cinci ani de existenţă, Teatrul Metropolis lanseazăZIARUL METROPOLIS  oferind astfel publicului dar şi celorlalte instituţii de cultură o perspectivă asupra fenomenului cultural din România şi nu numai.
ZIARUL METROPOLIS se doreşte a fi o platformă de promovare şi mediatizare a evenimentelor culturale naţionale, născută din nevoia de a se adresa unui segment cât mai mare de public, nu doar din Bucureşti ci şi din ţară, şi de a promova informaţii folosindu-ne de resursele pe care ni le oferă internetul. De astăzi, vă invităm să vizitaţi site-ul nostru www.ziarulmetropolis.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi ştiri culturale.

Teatrul Metropolis a crescut. A crescut cu ajutorul spectatorilor, regizorilor, actorilor, întregii echipe care îl ghidează. Vă mulţumim pentru fidelitate, încredere şi susţinere şi pentru mâna de care ne ţinem în drumul nostru către maturitate.
La mulţi ani, Teatrul Metropolis!

16
/10
/17

"Şi negru şi alb şi gri", de la Teatrul "Metropolis", "Soldatul de ciocolată" de la Teatrul "Odeon" şi "Don Juan" de la Teatrul de Comedie, toate din Bucureşti, sunt cele trei spectacole care au primit cele mai multe nominalizări, dar şi cele mai multe premii la ediţia a 29-a a Festivalului Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini".

15
/10
/17

Una dintre cele mai interesante apariții editoriale ale toamnei, „O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, semnată de Andrew Scull, sociolog şi istoric al medicinei, a fost publicată la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Romanul „Arhipelagul altei vieți” (traducere din limba franceză de Daniel Niculescu) a fost publicat la Editura Polirom în 2017.

13
/10
/17

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu și ar putea, cu ajutorul inteligenței artificiale, să dezvolte o nouă formă de conștiință colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare "Codul lui Da Vinci". Romancierul american a făcut aceste declarații la Târgul de Carte de la Frankfurt unde își promovează noul său roman, "Origin".

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

12
/10
/17

Festivalul SoNoRo va avea loc anul acesta în perioada 27 octombrie – 13 noiembrie și recomandă pentru cea de-a XII-a ediție un joc de-a HIDE&SEEK, în care muzica de cameră va fi acompaniatăde poezie, video art, fashion design și un quest labirintic princare festivalul își propune să-și poarte publicul. Orașele în care se vor desfășura concertele FestivaluluiSoNoRo sunt București, Timișoara, Cluj și Brașov.

12
/10
/17

„Publicul vine la teatru cu dorinţa de a se lăsa ademenit. În întunericul sălii un grup de oameni vrea să intre în contact cu alt grup de oameni şi aşa teatrul devine viaţă. Fără teatru mai mulţi necunoscuţi care se întâlnesc pentru un moment n-ar realiza mare lucru.” - Catrinel Dumitrescu.

11
/10
/17

Un nou album de benzi desenate dedicat personajului Asterix, intitulat "Asterix et la Transitalique", va fi lansat în premieră mondială pe 19 octombrie. Albumul, tradus în 16 limbi, va beneficia de un tiraj total de 5 milioane de exemplare. De la înființarea seriei, în 1959, peste 370 de milioane de albume din seria "Asterix" au fost vândute pe plan mondial.