O scriitoare la modă, Jessie Burton, și cel mai nou roman al său, „Muza” (fragmente)
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-scriitoare-la-moda-jessie-burton-si-cel-mai-nou-roman-al-sau-muza-fragmente/

Intră din 13 octombrie în librării romanul „Muza”, de Jessie Burton (traducere din engleză de Veronica D. Niculescu). Cea mai nouă apariţie din colecţia Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction este un bestseller răvăşitor, din care vă invităm să descoperiţi în avanpremieră câteva fragmente!

Un articol de Liliana Matei|12 Octombrie 2017

Seducător, captivant, cu o bogată paletă de personaje, locuri, idei și emoții, degajând un suspans bine dozat, Muza e un roman de neuitat despre aspirație și identitate, dragoste și obsesie, autenticitate și decepție. O poveste despre două tinere femei —o pictorița debutantă din anii ’30 în Spania și o imigrantă din Caraibe, dornică să ajungă scriitoare în Londra anilor ’60 —legate prin misterul din jurul unui tablou regăsit.

„Admirabil de ambițioasă și pe deplin realizată, povestea pe mai multe planuri a lui Jessie Burton e de-a dreptul fascinantă. Dezvăluirea pas cu pas a adevărului din spatele misterelor picturii lui Robles e redată cu multă măiestrie. Mutându-și obiectivul între două perioade, Muza ajunge la o concluzie puternică, cu adevărat surprinzătoare, despre căutarea autenticității în dragoste șI artă.“

Sunday Times

„Inteligent și complex, cu un punct culminant șocant. O capodoperă.“

Belfast Telegraph

În vara anului 1967, Odelle Bastien e angajată ca dactilografă în cadrul Institutului de Artă Skelton din Londra. Sosită din Trinidad cu cinci ani în urmă, ea renunța un timp la visul de a deveni scriitoare, pentru a-și face un rost în marele oraș. Strălucitoarea și enigmatica directoare de la Skelton, Marjorie Quick, intuiește potențialul tinerei și o ia sub aripa ei protectoare. În momentul în care o capodoperă pierdută, având o istorie secretă, este adusă în galerie, Odelle își dă seama că tabloul are o legătură cu excentrica Marjorie. Adevărul despre proveniența picturii e dezvăluit treptat pornind de la un alt cadru —Arazuelo, un sat din sudul Spaniei, în anul 1936. Olive, fiica în vârstă de 19 ani a unui renumit dealer de artă vienez, Harold Schloss, și a fascinantei Sarah, moștenitoarea unei mari averi, își pune în practică propriile ambiții artistice. În acest paradis fragil își fac apariția pictorul și revoluționarul Isaac Robles împreună cu sora lui vitregă Teresa, a căror intrare în familia Schloss va avea consecințe devastatoare. Fantezia debordantă a lui Jessie Burton jonglează cu planuri narative perfect coerente, care rezonează cu o serie de portrete relevante ale creativității ascunse.

Jessie Burton s-a născut în 1982 la Londra, unde trăiește și în prezent. A fost încurajată din copilărie să citească, să meargă la bibliotecă și să scrie. Și-a făcut studiile la Oxford University, unde a urmat cursuri de literatură engleză și limbă spaniolă, și la The Royal Central School of Speech and Drama din Londra. În adolescență a jucat într-un serial BBC pentru adolescenți (The Wild House), fapt ce i-a deschis calea spre actorie și scenele londoneze. A publicat proză scurtă în Harper’s Bazaar US și Stylist, și, de asemenea, a scris frecvent articole și eseuri pentru The Wall Street Journal, The Independent, Vogue, Elle, Lonely Planet Traveller și The Spectator. În 2014 a publicat romanul Miniaturistul (The Miniaturist), care s-a vândut în peste 1 000 000 de exemplare și a fost tradus în 38 de țari. A fost desemnat Waterstone’s Book of the Year 2014, a primit National Book Award —New Writer of the Year & Book of the Year și a fost ecranizat de BBC One. După succesul internațional al primei ei cărți, Jessie Burton a revenit în 2016 cu Muza (The Muse; Humanitas Fiction, 2017), elogiată entuziast de critici ca realizare literară, ale cărei drepturi de traducere s-au vândut deja în peste 30 de țari. Ambele romane au fost bestselleruri Sunday Times, New York Times și Radio 4’s Book at Bedtime. Eseul autoarei despre Brexit, Found in Translation, a fost inclus în antologia Goodbye Europe. Primul ei roman pentru copii, The Restless Girls, va apărea în septembrie 2018.

Muza, de Jessie Burton (fragmente)

Harold nu dădea semne să fi remarcat în mod deosebit absenţa soţiei şi-a fiicei. Părea distras, cum şedea la biroul din camera sa de lucru, concentrat asupra tapiseriilor marocane pe care le cumpărase de la un negustor de carpete din Málaga, împungând cu coatele în suprafaţa de piele uzată, abia conştient de prezenţa Teresei, care ştergea praful în jurul lui sau îi lăsa un pahar de fino pe masă. Ai fi zis că era căpitanul unei nave ce se scufundă, care a găsit o bucată de lemn plutitoare şi se ţine strâns de ea ca să- şi salveze pielea. În ziua în care femeile aveau ultima şedinţă de pozat pentru tablou, iar Teresa era în casă şi prepara o tocană, a sunat telefonul. Ea a aşteptat, dar Harold nu se vedea pe nicăieri.

— Señor? a strigat. În casă nu se auzea nimic, în afara telefonului care suna întruna.

A parcurs pe vârfuri coridorul, spre birou, ascultând la uşă înainte să intre şi să înainteze, păşind pe covoare. Când a ridicat receptorul de bachelită şi l-a dus la ureche, ştia că a comis o greşeală.

— Harold, bist du es?

Era o voce de femeie. Teresa a tăcut, ascultând buzunarul de aer captiv, când femeia a inhalat şuierând şi legătura s-a stins. A ridicat privirea; Harold stătea în uşă, cu haina pe el, ţinând în mână puşca de vânătoare.

— Ce faci? a întrebat. Teresa, ce naiba faci?

Teresa a privit mută receptorul, dorindu-şi în acea clipă să nu fi venit niciodată în conacul ăsta, să-şi fi găsit de muncă în altă parte. Nu-i fusese de ajuns să se mişte doar prin ţesătura de la suprafaţa vieţilor celor din familia Schloss – voise să fie şi mai aproape, până la cicatrici şi urme, până la acele bucăţi mari, roşii şi fierbinţi care erau inimile lor. Acum îşi amintea însă că e periculos să cunoști secretele altora.

Harold a venit spre ea, în timp ce Teresa a trântit receptorul. Şi-a aşezat palma peste a ei, iar ea a fost surprinsă de cât de caldă era.

— Teresa, i-a zis zâmbind, exercitând cea mai mică presiune posibilă cu mâna. Pe cine vrei tu oare să suni?

Ea l-a privit derutată, apoi a înţeles ce se petrecea, şi-a luat o figură umilă, în timp ce în urechi încă îi răsuna ecoul vocii pline de speranţă a femeii şi respiraţia ei panicată când îşi dă duse seama că la celălalt capăt al firului nu era Harold.

— Scuze, señor, a spus. Voiam să vorbesc cu mătuşa mea din Madrid.

S-au privit cu atenţie, iar Harold şi-a retras mâna de pe a ei. A dat ocol biroului şi s-a aşezat în scaun, deschizând arma.

— Nu trebuia decât să ceri voie, Teresa.

— Scuze, señor, a repetat ea. Nu se va mai întâmpla.

— Bun. Bine. Poţi să pleci. Ajunsese la uşă când el i-a vorbit iarăşi.

— Unde- i soţia mea? a întrebat-o, iar Teresa s-a întors cu faţa la el, simţind cum teama îi strânge stomacul.

— E la piaţă, señor.

— La şase seara? Harold a pus piedica la puşcă şi a împins scaunul în spate. Teresa s-a ciupit prin buzunarul şorţului.

— Da. Dar voia să viziteze şi biserica după aceea.

— Biserica?

— Da. La iglesia de Santa Rufina.

El a râs.

— Ştii, Teresa, doamna Schloss nu se simte bine. Dacă mai hoinăreşte aşa, trebuie să-mi spui. Să-ţi mai arunci un ochi după ea.

— Să-mi arunc un ochi?

— Adică s-o supraveghezi. Aşteaptă aici până se întoarce. Iar când apare, spune-i că am treabă în Málaga. O să înţeleagă.

— Sí, señor.

— E şi Olive cu ea, la biserică?

— Da.

— Mă bucur că petrec timp împreună, a zis Harold lăsând puşca pe birou. Teresa, vreau să-mi spui părerea ta.

— Da, señor.

— Crezi că sătenilor le-ar plăcea să dăm o petrecere?

Teresa şi-a imaginat că o petrecere dată de familia Schloss ar fi cel mai încântător lucru pe care l-au văzut sătenii în viaţa lor – iar ea ar fi în miezul lucrurilor, fiindcă ar ajuta la organizare. După aceea n-a r mai lua-o peste picior – gata cu jignirile şi comentariile astea, cu ţiganii şi cu bastarzii. Puterea lui Harold şi Sarah Schloss s-ar reflecta în splendide culori… asupra ei.

— Cred c-ar fi minunat, señor.

S-a grăbit să se întoarcă în bucătărie, ca să vadă de tocană, şi l-a auzit pe Harold mergând prin dormitor, oprindu-se în scurtele drumuri spre şi dinspre dulap, când proba diferite haine. A apărut îmbrăcat într-un costum de culoarea grâului, cu o cămaşă albastră pe dedesubt, care contrastau cu părul închis la culoare şi-i dădeau un aer extraordinar de rafinat.

Apoi s-a auzit maşina pornind, iar după plecarea lui, Teresa s- a simţit iarăşi mâhnită, împovărată de acel Harold, bist du es?, de secretul pe care amândoi ştiau că-i fusese încredinţat ei spre păstrare. În urma lui rămăsese trena unei ape de colonie. Un ecou puternic, maroniu, al scaunelor de piele întunecate şi-al cotloanelor umbroase.

***

Când ea s-a întors la căsuţă, Isaac îşi depozita materialele de pictură în dormitor. În bucătărie, tabloul era acoperit cu o foaie, fiindcă fratele nu permitea nimănui să vadă ce lucra, înainte să fie gata. Sarah plecase, dar Olive mai zăbovea la masă. Părea obosită, iar Teresa urmărea cu coada ochiului cum își mişca mâinile întruna și privirea îi fugea din colţ în colţ. Teresa nu vedea nici o legătură între această persoană care se agita ca un ţânc şi artista încrezătoare şi impunătoare din pod. S-a întrebat dacă Olive o fi pictat ceva nou şi dacă îi va permite să vadă.

— Tatăl tău a întrebat unde eşti, a spus Teresa. I-am zis că ai mers la biserica Santa Rufina cu mama ta.

— Unde-i asta?

— În piaţeta din sat.

— Mama nu ştie de treaba asta, a zis Olive ridicându-se în picioare. Trebuie să vorbesc cu ea înainte să se întâlnească cu tata.

— El a ieşit, a spus Teresa. Olive a făcut o faţă lungă.

— A, bineînţeles.

S-a aşezat la loc.

— Îţi place să fii pictată? a întrebat-o Teresa.

— Nu cred că sunt un subiect prea bun. Mamei îi place la nebunie, asta-i sigur.

— Tatăl tău o să se bucure foarte tare când o să vadă tabloul.

— Poate. Dacă e bun. Isaac nu mă lasă să mă uit.

— Tatăl tău… zice c-o să dea o petrecere.

Olive a gemut.

— Aşa a zis?

— Nu vrei o petrecere, señorita?

— N-ai fost la o petrecere de-a părinţilor mei. Cred c-aş prefera să vizitez biserica.

Teresa îi simțea starea de nervozitate și se întreba cât de rău mersese şedinţa, între Olive şi mama ei. Nu putea decât să conchidă că, în vreme ce Sarah părea născută pentru a fi privită, Olive era mai degrabă o privitoare.

S-a dus la bufet, a apucat o ceapă şi-un cuţit şi a început să taie.

— Ştii povestea Sfintei Rufina? a întrebat, sperând să-i mai alunge tristețea.

Olive a privit lung spre întunericul din hol, în direcția de unde Isaac se auzea mişcându-se prin camera lui.

— Nu.

— E o poveste despre două surori, a spus Teresa. Erau creştine. Locuiau în Sevilla, în… la época romana?

— În vremea romanilor, a spus Olive.

— Da. Făceau oale şi castroane. Romanii voiau ca ele să le facă oale pentru o petrecere. O petrecere păgână. Dar surorile au zis: „Nu, n-o să facem. Oalele sunt ale noastre“. Şi au spart masca zeiţei Venus.

— Doamne!

— Au fost arestate. Pe Justa au aruncat-o într-o fântână, iar pe Rufina au pus-o să se lupte cu un leu.

Teresa a observat satisfăcută că Olive se liniştise ascultându-i povestea, în vreme ce umbrele aruncau dansatori întunecaţi pe pereţi şi ceapa sfârâia în tigaie.

— Un leu mare, a continuat ea. Un leu flămând. En el anfiteatro. Toată lumea se uita. Dar leul nu voia să lupte. Stătea, nu se mişca. N-a vrut să se atingă de ea.

— Şi apoi? a şoptit Olive.

— I-au tăiat capul.

— Nu.

— Şi i l-au aruncat în fântână, să se întâlnească cu sora ei.

Olive s-a cutremurat.

— E cumplit.

Teresa a ridicat din umeri.

— Mie îmi place de leu. L-a zărit pe Isaac stând lângă uşă şi a continuat: Leul preţuieşte pacea. Rămâne la locul lui.

— Poate că nu-i plăcea gustul fetei slăbuţe, a zis Isaac.

Olive s-a întors spre el. El şi-a încrucişat braţele la piept şi a ţintuit-o cu privirea pe Teresa.

— Iar spui poveşti, Tere?

— E o povestitoare bună, Isaac, a spus Olive. Imaginează-ţi cum e să aştepţi în beznă, în vreme ce sora ta se confruntă cu un leu. Imaginează-ţi cum e să-i ţii capul în palme; iar restul trupului, dispărut. Ce s-a întâmplat cu Justa?

— A murit din cauza şocului, a spus Teresa.

— Aşa aş fi păţit şi eu, a zis Olive.

— N-ai de unde să ştii, señorita, a spus Isaac. Poate că tu ești mai puternică.

— Ah, nu. Sigur aş leşina, a zis Olive, cu un aer gânditor.

Ştii, s-ar putea să vizitez biserica aceea.

— Señorita?

— De ce nu? a zis Olive. Măcar, în felul ăsta, am putea spune că una dintre minciunile noastre n-a fost decât purul adevăr.

**

Pictura pe care o terminase Olive stătea sprijinită de perete. Era şi mai mândră de aceasta decât de Livada şi simţea că se strecoară din ce în ce mai aproape de acea citadelă strălucitoare. Noua lucrare era o compoziţie suprarealistă în culori vii, care părea dezmembrată când o priveai. Era un diptic; Santa Justa înainte şi după arestare, pictată pe fondul unui cer de-un indigo întunecat şi-al unui câmp luminos. Olive hotărâse să o intituleze Santa Justa în fântână.

Jumătatea din stânga a picturii era luxuriantă şi strălucitoare. Olive folosise vopseluri de ulei obişnuite, însă experimentase şi cu foiţă de aur, care scânteia în soare când ţinea ridicat tabloul. Foiţa de aur i se păruse mereu un soi de vis de alchimist, care conţinea o rază de soare. Era culoarea reginelor, a înţelepţilor, a pământului ce sclipeşte în toiul verii. Îi amintea de icoanele ortodoxe ruseşti pe care-şi dorise mereu să le atingă, în copilărie, atunci când tatăl ei o ducea la Kunsthistorisches Museum.

În mijlocul acestui petic sănătos de pământ din partea stângă stătea o femeie, cu părul de culoarea grânelor. Ducea un vas de ceramică greu, pictat cu cerbi şi iepuri, iar în centru era figura zeiţei Venus. Ambele chipuri, al femeii şi-al lui Venus, se uitau semeţe înainte, către privitor. În jumătatea dreaptă a picturii, recolta era pleoştită şi lipsită de energie. Femeia apărea iarăşi, doar că de data asta era ghemuită într- un cerc care plana deasupra câmpului. Cercul era reprezentat în perspectivă, ca să pară că are o anumită adâncime, iar femeia stătea pe fundul unei fântâni. Acum, avea părul retezat şi lipsit de strălucire, vasul se spărsese şi cioburile răspândite împrejurul ei alcătuiau un puzzle imposibil de pus laolaltă. În jurul marginii fântânii se vedeau cerbi şi iepuri în mărime naturală, de parcă ar fi evadat din vasul spart. Venus dispăruse.

Olive a auzit un ciocănit slab la uşa din pod şi s-a ridicat.

— Cine e? a întrebat, cu vocea sugrumată de speranţa c-ar fi putut fi el.

— Teresa.

— Ah!

— Petrecerea începe în câteva ore, señorita. Pot să intru?

Olive a făcut un salt şi a ascuns pictura sub pat.

— Da, a zis.

De curând, Teresa începuse să o ajute pe Olive la curăţenia camerei. Era o înţelegere tacită. Olive nu o solicitase, dar îi plăcea; grija, pensulele pregătite pentru următoarea zi de muncă. Hainele îi erau mereu atent împăturite pe scaun sau atârnate în şifonier, pânzele neterminate erau întoarse cu faţa la perete, aşa cum îi plăcea ei când venea ora de culcare. Olive le întorcea la loc dimineaţa şi muncea acolo fără să fie deranjată. Teresa stătea în prag, cu cureluşa tolbei tăindu-i pieptul pe diagonală.

— Pot să ajut cu ceva? Olive s-a aşezat iarăşi pe pat.

— Aş vrea să arăt ca Garbo, a zis languroasă, întinzându-se și trecându-şi degetele prin păr. Tere, te pricepi să faci bucle?

**

Fetele au aşezat un scaun în faţa oglinzii ovale pe care Teresa ogăsise într-o cameră goală şi o prinsese pe perete. Oglinda era pătată şi înceţoşată pe la margini, însă centrul era destul de lim pede. Se foloseau de câteva ilustraţii dintr-o revistă Vogue de-a lui Sarah, în încercarea de-a recrea coafura Gretei Garbo. Teresa a aprins lumânările din cameră, căci lumina de afară pălea.

— Oricum, eu n-am reuşit niciodată să-mi fac bucle cu de getele, a zis Olive. Am părul prea des. Dar, împreună, ar trebui să reuşim.

Au stat vreo cinci minute într-o tăcere plăcută, Olive bucurându-se de felul liniştitor în care Teresa se ocupa de părul ei; era o mişcare de netezire, repetitivă, care a făcut- o să închidă ochii.

— Bănuiesc că sunt veşti bune, legate de alegeri, dar mă tot gândesc la bietul băiat pe care îl cunoştea Isaac, a zis Olive, în cele din urmă.

Teresa şi-a ţinut privirea plecată, fiindcă îi aranja părul la ceafă lui Olive.

— Azi la stânga, mâine la dreapta. Guvernul schimbă numele străzilor mai des decât îmi schimb eu aşternuturile. Până la urmă, señorita, eu nu văd nici o diferenţă.

— Păi, slavă Cerului că există oameni ca fratele tău, cărora le pasă. Teresa a tăcut. — Îţi place de tatăl tău, Tere? a întrebat Olive.

— E o legendă pe- aici.

— După cum vorbești, nu pare să fie un lucru bun.

Teresa s-a încruntat, cu ochii în ceafa lui Olive.

— Nu-mi plac poveştile.

Olive a deschis ochii.

— Ce poveşti?

Fetele s-au privit una pe alta în oglindă. Teresa înfăşura fâşii mici din părul imens al lui Olive pe deget, rotind şi tot rotind, înainte să le prindă strâns cu agrafele sechestrate din dormitorul lui Sarah.

— Se spune că odată i-a tăiat unui bărbat chestia şi a bătut- o în cuie pe uşă.

Olive şi-a rotit capul, iar bucla s-a desprins ca un arc, agrafa sărind pe podea.

— Poftim? Pe o uşă?

— Era duşmanul lui. 169

S-au privit şi apoi au izbucnit în râs, entuziasmate de noaptea ce urma şi de violenţa care li se părea că le ocoleşte, fiindcă se petrecuse cu mult înainte, şi fiindcă nici una din ele n-avea o chestie, şi fiindcă aici erau în siguranţă.

— Teresa, e oribil! De ce- ar fi făcut una ca asta?

— E doar un zvon, a răspuns Teresa, ridicând agrafa.

— Dar nici un bărbat nu şi-ar da jos pantalonii ca s-o dovedească.

— Şi totuşi, Don Alfonso nu neagă niciodată povestea asta.

— Doamne, Teresa. Şi eu, care credeam că am probleme cu tatăl meu.

Teresa a înălţat privirea.

— Ce probleme?

Olive a oftat.

—Ah, nimic important. Doar că… mă simt cam invizibilă, asta-i tot. Nu mă ia niciodată în serios. Habar n-am cum să-l fac să mă ia în serios. Nu se gândeşte decât la afacerile lui şi dacă şi-a luat mama pastilele. Iar ea, la rândul ei, nu s-a străduit niciodată să mă înţeleagă. Eu n-o să fac ca ea când o să am copii. Aş vrea să fiu liberă, să nu mai depind de părinţii mei. Cred că m-aş putea elibera de ei, dacă mi-aş pune mintea.

— Dacă te-ai duce la şcoala de artă, ai fi liberă.

— Nu poţi să ştii. Şi pictând aici mă simt mai liberă, a zis Olive cu un aer serios. Deşi aici învăţ altceva.

— Şi anume?

— Că dacă vrei să-ţi vezi lucrarea desăvârşită, trebuie să îţi doreşti mai mult decât îţi poţi imagina. Trebuie să te lupţi cu ea, să te lupţi cu tine. Nu-i uşor.

Teresa a zâmbit, trudind prin părul des al lui Olive cu o atenţie pe care Olive ar fi vrut s-o savureze la nesfârşit. Nu avusese niciodată o asemenea prietenă, care să stea în camera ei, să-i aranjeze părul, s-o asculte, să vorbească despre tot felul de aiureli şi despre inutilitatea părinţilor; viitorul lor părea perfect, fiindcă încă nu şi-l trăiseră.

— Întotdeauna mi se pare că perioada de dinaintea unei petreceri e cea mai fericită, a continuat Olive. Când încă nu s-a petrecut nimic rău.

Teresa şi-a îndepărtat mâinile de capul lui Olive.

— De ce te-ai oprit? a întrebat fata, privind cum Teresa se duce spre tolbă. Sper că n-ai adus încă un pui, a glumit.

Din tolbă, Teresa a scos un pacheţel mic şi pătrat, învelit în şerveţel. I l-a întins, emoţionată.

— Pentru tine, a spus. Olive l-a luat.

— Pentru mine? Doamne! Să-l deschid acum?

Teresa a încuviinţat, iar Olive a oftat când a văzut prin hârtie scânteierea verde, smarald înşirat lângă smarald, ivindu-se ca un şarpe de piatră, un colier de-o frumuseţe şi- o forţă cum nu mai văzuse vreodată.

— Dumnezeule! De unde-l ai?

— A fost al mamei mele, a spus Teresa. Acum e-al tău.

Olive a rămas împietrită pe scaun, cu colierul scurgându-i-se din pumn. Nicicând nu-i mai făcuse cineva un asemenea dar. Probabil că asta era tot ce îi rămăsese Teresei de la mama ei; ar fi fost un gest egoist să-l primească. Dar să-l refuze ar fi fost şi mai rău, o respingere jignitoare.

— Nu, a spus. N- aş putea…

— E pentru tine.

— Teresa, e prea mult…

Până la urmă, Teresa a fost cea care a hotărât în locul ei, luându-i colierul din strânsoare, punându-i-l la gât şi închizându-l.

— E pentru tine, a spus Teresa. Pentru prietena mea.

Olive s-a întors spre oglindă. Smaraldele arătau ca nişte frunze verzi, strălucindu-i pe pielea albă, mai mari în zona claviculelor. Pietre din Brazilia, verzi ca oceanul, verzi ca pădurea pe care tatăl ei îi promisese că o vor găsi în sudul Spaniei. Nu erau giuvaiere, erau ochi, clipind către ea în lumina lumânărilor, privind fetele ce se priveau pe ele.

Fragmente extrase din romanul „Muza”, de Jessie Burton, traducere din engleză de Veronica D. Niculescu, colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, editura Humanitas Fiction, 2017. Bestseller nr. 1 Sunday Times, 2016 • Bestseller New York Times • Bestseller Radio 4’s Book at Bedtime • Nominalizat pe lista scurtă la British Book Awards Fiction Book of the Year 2016 • Nominalizat pe lista scurtă la Books Are My Bag Readers Awards 2016 • Selectat de Richard &Judy Book Club 2017 • Tradus în peste 30 de țari.

17
/11
/17

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Pe urmele jurnalistei și spioanei americane Marguerite Harrison, pe când bolșevismul începea.

16
/11
/17

Cartea „Spionul care a ieșit din joc” (traducere din limba engleză de Michaela Tache) a fost publicată în acest an la Editura Rao (tot în 2017, romanul, publicat inițial în 1963, a fost ecranizat de BBC).

16
/11
/17

Grupul Librarium anunță deschiderea unei noi librării în București în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 16 noiembrie, începând cu ora 18:00. Vor fi prezenti la eveniment Ion Caramitru, directorul Teatrului Național, scriitorii Marius Chivu și Alex Tocilescu și Laura Câlțea, blogger cultural.

12
/11
/17

Scriitorul Bogdan Suceavă se va întâlni în perioada 17-23 noiembrie cu cititorii din Bucureşti şi Cluj, cu prilejul apariţiei celui mai nou volum, „Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute”, publicat recent la Editura Polirom, disponibil şi în format electronic.

07
/11
/17

Premiul Goncourt, cel mai prestigios trofeu din literatura francofonă, a fost decernat luni scriitorului Eric Vuillard pentru romanul "L'ordre du jour". Tot luni a fost atribuit și premiul Renaudot, care a revenit în acest an scriitorului Olivier Guez pentru volumul "La disparition de Josef Mengele".

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

27
/10
/17

Colecția de nuvele „Cartea scurtelor iubiri eterne” (traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu) a fost publicată la Editura Polirom în anul 2016.

24
/10
/17

Romanul „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (traducere din limba engleză de Vali Florescu), a fost publicat la Editura Polirom, în anul 2015. Kazuo Ishiguro a primit în 2017 Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/10
/17

În perioada 20-28 octombrie are loc a patra editie a HomeFest. Nouă zile în care bucureştenii se pot bucura de spectacole neconvenţionale de teatru sau dans, de lecturi, concerte şi performance-uri.

20
/10
/17

Cartea „O undiță pentru bunicul meu” (traducere din limba chineză de Irina Ivașcu) de Gao Xingjian (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2000) a fost publicată la Editura Polirom, în 2017.

Page 1 of 7112345...102030...Last »