“als” a fost cel mai îndrăgit şi apreciat critic de film român, cel care a ştiut să pună în context şi în valoare noul cinema autohton.
Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2014
Alex Leo Serban a fost un jurnalist cultural cu o experienţă de peste 25 de ani, un scriitor a cărui semnătură a apărut pe şapte cărţi şi în zeci de publicaţii din ţară şi străinătate. A prezentat emisiuni la radio şi la TV, a coordonat colecţia „Biblioteca de film” a Editurii Humanitas şi a inspirat şi lansat mulţi dintre criticii actuali de film.
Alexandru Şerban (als) s-a născut în Bucureşti, pe 28 iunie 1959. Tatăl n-a făcut niciodată parte din viaţa lui, iar Leo nu a vorbit despre asta. A locuit cu mama şi bunica în centrul capitalei şi mai apoi în apropiere de Piaţa Obor.
Textele autobiografice conturează o copilărie populată de femei vârstnice pe care el le numea mătuşi. Erau de fapt surorile bunicului, Bigi şi Mica. Mica a stat într-o garsonieră pe care Leo a moştenit-o şi în care a locuit de la 24 de ani. Bigi se îmbrăca numai în alb şi negru şi s-a sinucis la 74 de ani, pentru că surzise. De la ea a tras Leo primul fum.
Mai erau Mimi şi Babu, fiicele ei, Marga, cumnata lui Babu, Hilda, prietena lui Mimi, o roşcată de 90 de ani care pufăia etern, maică-sa, Gabriela Şerban, căreia îi spunea Bubi şi Babeiuşicuţilică şi bunica, care era Bababa. „Asta era cam toată familia mea, o mulţime de femei cu B-uri în nume,” scrie el în Mica dietetică, „Un batriarhat.”
Bunica a fost cea care l-a dus la cinematograf, declanşând o pasiune intensă pentru film, şi i-a explicat că ce se întâmplă pe ecran nu e adevărat. „În familia noastră, eram arondaţi pe genuri: bunică-mea – amatoare de musicaluri şi comedii, maică-mea – de thrillere, eu – de de toate.”
Alex Leo Serban: E cool să îmbătrîneşti
“Faptul că am împlinit o vârstă nu ar fi alarmant în sine dacă el nu ar veni la pachet cu o percepţie tot mai nefavorabilă asupra „băbătiilor”, „moşilor” etc., atât de răspîndită în youth culture-ul ce ne înconjoară. Se spune că „40 is the new 30”, „50 is the new 40” ş.a.m.d.
Dacă o spui chiar tu, care ai împlinit vârstele respective, e un fel de wishful thinking – de îmbătare cu apă chioară. Dacă o spun ceilalţi, e ca o bătaie pe umăr consolatoare. Oricum ai da-o, ideea de bază e că nu e bine – singurul lucru bun e să crezi (sau să te prefaci) că ai altă vârstă, neapărat mai jună.
N-o să repet şi eu clişeul ăla cu „nu mă simt deloc ca la 50 de ani”: am zile în care simt că am chiar mai mult. Ce vreau să spun, apropo de această „bucurie” pe care mi-o face viaţa, este că – de mic – am vrut să fiu mai mare. Mai bătrân!
Probabil că asta e banal pe la 7-10-14 ani. Şi nu prea o mai spui cu toată gura pe la 35-40-45. Vorba aia: don’t speed up things, bătrâneţea vine oricum! (lol)
Dar povestea e-n felul următor: mă pasionează că îmbătrînesc! E un fenomen nou, necunoscut, pe care sunt fascinat să-l savurez… (Oricum, tabieturile mele „de moş” – trezitul foarte devreme dimineaţa -, apoi hachiţele şi lipsa de răbdare cu toate „junismele” care descoperă apa caldă mă vor fi pregătit serios pentru asta.)
O să zic o chestie care sună ciudat în context (contextul fiind acea youth culture de care vorbeam), dar eu sper să sune potrivit de polemic şi de provocator: e cool să îmbătrâneşti. Pe bune! (…)” Alex Leo Şerban
55 de ani de la naşterea lui als
als / retrovizoare. by pantacruel
Foto cu Alex Leo Şerban – cinemagia, facebook
