55 de ani de virtuozitate – Dumitru Zamfira, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/55-de-ani-de-virtuozitate-dumitru-zamfira-la-sala-radio/

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA – maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2014

Dumitru Zamfira este sărbătorit de Orchestra de Muzică Populară Radio – condusă de Adrian Grigoraş – şi de prietenii săi, apreciaţi cântăreţi de muzică populară, la aniversarea a 55 de ani de carieră artistică.

Iubitorii de muzică îi vor putea aplauda pe: Maria Ciobanu, Maria Butaciu, Viorica Flintaşu, Mioara Velicu, Aneta Stan, Elisabeta Turcu, Emilia Bubulac, Lia Lungu, Ovidiu Homorodean, Ancuţa Corlăţan, Maria Băndoiu, Roxana Croitoru, Gabriel Andrei, Georgiana Aurică, Gheorghe Ghiţică, Claudia Tihon, Geani Busnea Dumitru Zamfiraşi Ansamblul Folcloric „Doina” al Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti. Concertul va fi prezentat de Georgel Nucă.

Repertoriul lui Dumitru Zamfira cuprinde piese ritual-ceremoniale, creaţii păstoreşti, doine şi melodii de joc din toate zonele folclorice ale ţării, dar şi piese concertante şi de mare virtuozitate interpretate la instrumente precum fluierul, cavalul, cimpoiul, drâmba, trişca, fluierul îngemănat, ocarina, cavalul fără dop, muzicuţa, block-flote, ş.a.

Dumitru Zamfira este laureat al festivalurilor internaţionale din Franţa, Grecia, Bulgaria, Finlanda, Italia şi a fost răsplătit cu Marele premiu al Fundaţiei ETHNOS (1997) şi cu diplome de excelenţă din partea Ministerului Culturii la Gala Folclorului Românesc – 2002.

A primit titlul de Maestru al cântecului la Festivalul ,,Fluierul de Aur” al Sârbilor din Balcani, 2001. A fost distins cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, acordat de Preşedintele României, în anul 2002.

Foto: Dumitru Zamfira – orchestreradio.ro

31
/10
/20

Cei 15 ani ai Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo vor fi aniversați începând de sâmbătă, 31 octombrie, până pe 9 decembrie 2020, cu o serie de concerte transmise live din sălile de concerte din Brașov, Bușteni, Sibiu și București.

30
/10
/20

O celebrare excepţională în lumea artei – ca omagiu la Centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc. Iniţiată de soprana Mariana Nicolesco, manifestarea este un adevărat revelator al comorii de peste 10.000 de lieduri fondate pe vechiul cântec de dor, eternă expresie a sufletului românesc.

19
/10
/20

Joi, 22 octombrie 2020, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Lior Shambadal, va susține, de la ora 19.00, un program integral semnat de Wolfgang Amadeus Mozart, în regim live, în cadrul stagiunii online. Concertul este transmis în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției.

30
/09
/20

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket? Da, pentru că din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme.