Alex Penescu: „Înainte de Colectiv era ceva normal să cânt, acum este o victorie mult așteptată”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alex-penescu-daca-inainte-de-colectiv-era-ceva-normal-sa-cant-acum-este-de-fiecare-data-o-victorie-mult-asteptata/

Pe 30 septembrie a fost lansată piesa „Suflet Colectiv”, compusă de muzicianul Alex Penescu, unul dintre supravieţuitorii Colectiv, şi interpretată de el alături două nume celebre ale rockului românesc, Costin Adam (Phoenix) şi Călin Pop (Celelalte Cuvinte).

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 octombrie 2020

„Suflet Colectiv” are o poveste emoționantă, dar ea nu e doar despre un trecut greu de uitat de societatea românească ci și, pentru omul și muzicianul Alex Penescu, despre un prezent și chiar un viitor mustind de curaj, determinare și multă pasiune pentru muzică. Alex Penescu a fost rănit grav la Colectiv, printre altele la mâini, și i s-a spus că nu va mai cânta niciodată la pian. Astăzi nu face încă „maratoane” pe clape, ca înainte, dar pas cu pas revine din ce în ce mai mult la marea sa pasiune, muzica. Am vorbit cu el despre experiența de viață și de muzică înainte și după Colectiv, cum e să crești ascultând trupe de rock legendare cu care apoi să ajungi să colaborezi, dar și despre valoarea de medicament a unei mari pasiuni.

Alex Penescu este de formație avocat dar și pianist, inițial de muzică clasică dar pasionat și de rock încă din adolescență. Muzica a moștenit-o de-a dreptul genetic, dacă vreți, căci tatăl lui (prof. dr. Mircea Penescu) este un cunoscut medic nefrolog și profesor universitar dar și violonist și pianist, respectiv prim-violonist al Orchestrei Medicilor „dr. Ermil Nichifor” (una dintre primele de acest gen din Europa, înființată în 1954, care susține periodic concerte în special pe scena Ateneului Român).

Cine ești tu astăzi, Alex?

Așa cum spunea Sartre, omul este propriul său proiect. Aș adauga că mă consider totodată și suma experiențelor diferite (atât bune cât și mai puțin bune) de care am avut parte, a interacțiunii cu oamenii speciali care fac parte din viața mea sau cu care doar m-am intersectat. Îmi place să cred că drama prin care am trecut, Colectiv, este doar un episod lung și trist, dar nu unul definitoriu, din existența mea, unul care, după ce m-a doborât m-a ajutat să mă redefinesc. Cumva, dacă vrei, e ca în vorba aceea despre focul care întărește cărămida. Evident, există aspecte care țin de siguranța personală cărora le acord infinit mai multă atenție decât înainte. Pe de altă, parte, am învățat pe pielea mea, ca să spun așa, că nu există „mie nu mi se poate întâmpla”.

Ce a fost muzica în viața ta înainte de Colectiv și ce a devenit ea după?

Cumva muzica a fost mereu o pasiune cu un loc important în viața mea, dar a rămas un hobby, eu fiind la bază avocat. Încă înainte de a începe lecțiile de pian la 6 ani îmi amintesc cum îl priveam fascinat pe tatăl meu cântând la pian – și la vioară, dar pianul m-a fascinat în mod deosebit. Am luat lecții de pian din clasa I, apoi am participat constant la audiții, concerte, concursuri (printre care Lira de Aur sau Cântarea României, unde am luat premiul 1 la etapa națională). În liceu am făcut cunoștință cu o altfel de muzică, mai întâi având privilegiul de a îl avea ca prieten și mentor muzical pe inegalabilul Johnny Răducanu, și apoi am învățat să cânt la chitară și am început să activez în prima trupa rock cu care am concertat, Spin. În facultate și ulterior am continuat să cânt la clape în câteva trupe, cu unele dintre ele concertând în țară sau în străinătate, pe scene mai mici sau mai mari, în concerte de club sau în festivaluri.

După Colectiv a fost o lungă perioadă în care mi-a fost foarte dor să pot cânta dar nu am putut, iar experiența muzicii a început să arate altfel pentru mine. Dacă înainte puteam oricând să transpun orice stare, gând sau sentiment pe note, pur și simplu așezându-mă la pian, după accident muzica a existat doar în vise și dorințe timp de câțiva ani. Oricât mi-aș fi dorit să cânt, fizic era imposibil, mâinile mele suferiseră arsuri extrem de grave, fuseseră grefate, operate, cusute, bandajate, iar mobilitatea degetelor a fost pentru multă vreme inexistentă. Unul dintre medicii care m-a văzut la aproximativ 2 ani după accident mi-a spus că nu o să mai cânt niciodată la pian. Medicul fenomenal care mă operează acum mi-a spus însă cam așa: „Este un drum extrem de greu și de lung, dar văzându-te atât de hotărât să cânți la pian, vom reuși”. E greu de exprimat în cuvinte ce am simțit când, după ce i-am trimis „Suflet Colectiv” mi-a spus că a ascultat-o cu lacrimi în ochi.

Drumul meu înapoi spre muzică a fost îngrozitor de greu și va fi în continuare lung, dar merg pe el cu încă și mai multă recunoștință decât aveam înainte față de muzică, știind că dacă înainte era ceva uzual și normal să cânt, acum este, de fiecare dată, o victorie mult așteptată.

Cum s-au împletit la tine formația muzicală clasică cu cea rock?

Eu mă întreb dacă ar putea cineva să facă muzică, de orice fel, în adevăratul sens al cuvântului, fără să fi studiat muzica clasică – cred că nu. Iar aici nu mă refer doar la influența directă ci și la cea indirectă. Spre exemplu Queen sau Dream Theater, două dintre trupele pe care le apreciez enorm, nu ar fi ajuns ceea ce sunt dacă nu ar fi avut în spate o pregătire muzicală la bază clasică. Aș spune că muzica clasică reprezintă, pentru rock, ceea ce literele alfabetului sunt pentru literatură.

Cum arată acum drumul tău înapoi spre muzică și spre o nouă viață?

În orice proces de vindecare psihicul joacă, evident, un rol esențial. Ajungi să îți stabileșți un target, gen „vreau să mă recuperez ca să pot face (asta)” – ceea ce la mine a fost, de exemplu, să cânt din nou. După Colectiv și în anii următori limitările mele au fost multiple, și evident mă întrebam când voi putea face măcar o parte din ceea ce puteam face înainte, când îmi voi recâștiga măcar într-o oarecare măsură independența. Iar dorința de a cânta din nou la pian a fost mereu enormă. E foarte greu să descriu în cuvinte cum este să ai muzica doar în gânduri, să te visezi cântând la pian, dar tehnic vorbind să nu o poți face, deși știi cum, însă să nu te poți folosi de mâini datorită afectarii lor.

Pe de altă parte, am ajuns să măsor succesul unei operații la mâini în raportul dintre prestația mea la pian înainte și după intervenție. Îmi amintesc cât m-am bucurat când am putut în sfârșit să ating o octavă, un lucru banal pentru orice pianist obișnuit… Așa că mă gândesc că fiecare operație viitoare mă va mai aduce cu câțiva milimetri (la propriu și la figurat) mai aproape de ceea ce îmi doresc. De asemenea, încerc să nu mă mai raportez la cum puteam cânta înainte, pentru că este o distanță de la cer la pământ între ce puteam, tehnic vorbind, atunci și acum. Încerc să abordez muzica altfel decât înainte, acum mai mult cu sufletul decât cu mâinile; mai mult feeling decât tehnică și viteză.

Tatăl tău este și medic, și muzician, iar tu ai colaborat cu el ca pianist în cadrul Orchestrei Medicilor. Cum vă întâlniți în muzică?

Se simte că tata a făcut parte dintr-o orchestră simfonică încă de la începutul facultății de medicină, iar eu – că am activat într-o serie de trupe rock încă din liceu. Însă de fapt amândoi apreciem muzica de calitate, atât clasică dar și rock, doar că uneori balanța poate arăta un pic diferit: uneori eu sunt foarte încântat de o anume trupă, care însă lui nu îi transmite însă același lucru precum mie. Dar avem cu siguranță și gusturi comune, precum indiscutabil Beethoven și Queen. Chiar dacă noi doi am crescut în perioade în care muzica „la modă” arăta diferit, dragostea pentru muzica clasică a fost mereu prezentă, și îi mulțumesc tatălui meu că mi-a insuflat-o de mic. Iar la concertele lui merg de când aveam cam 3 ani. (Puteți citi un interviu interesant cu tatăl lui Alex, muzicianul și medicul Mircea Penescu, aici.) 

La ce muzici ai apelat și apelezi acum în diferitele roller coaster-uri emoționale și de viață?

Melancolia și dorul se aud de exemplu într-o gamă minoră, bucuria și relaxarea într-o gama majoră, iar uneori speranța și optimismul au sunet de riff de chitară sau de tobe. Dar nu am neapărat un playlist în funcție de stare. Uneori ascult clasic sau rock, pian sau chitară, acorduri sau riffuri. Sunt artiști pe care îi apreciez foarte mult și îi ascult mereu cu plăcere, unii din sfera muziciii clasice, alții soliști (sau trupe) rock. Poate e interesant să alături în același playlist nume ca Grieg, Debussy, Petrucciani, Vladimir Cosma, Beethoven, Michael Nyman, Petrucci și Rudess, Mozart, Peter Gabriel, Craig Armstrong, Adrian Berinde, Michel Legrand, Johnny Răducanu, Elton John, Astor Piazzolla, Gershwin, Călin Pop, Bill Whelan. Sau trupe precum Queen, Dream Theater, Van Halen, Celelalte Cuvinte, Metallica, Pagan`s Mind, Phoenix, Circus Maximus, Anubis Gate, Poets of the Fall, Pink Floyd, Genesis, Porcupine Tree, Rush, Spock`s Beard, Kamelot, Sonata Arctica, Led Zeppelin, Iron Maiden, Judas Priest, Ayreon, Pendragon, Fates Warning, Nightwish, Van Halen, Halloween, Linkin Park și câte altele…

Care e povestea dar și mesajul piesei „Suflet colectiv”, pe care ai compus-o tu și pe care ai înregistrat-o și lansat-o recent?

Piesa are în spate o poveste extrem de personală și o încărcătură emoțională enormă. În decembrie 2015, când m-am trezit după 5 săptămâni de comă, aveam clar în minte refrenul acestei piese, o parte din motivele de chitară și părți din strofe – de fapt pentru aceste părți știam exact fiecare notă și fiecare vers. Ceea ce nu exista încă la acel moment am compus ulterior, tot în minte, căci am stat încă mult timp în spital. Întoarcerea acasă după lunile de spitalizare nu a însemnat însă nici pe departe reîntâlnirea cu pianul. Abia după 4 ani și zeci de operații am putut, cu limitările mari care încă există, să pot cânta și înregistra piesa.

Prima zi de înregistrări pentru piesa „Suflet Colectiv” (pentru videoclipul căreia mulțumesc în mod special lui Alexandru Mihai – regie și post producție – și Mariei Doda – regie și concept -, care au dat imagine muzicii), în studioul bunului meu prieten Dan Albu (chitaristul trupei NeXuS, care s-a ocupat de sunet, înregistrat chitări și bass, mix și master), a fost un amalgam de trăiri cumva contradictorii. Pe de o parte mă bucuram enorm că puteam în sfârșit să demarez proiectul care vreme de 4 ani a existat doar în mintea mea, pe de altă parte observam cu tristețe și frustrare că la 4 ani de la accident mă găseam extrem de departe, din punct de vedere tehnic, de cum cântam înainte. Dacă vreți, din perspectiva pianului, înainte de accident puteam „alerga”, câțiva ani după aceea „am mers în cârje”, iar acum „pot merge și fără cârje”, dar sunt încă departe de a putea alerga.

Cât despre mesajul piesei, în seara Colectivului mi-am văzut pentru ultima dată foarte mulți prieteni. Cu unii dintre ei cântasem în aceleași trupe, cu alții mă întâlneam la concerte, pe unii dintre ei îi știam din perioada liceului, și aveam atât de multe amintiri frumoase împreună. Printre alții, Vlad, chitaristul trupei Goodbye to Gravity,  mi-a fost coleg de trupă în liceu și facultate și prieten drag și foarte apropiat. Am privit acest grup de oameni frumoși și talentați, pe care dragostea pentru muzica i-a apropiat dar apoi i-a și luat de lângă noi, ca pe un întreg, o mare familie, un suflet colectiv care, în acea seară, a plecat ca un tot unitar. De aici atât titlul cât și conceptul piesei, care este, pe lângă tributul adus lor, modul meu de a îmi lua la revedere. Este un „la revedere” pe care l-am putut transmite muzical abia acum.

Cum e să crești ascultând niște idoli muzicali (trupele Celelalte Cuvinte și Phoenix), cu care mai apoi ajungi să colaborezi într-un proiect cu mult sens, nu doar muzical?

A fost o imensă onoare pentru mine! Cred că este visul oricărui muzician să ajungă să colaboreze cu artiști care au scris și scriu istorie în muzică. Pe Costin Adam (vocalistul trupei Phoenix) îl cunosc de mulți ani și ne leagă o prietenie veche. Înainte de Colectiv înregistrasem clapele pentru un album pe care urma să îl lanseze trupa NeXuS, din care facem parte amândoi. Când „Suflet Colectiv” a fost gata în mintea mea, l-am sunat și i-am spus doar atât: “Vreau să îți propun ceva”, iar el, fără a mă lasă să spun mai mult, a răspuns imediat: „Sunt de acord”. Pe Călin Pop (vocea, chitara și sufletul trupei Celelalte Cuvinte) l-am cunoscut la câțiva ani după accident. Am vorbit o vreme pe Facebook și mi-a spus: “Caută-mă când te faci bine ca să facem o piesă împreună”. Că am fost onorat e puțin spus. Sunt cel puțin 25 de ani de când ascult Phoenix și Celelalte Cuvinte, și i-am văzut în zeci de concerte. Când piesa pe care o aveam în minte încă din spital a început să prindă contur în studioul de înregistrări, i-am trimis-o lui Călin Pop și l-am întrebat dacă, înainte de a face o piesă împreună, ar vrea să colaborăm la „Suflet Colectiv”. A acceptat imediat, spre bucuria mea.

Piesa asta e despre un trecut care va rămâne mereu prezent, însă foarte mult și despre viitor, despre un nou drum muzical pentru tine. Cum ți-l imaginezi?

Pentru mine piesa e încă un pas pe drumul spre reapropierea de muzică, nu doar un proiect singular. Mi-a fost extrem de dor să pot cânta, și îmi doresc să o fac cât mai mult de acum înainte, atât cu NeXuS cât și în alte proiecte și colaborări. Faptul că artiști de legendă au răspuns atât de frumos chemării mele mă face să sper că asemenea proiecte se vor repeta. Urmează încă multe intervenții chirurgicale, deci momente de pauză din punct de vedere muzical, însă aștept cu nerăbdare ca următorii pași (unii deja în lucru, alții în fază de proiect) pe care îi fac în muzică să se facă auziți.

La ce experiențe muzicale îți dorești să revii cât de curând posibil?  

Trăim din păcate vremuri în care arta nu se poate manifesta așa cum ar fi normal. Accesul liber la artă, la muzică, ne lipsește tuturor și sper ca această perioada să se încheie cât mai repede și lucrurile să revină la normal. Coroborând situația cu lista mare de operații pe care o mai am de făcut, probabil că voi putea reveni mai repede în studioul de înregistrări decât pe scenă. Dar de aproape 5 ani visez la momentele în care mă voi regăsi din nou înconjurat de muzicieni și ne vom face auziți live.

Pentru tine, care ai încă un drum lung de recuperare înainte, pandemia a adus probabil și mai multe probleme decât pentru alții. Vezi însă și ceva consecințe pozitive ale situației, atât personal cât și în general?

Situația asta își pune în mod diferit amprenta asupra tuturor, dar ceea ce se regăsește în impactul asupra fiecăruia dintre noi este grija, teama pentru sine și pentru cei apropiați. Perioada asta inspiră spre introspectie și poate e o ocazie de a ne concentra pe ceea ce este cu adevărat important, sănătatea noastră și a celor dragi, timpul petrecut cu ei, făcând poate ceva ce ne-am dorit de mult dar am amânat din lipsă de timp sau din alte motive personale. Poate această perioadă e o lecție în sensul ăsta. Sper ca atunci când pandemia aceasta perfidă va fi doar o tristă amintire, vom ști mult mai bine decât acum să ne gândim și la cei din jur și la siguranța lor, să apreciem lucrurile mici dar importante, și să nu uităm să ne bucurăm din când în când făcând ceva pentru sufletul nostru.



30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

20
/08
/21

Lucia vorbește, într-un interviu sub formă de alfabet, despre oameni și pisici, piese preferate și vieți visate, mereu cu o melodie bună pe fundal. Lucia va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanţa), în data de 22 august, la ora 14.00.

19
/08
/21

Teodora Moroșanu, solista trupei Rockabella, conturează, într-un interviu sub formă de alfabet, o hartă emoțională și personală a traseului său artistic. Trupa Rockabella va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanța).

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.

23
/07
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă „Talk for Youth“, un podcast despre toate aspectele care influențează viața adolescenților și relațiile lor cu ceilalți, printre temele abordate numărându-se stima de sine, imaginea corporală, stresul, depresia, presiunea colegilor, bullying-ul, consumul de alcool, tutun și alte substanțe și tulburările alimentare.

03
/06
/21

Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?] organizează o discuție cu Judith Butler, filozoafa americană care a adus contribuții semnificative la teoria feministă, teoria queer și filozofia politică. Discuția va avea loc pe 8 iunie, începând cu ora 19.00, și va fi transmisă în direct pe paginile de Facebook Triumf Amiria (https://www.facebook.com/triumf.amiria) și MozaiQ (https://www.facebook.com/mozaiqromania). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse (CPES) și Cercul Donatorilor din Bruxelles.