59 de romane, în cursa pentru distincţia în valoare de 10.000 de euro oferit de Premiului „Augustin Frăţilă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/59-de-romane-in-cursa-pentru-distinctia-in-valoare-de-10-000-de-euro-oferit-de-premiului-augustin-fratila/

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

Un articol de |26 septembrie 2012

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste.

Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra în cea de-a doua etapă. Numele acestora vor fi comunicate în 8 octombrie.

În etapa a doua de jurizare, ce va avea loc între 10 octombrie şi 2 noiembrie, 20 de bloggeri vor alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2011, în valoare de 10.000 de euro.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda premiul va avea loc în 7 noiembrie, la Hotel InterContinental din Bucureşti.

„Fiecare din cele 59 de romane înscrise reprezintă o dovadă că Premiul literar «Augustin Frăţilă» se impune deja în piaţă ca un proiect de succes. Faptul că a fost atât de bine primit arată, atât pentru iniţiatori, cât şi pentru parteneri, că nevoia de proiecte în zona culturală este una acută. Le mulţumim autorilor participanţi pentru încrederea acordată acestui premiu. Le urăm tuturor mult succes!”, a declarat Mario De Mezzo, preşedintele Asociaţiei „Casa de cultură”, care organizează acest concurs.

Premiul literar „Augustin Frăţilă”, o iniţiativă a Asociaţiei „Casa de cultură”, va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman românesc apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de cei mai valoroşi critici literari şi de bloggeri cu influenţă în online.

 

Sursa: Mediafax

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

23
/06
/15

Timp de zece zile (12 – 21 iunie 2015), Sibiul a găzduit cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, sub genericul „Growing Smart – Smart Growing”. Oraşul s-a metamorfozat într-o scenă uriașă pe care 2673 de artiști și invitați, din 70 de țări, au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.