A devenit o traditie ca Hrusca sa colinde romanii
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-devenit-o-traditie-ca-hrusca-sa-colinde-romanii/

„La mijlocu’ cerului” e titlul noului album. Ce vom găsi pe acest CD? 
Ştefan Hruşcă: Sunt zece colinde proaspete, dar care sunt foarte vechi. Eu, dacă aţi observat, aleg întotdeauna numai colindele care sunt străbune. De această dată, propun două colinde din zona Maramureş, de dincolo de Tisa, din Ucraina, unde sunt o grămadă de maramureşeni care şi-au păstrat cu sfinţenie graiul, obiceiul, portul şi felul de a fi. I-am cunoscut prima dată în ’90 şi am fost din nou în această vară la ei. Am ales „La mijlocu’ cerului” ca titlu de disc pentru că este extraordinar colindul, iar la un moment dat o strofă m-a făcut să lăcrimez, să nu fiu foarte sentimental, dar efectiv când m-am gândit că cei de acolo, de peste Tisa, care nu puteau să treacă dincoace la neamurile lor ani şi ani de zile, decât îşi strigau peste Tisa „băi Ioane ce faci măi!?”… E o strofă în acest colind care spune aşa: „Lumini galbene de ceară, pe care le împletesc/ Să se vadă peste ţară”. Nişte oameni care au fost necăjiţi aşa de mult de ţara lor. Cealaltă colindă, care este tot de la ei, se numeşte „Am venit, gazdă Mihai”. Mai sunt patru colinde din zona Sălajului, o zonă extraordinar de bogată în folclor, în tradiţii şi în colinde. Am un colind din Albeşti-Mureş, un colind din zona Hunedoarei şi încă un colind din zona Braşovului. Zece colinde care sper să-i bucure pe ascultătorii mei şi pe cei care caută muzica sau colindele.

 Toate acestea urmează să le cântaţi pe scenă într-un nou turneu. Care vor fi oraşele în care veţi concerta? 
Ştefan Hruşcă: Încep pe 26 noiembrie la Câmpina şi la Ploieşti, după care o să urmeze, poate nu le spun chiar în ordinea lor, Iaşi, Galaţi, Piatra Neamţ, Bacău, Brăila – nu am mai fost la Brăila cred că de vreo 10 – 15 ani -, după aceea o să trecem în Ardeal, o să avem (concerte – n.r.) la Cluj, Alba Iulia, Sibiu, Braşov, în Banat la Timişoara, la Baia Mare la mine în Maramureş. O să am două ieşiri: o dată în Italia, în trei oraşe – Milano, Torino, Brescia -, pe urmă am să fiu la Luxemburg, în Anvers şi la Bruxelles, după care revin în ţară şi o să am un concert la Sala Palatului, pe 20 decembrie, unde o să am onoarea să fiu alături de Corul Madrigal.

Veţi mai avea şi alţi invitaţi pe scenă? 
Ştefan Hruşcă: Ştefan Hruşcă cu cei doi prieteni ai mei cu care am obişnuit publicul şi Corul Madrigal de care v-am spus. Am onoarea să fiu din nou cu dânşii pe scenă, cu cei de la Madrigal, după prima întâlnire care s-a întâmplat pe scena Ateneului Român în ’98. Sper să fie un spectacol reuşit, pe măsura aşteptărilor celor care vor fi în sală. Nu o să mă opresc aici pentru că pe 21 decembrie zbor în Canada şi mai am încă patru spectacole acolo – la Toronto, la Montreal, la Longueuil, un orăşel lângă Montreal, şi pe urmă dincolo, pe Coasta de Vest, la Vancouver, cu ultimul spectacol pe 26 decembrie.

 Ce au special colindele româneşti de plac atât de mult? 
Ştefan Hruşcă: În primul rând plac românilor, celor care s-au obişnuit cu colindele noastre, ani de zile neauzite, ani de zile ţinute mai mult acolo unde se păstrează ele şi se mai păstrează obiceiul acesta al colindatului, cum este Maramureşul, Sălajul, zona Bihorului, partea de nord a Bucovinei. Eu spun că au un tradism aparte. Crăciunul este un moment de bucurie. În schimb, o parte din colindele noastre au un tradism, au o melodie în acord minor, multe care te îndeamnă spre meditaţie. Au o frumuseţe aparte. Cuvântul care este păstrat, creat acolo de ţăranul român, care are frumuseţea farmecului, de multe ori trebuie să cauţi în dicţionar ca să înţelegi ce vrea să spună versul pentru că se pierde sensul, sunt folosite foarte multe regionalisme. Cele din Ardeal sau din Bihor au unele cuvinte, cele de Maramureş au alte cuvinte şi toate contribuie să creeze acest frumos şi inedit pe care îl poartă colindul.


Unde sunt mai apreciate colindele, în ţară sau peste hotare? În ţară în ce zonă sunt ascultate cu mai mult interes şi mai multă plăcere? 
Ştefan Hruşcă: Vreau să spun că am o mare bucurie, fără să mă laud, că de ani de zile pe unde trec cu concertele văd foarte multă lume adunată, fie că sunt în ţară, fie că sunt la românii din Italia, din Franţa, Germania – cum am fost anul trecut -, fie că sunt în Canada sau Statele Unite. Sunt dornici să vină la un astfel de concert pentru că este, după părerea mea, un concert de stare pe care îl creez eu. Nu este nicidecum şi nu se vrea să fie un concert de succes. Este un concert de stare şi asta aş vrea să fie atenţi cei care vorbesc foarte uşor despre momentele pe care le creez în concertele de colinde, pentru că este o tradiţie colindatul şi nu poţi să-l faci decât cu colinde strămoşeşti. Sunt şi creaţii, compun cântece de Crăciun, care sunt foarte frumoase, în schimb eu am abordat aceste colinde, care sunt tradiţionale, sunt ale noastre, sunt din rădăcina de început a „copacului românesc” să spun aşa. Şi am bucuria să văd multă lume adunată, care vine cu drag să le asculte, chiar dacă de multe ori unele colinde le cânt anul ăsta, le cânt şi la anul în acelaşi oraş, uneori le schimb ca acum când vin cu altele proaspete. Dar dacă de exemplu nu cânt „O, ce veste minunată!” sau „Linu-i lin” sau „Cerul şi pământul”, lumea le cere la final, pentru că s-au obişnuit deja cu ele, a devenit tradiţie.

 Dumneavoastră care colind vă place cel mai mult? Care este colindul cel mai apropiat de sufletul dvs? 
Ştefan Hruşcă: Cel mai apropiat colind rămâne tot „O, ce veste minunată!” chiar dacă e greu să alegi ce prefer eu. Îmi place „Linu-i lin” foarte mult. „Linu-i lin” a fost fredonat de multă lume, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă, dar „O, ce veste minunată!” cred că uneşte toate gândurile celor care iubesc acest gen muzical.

Dvs. veniţi în fiecare an acasă, în România, să-i colindaţi pe români. Pe dumneavoastră cine vă colindă? 
Ştefan Hruşcă: În ultimii ani am fost prezent pe scenele din ţară, doar în 2001 – 2002 mi se pare că nu am fost deloc, eram mai mult în Germania, cântam acolo. Colind o grămadă de români, dar, la rândul lor, în unele săli, se întâmplă, la final, să fiu şi eu colindat. Mi s-a întâmplat la Reghin, mi s-a întâmplat la Carei, la Baia Mare sau de regulă atunci când e ziua mea, pentru că se întâmplă să fiu în turneu pe 8 decembrie. La final, lumea se ridică şi îmi colindă şi îmi spune şi „La mulţi ani!”. Cu riscul să mă repet, a devenit o tradiţie ca Hruşcă, de ziua lui, să fie în turneu, să colinde românii, şi să văd că spontan şi ei se ridică şi îmi colindă la finalul spectacolului. Vreau să vă spun că sunt săli, şi am rămas foarte impresionat de acest lucru, unde după a treia, a patra, a cincea colindă, efectiv te cutremură obiceiul acesta, lumea, poate din respect, din drag, se ridică în picioare şi te aplaudă. Este un moment extraordinar de emoţionat când văd acest lucru în unele săli din ţară şi chiar afară.


 Pe 8 decembrie, de ziua dvs, unde sărbătoriţi? 
Ştefan Hruşcă: Anul trecut eram undeva la Roma. Am avut spectacol pe 8 decembrie. Ţin minte că am cântat într-o sală mare de tot, cu colegii mei – cu Ionuţ Carariu la clape şi cu Marius Florescu la percuţie -, într-o mare de români din Roma, după care ne-am dus la un restaurant şi am petrecut câteva ore neuitând că e ziua mea şi am băut o şampanie.


Anul acesta pe 8 decembrie veţi fi la Anvers… 
Ştefan Hruşcă: Exact. Sunt şi acolo nişte oameni faini care m-au chemat acum şapte sau opt ani de zile prima dată şi acum revin, după o absenţă destul de îndelungată, iar când le-am spus „se pare că vom sărbători ziua mea acolo” atât le-a trebuit şi au zis „nu cumva să faci să nu vii, să amâni concertul, că ai încurcat-o”. Am să fiu, da, în Anvers.


Românii, marea lor majoritate, vă cunosc după colinde, după Cenaclul Flacăra. Ce alt gen de muzică abordaţi şi ce muzică ascultaţi acasă? 
Ştefan Hruşcă: Da, perioada care a fost cea mai râvnită de mine a fost perioada Cenaclului Flacăra, pentru că a fost perioada de formare a mea ca şi om de scenă. Generaţiile din acea perioadă au rămas cu nostalgia, după cum am rămas şi eu cu nostalgia acelor vremuri, acele piese mă urmăresc. De multe ori apelez la memorie să retrăiesc din clipele acelea frumoase. Oameni cu care mă întâlnesc, fie aici, fie departe de ţară, îşi aduc aminte cu mare drag de perioada Cenaclului Flacăra. După ’90 m-am apropiat mai mult de colind decât de creaţie. Chiar dacă am avut scoase două albume de creaţie pe versurile lui George Ţărnea, parcă tot colindul a fost mai penetrant şi lumea mă etichetează ca un colindător. Mă bucură să îmi spună colindător şi mă bucur că am fost deschizător sau am format gustul românului pentru starea de colind de care era aşa de mare nevoie, pentru că ani de zile nu a fost promovat.

Ce ascultă Ştefan Hruşcă acasă, ce muzică îi place?
Ştefan Hruşcă: Acasă trebuie să mai ascult, vreau nu vreau, din ceea ce preferă fiica mea, Andra, care are 11 ani şi care cântă foarte bine, şi ceea ce ascultă fiul meu, dar mai puţin. Fiica mea ascultă ceea ce ascultă tineretul de astăzi şi aşa trebuie să o ascult pe Lady Gaga, pe Katty Perry sau cum o cheamă şi ceilalţi preferaţi ai Andrei, pentru că la ea e o perioadă când încearcă să acumuleze tot mai mult, are o memorie extraordinar de bună muzicală şi eu tare m-aş bucura să reuşească în branşa asta a muzicii, pentru că are talent şi ar fi o mare bucurie pentru mine să-mi păşească pe urme.


O veţi ghida pe drumul acesta sau o lăsaţi să-şi aleagă singură dacă vrea să cânte sau dacă vrea să facă altceva? 
Ştefan Hruşcă: O ajut pentru că îşi doreşte şi atunci când un copil îşi doreşte ceva şi vezi că îi place trebuie să-l sprijini. Niciodată nu am fost de principiul ca un părinte să-şi impună punctul de vedere şi să-şi facă fiul doctor că aşa vrea el sau să-l facă învăţător ori inginer. Dacă copilul are înclinaţii spre o anumită profesie ajută-l să-i dezvolţi şi să-şi lărgească orizontul, să-l sprijini pentru a ajunge performant, altfel o să facă un lucru care nu o să-i placă toată viaţa şi rişti să îţi reproşeze mai târziu. Aşa că, dacă o să văd că insistă pe partea de muzică şi partea de artă, o să fiu foarte bucuros şi am să o ajut.

Şi pe Ştefan junior? 
Ştefan Hruşcă: Ştefan deja a terminat colegiul de programare, face programare în jocuri, şi are intership, cum se numeşte acea practică atunci când termini, mai are două săptămâni şi termină şi normal ar trebui să fie angajat pentru că este o cerere foarte mare pe piaţa jocurilor. Toată lumea joacă pe computer. A înnebunit planeta. Suntem o planetă de jucători de jocuri electronice. Îi place foarte mult. Vrea să facă şi designul, tot în această branşă a jocurilor de computer, şi dacă îi place foarte bine, face un lucru care-i place.

Sunteţi stabilit din ’91 în Toronto. Ce faceţi în restul anului? 
Ştefan Hruşcă: Hai să spun ce s-a întâmplat anul acesta. Am venit acasă în martie, am făcut un spectacol foarte frumos, l-am pregătit şi l-am făcut la Târgu Mureş, un spectacol de pricesne (cântecele acelea religioase pentru Săptămâna Patimilor) chiar în ziua de Paşte. Pe urmă am plecat şi am revenit, în septembrie m-am apucat de albumul de colinde „La mijlocu’ cerului”, am plecat iar, am revenit în octombrie şi iar a patra oară când mă reîntorc în ţară şi nu prea ştie nimeni decât în perioada de Crăciun. Cam asta am făcut în acest an, plus că mi-am pregătit şi albumul. Nu poţi să culegi nişte piese şi doar să le cânţi pur şi simplu, trebuie mult să le gândeşti, trebuie mult să le aranjezi. La unele am renunţat, am revenit la altele, iar le-am ascultat. Mă bucur că a ieşit aşa şi sper să placă. În alţi ani am avut unele spectacole chiar şi în ţară, am fost mult în Europa, am fost în Statele Unite cu un spectacol de creaţie. Nu m-am oprit din a crea, deci nu m-a părăsit inspiraţia, am piese pregătite pentru un alt album de creaţie, pentru un album de cântece religioase în primăvară când voi veni, pentru Paşte. Am şi câteva piese folk de începuturi pe care vreau să le pun bonus la un alt album pe care-l pregătesc cu un spectacol realizat împreună cu Adrian Păunescu, ultimul spectacol făcut cu dânsul la Teatrul Naţional acum vreo cinci ani.

 Aveţi şi un mesaj pentru spectatori? 
Ştefan Hruşcă: Le spun să li se întâmple numai bine şi să-i ocolească răul care încearcă să pună stăpânire pe toată lumea. Se pare că traversăm o perioadă globală aici, planeta Pământ este foarte zdruncinată acum şi sper să fim destul de sănătoşi la minte şi la trup ca să putem să trecem perioadele tulburi. Aş vrea să le transmit, pentru că şi perioada este mai sensibilă, acum ne apropiem de sărbători, de Crăciun, să fie sănătoşi, să fie oameni zdraveni, să gândească fiecare pas pe care îl fac şi fiecare gest, să fie buni unii cu alţii şi să ne revedem cu bine şi la spectacole, şi pe stradă, şi în avioane, şi în aeroporturi, şi în gări şi să încercăm să zâmbim unuia altuia pentru că am înţeles şi am citit cu cât zâmbeşti şi râzi mai mult îţi prelungeşti viaţa.

Sursa: Agerpres