A fi sau a nu fi independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-fi-sau-a-nu-fi-independent/

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de existenţă a revistei, Scena.ro lansează Podcastul Scena.ro, care îşi propune o serie de discuţii esenţiale cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi interesanţi creatori de teatru români, din toate generaţiile.

Un articol de Liliana Matei|28 august 2018

O dată la două săptămâni vor fi abordate teme de dezbatere a căror relevanță trece dincolo de scenă și se vor căuta răspunsuri la întrebări „pe care poate ni le-am pus cu toții la un moment dat”. Primele 6 episoade acoperă realități sociale, profesionale și personale trăite în cei aproape 30 de ani de la schimbarea de regim din 1989, din perspectiva profesioniștilor scenei de la noi, care au traversat și ei acest „șantier în construcție” al tranziției.

Dincolo de scenă există o lume în care actorii își trăiesc viața de fiecare zi – fac alegeri personale și profesionale, își apără (sau nu) integritatea morală, acționează și iau atitudine (sau nu) pentru apărarea propriilor idei și principii de viață. Îi vezi pe scenă, le admiri spectacolele, dar știi oare ce cred ei despre lumea în care trăim cu toții?

Începând de azi, 28 august 2018, puteți asculta primul episod cu tema „A fi sau a nu fi independent” discutată cu regizoarea Catinca Drăgănescu și actorul și regizorul Florin Piersic  Jr., un „veteran” al scenei de teatru independente de la noi.

Podcastul Scena.ro este disponibil pe website-ul www.revistascena.ro, în contul de soundcloud al revistei – https://soundcloud.com/revistascenaro dar și pe www.eteatru.ro.

Podcastul Scena.ro este moderat de criticii de teatru Cristina Modreanu, redactoarea șefă a revistei Scena.ro și Oana Cristea-Grigorescu, redactoare la Radio România și este produs de ARPAS și Teatrul Național Radiofonic, în cadrul proiectului Arhiva Scena.ro-resurse culturale disponibile online, co-finanțat de AFCN.

Începând de azi, Arhiva online a revistei Scena.ro este activă, iar toate cele 40 de numere apărute în primii 10 ani de existență aniversați de revistă în 2018 pot fi acum accesate.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.