A murit academicianul Solomon Marcus
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-academicianul-solomon-marcus/

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Institutul „C. C. Iliescu” din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2016

„Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun. Asta nu se întâmplă în şcoala românească. Latura competeţională strică lucrurile. Accentul nu mai cade pe scopul suprem al educaţiei” – Solomon Marcus

Matematicianul Solomon Marcus s-a născut la Bacău, la 1 martie 1925. A absolvit Facultatea de Matematică din București. Are cercetări în analiza matematică, lingvistica matematică, informatica teoretică, poetica matematică, semiotică, istoria și filosofia științei.

Trebuie să recunoaștem că televiziunile, ghidându-se după sloganul că fac rating în primul rând nenorocirile și crimele, instalează un proces de schizofrenizare a populației. În aceste condiții, după crime vin războaiele politice și după aceea tercem la viața mondenă. Unde să mai rămână loc pentru cultură și să ne mirăm după asta că atâția oameni nu găsesc un sens vieții lor.  – Solomon Marcus

Autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale.

A publicat peste 50 de volume în România, care au fost traduse în mai multe limbi de circulație internațională, precum și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Este recunoscut ca unul dintre inițiatorii lingvisticii matematice și poeticii matematice.

Una dintre rănile cele mai mari ale României este că nu se face educația mirării. Mirarea este starea naturală a copilului. Din păcate, noi nu i-o respectăm, nu plecăm de la ea. Pe măsură ce copilul intră pe mâna educatorilor, inclusiv a părinților, starea lui de mirare este ignorată. Situația copilului în România este reglementată de scenariul copilului cuminte, copilul căruia Moș Crăciun și Sfântul Nicolae îi aduc cadouri. Copilul cuminte este copilul care ascultă comenzile părinților și ale adulților și le execută. – Solomon Marcus

A fost membru corespondent (din 21 aprilie 1993) și membru titular (din 21 decembrie 2001) al Academiei Române.

Foto: Solomon Marcus – facebook

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.