A murit Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-radu-beligan/

Radu Beligan a murit astăzi, la Spitalul de Urgenţă Elias, în urma unui stop cardio-respirator. Actorul avea 97 de ani.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2016

Actorul Radu Beligan, internat de vineri, în Secţia de Terapie Intensivă, a decedat miercuri, 20 iulie, la ora 13.00, la Spitalul de Urgenţă Elias, în urma unui stop cardio-respirator.

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918, în satul Galbeni din județul Bacău, și a străbătut un secol.

Primul său rol în film a fost cel din ,,O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul – în ‘După-amiaza unui torționar’, în regia lui Lucian Pintilie (2001).

A studiat dreptul și filozofia la Bucuresti, a început Conservatorul de Artă dramatică sub îndrumarea  Luciei Sturdza Bulandra. „Am avut norocul să mă întâlnesc cu Victor Ion Popa, apoi cu Sică Alexandrescu și apoi cu Ion Iancovescu, trei întâlniri capitale pentru începutul carierei mele”, povestea într-un interviu.

Începând cu teatrul Muncă și Voie Bună și continuând cu alte companii teatrale își construiește reputația de actor comic popular. „Era destul să pun piciorul pe scenă pentru ca sala să fie cuprinsă de ilaritate “.

Nu se cantoneaza însă în acest gen. Victor Ion Popa îl distribuie în “Cvadratura cercului “ de Kataev. Apoi joacă în ,,Steaua fără nume “ (Miroiu ), “Trei surori “ ( Tuzenbach ), “ Ziariștii “ ( Cerchez ).

În toată cariera, Beligan a realizat peste 80 de roluri în teatru și 30 în filme.

A întâlnit nume extraordinare ale scenei românești: Aura Buzescu, Nicolae Bălțățeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Toma Caragiu, Vasiliu-Birlic, Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică, Eugen Ionescu.

A fost director al Teatrului de Comedie din București între 1961 și 1969 și director al Teatrului Național București, între 1969 și 1990.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Ultimul său interviu a fost acordat Ziarului Metropolis, anul acesta, în luna februarie.

,,A încetat din viață Radu Beligan: un mare actor, un om excepțional și un prieten adevărat. Ne-a bucurat pe toți cu talentul său, jovialitatea și pofta sa de viață. A jucat în piese de teatru până la 97 de ani, inclusiv la Teatrul Metropolis, unde ne-a demonstrat tuturor câte poate, până în ultimul moment. Odihnește-te în pace, maestre”, a declarat George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis.

O piaţetă din Bucureşti va purta numele lui Beligan

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca piaţeta dintre Bulevardul Carol I şi Bulevardul I.C. Brătianu să poarte numele actorului Radu Beligan.

Va fi înmormântat sâmbătă

Trupul neînsufleţit al celui care a fost marele actor Radu Beligan va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, sâmbătă 23 iulie, între orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi la Cimitirul Bellu.

FOTO: Radu Beligan – Petrică Tănase

Citiţi şi:
14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".