A murit Stela Popescu. Actrița avea 81 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-stela-popescu-actri%c8%9ba-avea-82-de-ani/

Actriţa Stela Popescu a fost găsita fără suflare, joi după-amiază, în locuinţa sa, echipajul SMURD sosit la faţa locului constatând decesul. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actriţe ale României, ar fi împlinit luna viitoare 82 de ani. De-a lungul celor peste 60 de ani de carieră, a jucat în peste 30 de filme si in sute de piese de teatru.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2017

Stela Popescu, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită moartă, joi după-amiază, în casa ei din București. Potrivit unor surse, vecinii au sunat la 112 pentru că actriţa nu mai răspundea la uşă. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale SMURD care au constatat decesul ei.

Stela Popescu ar fi împlinit 82 de ani luna viitoare. Vestea sfârşitului ei fulgerător i-a şocat pe apropiaţii artistei.

Potrivit anchetatorilor, actriţa a fost găsită căzută în holul casei de către fiica adoptivă, care a cerut imediat ajutor. Televizorul esta deschis, iar patul din dormitor nefolosit.

Se presupune că artistei i s-ar fi făcut rău şi ar fi încercat să strige după ajutor. Anchetatorii investighează dacă noul tratament pe care Stela Popescu îl lua ar fi putut să îi provoace decesul.

La faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD (tip B şi C), însă actriţa era decedată, nemaiputând fi făcute manevre de resuscitare.

Actriţa va fi înmormântată duminică la cimitirul din Cernica, a spus, joi seară, actorul Alexandru Arşinel, care a fost la locuinţa artistei.

Dosar de moarte suspectă

La câteva ore după ce Stela Popescu a fost găsită fără suflare în propria locuință, Poliţia Capitalei a anunţat că a fost deschis un dosar de moarte suspectă, trupul neînsufleţit al actriței fiind ridicat şi dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Trupul neînsufleţit va fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei pentru a fi clarificate anumite aspecte de natură medicală. Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. – Poliţia Capitalei.

Stela Popescu, biografie

Doamna Teatrului de Revistă, cum a fost supranumită Stela Popescu, a reușit să se mențină în topul celor mai iubiți actori ai scenei românești timp de mai bine de jumătate de veac. S-a născut la într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), iar după anii 90 a rămas una dintre cele mai apreciate actrițe, având și o carieră în televiziune.

Când a împlinit 80 de ani, preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe actrița Stela Popescu „în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susținute pe cele mai importante scene din țară, pentru dragostea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale, prin care a încântat numeroase generații de spectatori”.

Klaus Iohannis i-a conferit actriței Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Cavaler.

Stela Popescu a făcut un cuplu de excepție, pe scenă și în televiziune, cu Ștefan Bănică, iar ulterior a stârnit amuzamentul unei țări întregi grație scenetelor comice în care apărea alături de Alexandru Arșinel.

*

Trupul neînsufleţit al actriţei Stela Popescu va fi depus vineri, în jurul orei prânzului, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Capela Cernica. 

UPDATE

Actriţa Stela Popescu a murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv şi era decedată de aproximativ 12 ore când a fost găsită, au declarat surse din Poliţie, care au invocat rezultatele necropsiei.

Foto: Stela Popescu – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.