A murit Tamara Buciuceanu Botez. Actrița avea 90 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-tamara-buciuceanu-botez-actri%c8%9ba-avea-90-de-ani/

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, declara despre Tamara Buciuceanu: „Este într-o stare gravă la Terapie Intensivă. Nu a părăsit niciun moment Secţia de Terapie Intensivă. Este intubată şi ventilată mecanic, în stare critică”.

Un articol de Petre Ivan|15 octombrie 2019

Actriţa fusese internată pe 2 octombrie la Elias, pe ”fondul acutizării unor probleme cardiace mai vechi”, scrie Agerpres. Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut în 1929, în Tighina, Republica Moldova.

Anul trecut, la 12 ani de Teatru Metropolis, în cadrul unei Gale care s-a desfășurat pe 17 decembrie, actrița fusese sărbătorită la împlinirea a 90 de ani și a 66 de ani de la debutul pe scena din România.

În spiritul admirației pentru valoare, Teatrul Metropolis a omagiat-o pe actrița Tamara Buciuceanu-Botez, artistă îndrăgită de generații întregi de români din țară din străinătate.

„Doamna comediei româneşti”, aşa cum a prezentat-o George Ivaşcu, a spus emoționată și cu ochii în lacrimi de la început și până la sfârșit că se bucură că nu a fost uitată. „Bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă”, a spus Tamara Buciuceanu-Botez pe scena Teatrului Metropolis.

Multe personalități ale lumii artistice din România au fost prezente luni seara la eveniment, printre ei oameni care au cunoscut-o, o admiră și au lucrat cu Tamara Buciuceanu-Botez – care a primit în dar o inimă uriașă din trandafiri albi –, alții, oameni care sunt prietenii Teatrului Metropolis. Printre ei, regizorii Victor Ioan Frunză, Tudor Giurgiu, Felix Alexa şi Lia Bugnar, Emanuel Pârvu, actorii Rodica Mandache, Marius Stănescu, Adrian Titieni, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Carmen Tănase, Ion Dichiseanu, Ștefan Bănică, Oana Sîrbu, criticul de film Irina Margareta Nistor sau academicianul Răzvan Theodorescu.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]