„Acasă”, în lupta pentru premiile Academiei Europene de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-in-lupta-pentru-premiile-academiei-europene-de-film/

România este reprezentată la ediţia de anul acesta a premiilor Academiei Europene de Film de două documentare: „Acasă” de Radu Ciorniciuc şi „Colectiv” de Alexander Nanau – o premieră importantă pentru cinematografia autohtonă.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2020

Regizat de Radu Ciorniciuc și premiat la cele mai importante festivaluri de film internaționale, „Acasă” devine primul documentar românesc de debut nominalizat la premiile Academiei Europene de Film

„Acasă”, povestea familiei care a locuit 18 ani în Delta Văcărești, și care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, a fost documentată, pe parcursul unei perioade de aproape patru ani, de regizorul Radu Ciorniciuc, directorul de imagine Mircea Topoleanu și scenarista Lina Vdovîi.

„Această nominalizare este una din cele mai importante și frumoase recunoașteri ale muncii noastre. Este o oportunitate enormă pentru a pune în lumină temele umane și sociale pe care filmul Acasă le atinge, într-un context mai larg, european. Iar cel mai mare merit îl are familia Enache, personajele principale ale filmului. Lor le mulțumim pentru încredere și pentru că au acceptat să fie parte dintr-o poveste care are puterea de a uni, de a ne reda încrederea în semeni. Pentru că doar împreună, prin toleranță, grijă și răbdare vom putea fi cu adevărat puternici – iar asta este cea mai însemnată lecție pe care povestea familiei Enache o spune”, a declarat regizorul Radu Ciorniciuc.

„Acasă” este unul dintre titlurile eligibile în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”. Premiera americană va avea loc în ianuarie 2021, după care va fi inclus în programul online Kino Now.

Filmele „Acasă” și „Colectiv” se regăsesc și în selecția International Documentary Association  Awards 2020 dedicată lungmetrajelor documentare.

Cea de-a 33-a ediție a Galei Academiei de Film Europene va avea loc online în perioada 9-12 decembrie, câștigătorii categoriei de film documentar european urmând a fi anunțați în cadrul unei ceremonii online, care va fi transmisă pe 12 decembrie, ora 21.00.

 „Acasă” online: https://www.facebook.com/acasathefilm/https://www.instagram.com/acasathefilmhttp://proiectulacasa.rowww.hbogo.ro/filme/acasa-2020

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.