Actorii Teatrului de Comedie vizitează liceele din București, de Ziua națională a Lecturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-teatrului-de-comedie-viziteaza-liceele-din-bucuresti-de-ziua-nationala-a-lecturii/

Cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, organizează două evenimente speciale.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2022

Astfel, în datele de 14 și 15 februarie, elevii mai multor colegii și licee vor fi vizitați de actorii George Mihăiță, Maia Morgenstern, Sandu Pop și Anghel Damian, însoțiți de academicieni, cercetători, și scriitori, precum Ioan Aurel Pop, Victor Voicu (vicepreședinte al Academiei Române), Ioana Nicolaie, Ana Blandiana etc. și vor purta un dialog despre importanța lecturii și scopul acesteia în procesul educațional.

Tot în data de 15 februarie, actrițele Emilia Popescu, Mihaela Măcelaru și Simona Stoicescu vor participa la maratonul de lectură organizat la sediul central al MNLR (Strada Nicolae Crețulescu, nr. 8). Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 21.30 și vizează lectura în multiplele sale înțelesuri: lectura publică, lectura individuală, lectura în Braille și în limbaj mimico-gestual, lectura ca decodificare a sensului unui text literar în diferite epoci și perioade istorice, lectura unei ilustrații de carte pentru copii, lectura unui text vechi scris de mână (caligrafic), lectura unui tablou sau a unui peisaj (tipurile de compoziție), lectura unei partituri, semnele identitare ale unei comunități și ale unui oraș (lectura și interpretarea antropologică).

Data de 15 februarie a fost aleasă pentru a marca Ziua Națională a Lecturii, susținută de autoritățile române pentru a încuraja proiectele și evenimentele care
promovează lectura pe tot parcursul vieții. Această dată ilustrează, totodată, ziua nașterii lui Titu Maiorescu și a lui Spiru Haret, personalități importante care au realizat schimbări esențiale în peisajul cultural românesc de secol XIX

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.