Actorii Teatrului „Gong” din Sibiu sprijină artiștii ucraineni
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-teatrului-gong-din-sibiu-sprijina-artistii-ucraineni/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă marţi, 7 iunie, de la ora 18:00, spectacolul – lectură „Plantăm un măr”. Evenimentul are loc în cadrul programului naţional „Artişti români pentru artişti ucraineni”, un proiect de strângere de fonduri creat pentru sprijinirea artiştilor ucraineni care trec acum prin momente teribile.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2022

„Artiști români pentru artiști ucraineni” este un program inițiat de Uniunea Teatrală din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore SUA. În perioada 16 mai – 15 iunie, cele mai importante instituții de cultură din România organizează spectacole lectură pe baza a zece texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina, în traducerea Ralucăi Rădulescu. „A venit vara. Vine și vacanța. Vrem la mare. Vrem la munte. Vrem să ne relaxăm. Dar nu e încă timpul să uităm. Să nu uităm că lângă noi e război. Și e în fiecare de zi. De 100 de zile. Pentru ne-uitare, pentru informare și conștientizare, UNITER organizează o campanie, care are ca scop și strângerea de fonduri pentru artiștii din Ucraina, în care s-au implicat circa 50 de teatre din România, două muzee și Radio România Cultural. Iar dacă ne gândim că și în Sibiu au ajuns refugiați din Ucraina și în mare parte sunt mame cu copii, deci publicul Teatrului Gong, este evident că acest spectacol-lectură poate deveni și un moment important în integrarea refugiaților ucraineni în comunitate.”, a declarat Raluca Rădulescu inițiatoarea campaniei organizate de UNITER.

Spectacolul lectură de la Sibiu are la bază textele Dicționar de emoții pe timp de război de Elena Astasieva, Plantăm un măr de Irina Gareț și Copiii noștri de Natalia Block. Colajul performativ realizat de actorii Eliza Păuna, Paul Bondane și Eleonora Coșuleț oferă o privire lucidă dar și cu speranță asupra lumii din jurul nostru, într-o montare ludică și emoționantă, ca o formă de supraviețuire prin artă.

Elena Astasieva s-a născut în 1973 în orașul Herson (Ucraina), unde locuiește și în prezent. Scriitoare, autoare a mai multor piese care au fost selectate în mod repetat pentru festivalul ucrainean de teatru „Săptămâna Dramaturgiei Contemporane” și au fost montate în teatrele din Herson și Kiev. Este unul dintre fondatorii Teatrului Dramaturgilor din Kiev.

Natalia Blok – dramaturg și scenarist, piesele sale au fost puse în scenă cu succes atât în ​​Ucraina, cât și în străinătate și au fost traduse în poloneză, georgiană, germană și rusă. Unele dintre ele au fost selectate în mod repetat pentru prestigioase competiții: Săptămâna Dramurgiei Contemporane, Batumi Monoplay Festival, Drama.UA.

Irina Hareț – directoarea Teatrului de Dialog Modern din Poltava, dramaturg, scriitor, scenarist, regizor, psiholog. Finalist și laureat al multor concursuri de literatură și de dramaturgie, curator, autor de proiecte educaționale și sociale, trainer în domenii precum: „Competență civică”, „Crearea de spații de teatru social”, „Educație non-formală pentru copii și adulți” și „Gândire creativă”. Fondator al UkrDramaHub – bibliotecă online de texte de dramaturgie ucraineană contemporană. Nominalizată la Premiul Women in Arts 2021, la categoria „Femei în teatru”.

Accesul publicului la eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare exclusiv online prin teatrulgong.ro și mystage.ro. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.