Actorul Victor Radovici, dus la Spitalul Floreasca dupa ce i s-a facut rau
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-victor-radovici-dus-la-spitalul-floreasca-dupa-ce-i-s-a-facut-rau/

Victor Radovici rămâne internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, actorul având probleme respiratorii cauzate de o afecţiune cardiacă veche.   „Pacientul avea probleme respiratorii cauzate de o afecţiune cardiacă veche, decompensată. Actorul va rămâne internat”, a spus medicul Bogdan Opriţa. Actorul a rugat conducerea Spitalului Floreasca să nu fie furnizate mai multe informaţii despre starea […]

Un articol de Andrada Văsii|9 ianuarie 2013

Victor Radovici rămâne internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, actorul având probleme respiratorii cauzate de o afecţiune cardiacă veche.

 

„Pacientul avea probleme respiratorii cauzate de o afecţiune cardiacă veche, decompensată. Actorul va rămâne internat”, a spus medicul Bogdan Opriţa.

Actorul a rugat conducerea Spitalului Floreasca să nu fie furnizate mai multe informaţii despre starea lui de sănătate, a precizat Opriţa.

Victor Radovici a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Floreasca, miercuri la prânz, după ce i s-a făcut rău la Teatrul Excelsior.

În vârstă de 71 de ani, Victor Radovici este actor şi a fost şi director artistic la două teatre pentru copii, cărora le-a dedicat peste patru decenii din viaţă. De asemenea, în 1959, alături de Ileana Stana Ionescu, Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, a făcut parte din grupul care a fondat Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde a jucat numeroase roluri. Între 1960 şi 1964 a jucat şi în spectacole ale Teatrului din Ploieşti, condus pe atunci de Toma Caragiu.

Din 1964, Victor Radovici s-a dedicat teatrului pentru copii, ca actor şi ca director artistic. Astfel, în 1984, a devenit director adjunct artistic la Teatrul „Ion Creangă” (unde a fost angajat actor din 1964). Din 1990 l-a urmat pe Ion Lucian, fiindu-i adjunct la Teatrul Excelsior, de asemenea dedicat celor mai mici spectatori.

Victor Radovici a jucat în numeroase spectacole, participând şi la numeroase turnee peste hotare, în Franţa, Bulgaria, Canada, SUA, Japonia. Printre aceste spectacole se numără „Nu treziţi un copil care visează”, de Eugen Ionescu, „Cocoşelul neascultător”, de Ion Lucian, şi „Act veneţian”, de Camil Petrescu.

Pe lângă activitatea artistică, el a desfăşurat şi o bogată activitate pedagogică, la Facultatea de Arte Hyperion.

 

 

Sursa: Mediafax

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.