Actriţa Isabel Karajan, invitată extraordinară a Filarmonicii „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-isabel-karajan-invitata-extraordinara-a-filarmonicii-george-enescu/

Joi,  7 aprilie şi vineri, 8 aprilie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul principal Gabriel Bebeşelea, prezintă publicului un concert extraordinar, în care cap de afiş sunt solistul Daniel Ciobanu şi actriţa  austriacă Isabel Karajan. 

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2022

Din program fac parte  Kalte Gedichte /Poeme reci pentru actor şi orchestră, de Dan Dediu, pe versuri de Ernst Jandl – primă audiție absolută,  cu participarea actriței Isabel Karajan, lucrare urmată de Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26 de Serghei Prokofiev, cu solistul Daniel Ciobanu, primul artist în rezidență al Filarmonicii, în ipostaza de solist.  Programul se va încheia cu  Simfonia nr. 6, în fa major, op. 68, Pastorala de Ludwig van Beethoven.

După cum declară compozitorul, muzica la cele cinci poeme de Ernst Jandl a fost scrisă cu febrilitate, în primăvara lui 2021. „Am imaginat diferite strategii componistice de apropiere sau de despărțire a intonației textului vorbit de substanța muzicală propriu-zisă, extrasă din solul muzicii romantice târzii și adusă într-un peisaj sonor ruinat, fragmentar și coșcovit. Astfel,evoluția paralelă a muzicii  și textului  creează o lume impermeabilă, teatralizarea personajului-dirijor capătă valențe demiurgice, iar în final, simplitatea cotidiană și naivitatea își iau revanșa printr-un fel de pustiire interioară și pregătirea întru speranța venirii unei lumi mai bune. Ciclul este dedicat doamnei Isabel Karajan”, spune compozitorul Dan Dediu.

Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Serghei Prokofiev (1891 – 1953), cea mai cunoscută dintre lucrările sale concertante, este o adevărată piatră de încercare din repertoriul secolului XX. Concertul a fost finalizat în 1921 și a fost interpretat în primă audiţie de compozitorul-pianist într-un turneu în SUA. „Tema cu cinci variaţiuni – partea a doua – aminteşte de stilul clasic, oscilând între formule strălucitoare şi o atmosferă meditativă, cvasi-sentimentală, iar finalul, un rondo, readuce tonul umorului caustic, febril, compensat de splendoarea melodiilor lente interpolate în acestă ultimă parte”, observă muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

Simfonia nr. 6, în fa major, op. 68, Pastorala de Ludwig van Beethoven a avut premiera pe 22 decembrie 1808, la Viena. „Intenţia principală a lui Beethoven urmăreşte trezirea în ascultători a senzaţiilor, stărilor şi sentimentelor încercate în sânul naturii. La momentul publicării partiturii, compozitorul a insistat, de altfel, ca în dreptul primei părţi a simfoniei să se precizeze: mai mult expresie a sentimentelor, decât pictură. Imnul de mulţumire care încheie Pastorala emană acea pace spirituală a împăcării interioare, în întâlnirea cu natura dătătoare de viaţă şi izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni”, apreciază muzicologul Mihai Cojocaru.

Prezenţa doamnei Isabel Karajan este asigurată în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac.

Joi 31 martie și vineri 1 aprilie 2022
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român
DIRIJOR
Gabriel Bebeșelea
SOLIST
Daniel Ciobanu

INVITATĂ EXTRAORDINARĂ
Isabel Karajan

PROGRAM
Dan Dediu
Kalte Gedichte (Poeme reci) pentru actor şi orchestră,
pe versuri de Ernst Jandl – p.a.a.

Serghei Prokofiev
Concertul nr. 3, în do major, op. 26

Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 6, în fa major, op. 68, Pastorala

Parteneri: Forumul Cultural Austriac, Elixir Nova

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 95 lei;
Categoria II: 90 lei;
Categoria III: 80 lei;

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.