Actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu, protagonistele spectacolului lectură DE TREI ORI
https://www.ziarulmetropolis.ro/actritele-nicoleta-lefter-adina-andrei-lucaciu-si-irina-velcescu-protagonistele-spectacolului-lectura-de-trei-ori/

Prima ediţie a programului educaţional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaştere prin scris, organizat de Asociaţia Culturală Control N, s-a desfăşurat între 19 octombrie şi 6 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|16 noiembrie 2020

În cadrul programului, 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a, din trei școli bucureștene (Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială “Sfinţii Constantin şi Elena”), au fost familiarizați cu scrierea creativă, scrierea dramatică și scenaristica.

Miercuri, 18 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc un spectacol lectură cu texte scrise de participanții programului educațional DE TREI ORI, în cadrul atelierului de dramaturgie, susținut de Mihaela Michailov. Concepția spectacolului îi aparține Oanei Răsuceanu, inițiator al proiectului și trainer. Cele ce vor da viață textelor scrise de copii vor fi actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu. 

Spectacolul va fi transmis online, live, pe platforma Unteatru:  https://cinematic.unteatru.ro.

Event facebook spectacol, aici. 

”În cadrul atelierului de dramaturgie am încercat să răspundem la întrebarea: ce ne inspiră? Ce ne hrănește dorința de a scrie? Cum facem ca ceea ce scriem să aibă o legătură profundă cu ce ne emoționează, ne intrigă, ne trezește o reacție. (…) Participantele la atelier au avut de scris mici monoloage pornind de la: un obiect de care le leagă o poveste puternică, o situație care le-a revoltat și pe care au descris-o cu multe detalii, un moment cu impact emoțional intens trăit în pandemie. Am accentuat mult cât e de important să scriem cu detalii pregnante. Detaliile dau forță unei povești. Detaliile fac diferența.”, povestește dramaturgul Mihaela Michailov, din culisele atelierului de dramaturgie.

De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

O selecție din textele generate de fiecare participant al atelierului sunt găzduite de LiterNet.ro. Astfel că, în secțiunea Atelier a revistei, la capitolul Personale, cititorii pot descoperi universul creativ al tinerilor participanți ai primei ediții DE TREI ORI.

De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finațării.

***

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

De-a lungul celor 12 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

În ultimii 4 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 3 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străziiDorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself), o producție de teatru multimedia – Neverland, o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România și o expoziție de fotografie – Acsinte.100, transformată într-un nou program educațional în mediul online. 

Asociația Culturală Control N a inițiat și a implementat numeroase ateliere și training-uri dedicate tinerilor (copii și adolescenți deopotrivă), educația prin film sau teatru fiind unul dintre domeniile de interes ale celor trei membri fondatori. 

Experiența de peste 15 ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 12 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.