Ada Solomon în competiție cu Jafar Panahi și frații Dardenne / Berlinale 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-solomon-in-competitie-cu-jafar-panahi-si-fratii-dardenne-berlinale-2015/

Ada Solomon, producătorul “AFERIM!”, intră în cursa pentru Ursul de Aur – marele premiu al Festivalului Internaţional de film de la Berlin – alături de Jafar Panahi, fraţii Dardenne sau Juan de Dios Larrain.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2015

Ada Solomon în competiție cu Jafar Panahi și frații Dardenne / “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, este o coproducție România (Hi Film și Mulberry Development), Bulgaria (Klas Film) și Cehia (Endorfilm). Premiera mondială a filmului este programată miercuri, 11 februarie, la ora locală 16:00.

Producțiile realizate de Jahar Panahi (“Taxi”), frații Dardenne (“Journal d’une femme de chambre” semnat de Benoit Jacquot), Nicolas Gonda (producătorul filmelor lui Terrence Malick și al “Knight of Cups”), sau Juan de Dios Larrain (producătorul lungmetrajelor “El Club” și “No” semnate de Pablo Larrain și “Gloria” al lui Sebastian Lelio) intră în cursa pentru Ursul de Aur acordat producătorului filmului.

Ada Solomon revine în Competiția Oficială a Berlinalei la doi ani după câștigarea primului Urs de Aur, pentru lungmetraj, din istoria filmului românesc pentru pelicula “Poziția Copilului” (regia Călin Peter Netzer).

În prezent, Ada Solomon se află în procesul de dezvoltare a noului lungmetraj semnat de Radu Jude, “Inimi cicatrizate”, adaptarea romanului lui Max Blecher.

Ada Solomon a mai produs scurtmetraje multi-premiate realizate de Cristian Nemescu (“Marilena de la P7”), lungmetrajele de debut ale lui  Răzvan Rădulescu (“Felicia, înainte de toate”), Paul Negoescu (“O lună în Thailanda”), Vali Hotea (“Roxanne”) și documentare realizate de Alexandru Solomon (“Kapitalism, rețeta noastră secretă”, “Cold Waves – Război pe calea undelor”).

În 2013, Ada Solomon a fost laureata Premiului Eurimages pentru coproducție, o distincție oferită de Academia Europeană de Film care recunoaște rolul decisiv al coproducțiilor în industria cinematografică din Europa.

Foto: Ada Solomon, Aferim – facebook.com/aferimfilm

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.