Agentul CIA letal, Mike Howell, se reactivează în filmul „American Ultra: Agent Descoperit”
https://www.ziarulmetropolis.ro/agentul-cia-letal-mike-howell-se-reactiveaza-in-filmul-american-ultra-agent-descoperit/

Regizorul Nima Nourizadeh şi scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producţie FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

Un articol de Liliana Matei|21 septembrie 2015

Filmul „American Ultra: Agent descoperit” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 25 septembrie.

La prima vedere, „American Ultra: Agent Descoperit” pare să urmeze formula tipică a filmului de acțiune – un băiat și o fată devin fugari, lucrurile sar în aer în jurul lor şi mașinile se rostogolesc. Diferenţa este însă că în acest film, personajele oferă o abordare inedită acţiunii.

În primele cinci minute din „American Ultra: Agent Descoperit”, publicul ar putea simți că urmărește un film de mică anvergură, independent, cu două personaje ciudate în rolul protagoniştilor – însă aceasta este exact impresia pe care producătorii filmului au intenționat să o lase privitorilor. Mike Howell (Jesse Eisenberg), personajul principal, este un tip deștept, dar complet nemotivat și cu un comportament de pierde-vară. El este blocat într-un orășel mic, lucrează într-un supermarket de cartier și duce o viață normală alături de prietena lui, Phoebe (Kristen Stewart).

„Dacă reduci povestea la elementele de bază, este vorba despre acest tip care îşi doreşte să o ceară în căsătorie pe iubita lui, dar lumea îi este întoarsă pe dos”, spune regizorul Nima Nourizadeh. „Mike are un singur scop: să o ceară de soţie pe Phoebe. Însă pe parcursul nopţii, totul se schimbă, iar el este nevoit să facă faţă unor provocări”.

Dacă ar fi să îl comparăm pe Mike Howell cu eroii din filmele obişnuite de acţiune, el este cu siguranţă un personaj atipic. Este complet dependent de iubita sa, nu este capabil să își gătească nici măcar o masă simplă fară a incendia bucătaria. A fost angajat și concediat de la același supermarket de cartier de foarte multe ori, iar numeroasele arestări pentru posesie ilegală de droguri l-au aşezat în topul listei de infractori a poliţiei.
Iubita lui Mike, Phoebe Larison, pare să fie la fel de nemotivată şi fără un scop precis ca și el.

Dar Phoebe, interpretată de către Kristen Stewart, este mult mai determinată decât lasă să se vadă. „Ea este mai responsabilă, cu o slujbă serioasă. Mike se bazează pe ea în cea mai mare parte a timpului. Veți realiza că ea, de fapt, face totul pentru el”, spune Nima Nourizadeh, regizorul filmului.

Inspirația pentru filmul de acțiune/comedie provine din viața reală, din proiectul în urma căruia CIA a încercat timp de trei decenii să creeze super luptători. Cea mai mare parte a umorului din film se datorează producătorilor care nu au pierdut din vedere faptul că abilitățile de luptător ale lui Mike nu pot schimba ceea ce este el de fapt. „Mike este un visător și niciodată nu își pierde această calitate”, declară producătorul filmului, David Alpert. “Singura diferență este că acum oamenii vor să îl omoare. Am încercat să păstrăm cât mai aproape de realitate acest rol, gândindu-ne întotdeauna la ce ar face un tip “fumat” obişnuit dacă ar avea abilitățile lui Mike” a declarat același producător.

Regizorul Nima Nourizadeh spune despre film că „are o doză de romantism, presărat cu acțiune și comedie din plin, multe surprize, care te transportă în locurile în care te aștepți cel mai puțin”.

Sinopsis

„American Ultra: Agent descoperit” este o comedie de acţiune dinamică, care spune povestea lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, a cărui viaţă cu Phoebe (Kristen Stewart), iubita sa cu care locuieşte, este întoarsă pe dos pe neaşteptate. Fără să ştie acest lucru, Mike este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare. Într-o fracţiune de secundă, când trecutul său secret se întoarce să-l bântuie, Mike este aruncat în mijlocul unei operaţiuni guvernamentale mortale şi este forţat să-şi scoată la iveală eroul de acţiune interior, pentru a supravieţui.

 

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.