Alegerile unui om la locul lui: o viață liniștită
https://www.ziarulmetropolis.ro/alegerile-unui-om-la-locul-lui-o-viata-linistita/

Laura (Ada Galeş) este o tânără care vrea să-şi trăiască liniştită povestea alături de bărbatul pe care îl iubeşte. Medic, viitoare mamă şi soţie, e gata de o nouă etapă şi de mutarea la Bucureşti. Ar putea fi orice femeie.

Un articol de Liliana Matei|27 octombrie 2018

În filmul „Un om la locul lui” / „A Decent Man”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, Laura este unul dintre cele două personaje feminine care gravitează în jurul lui Petru (Bogdan Dumitrache). Laura crede, până la un punct, că este singura alegere din viața lui. Filmul, o adaptare liberă după romanul “Firesc”, scris de Petru Cimpoeșu, va avea premiera în cinematografe pe 23 noiembrie.

Laura este medic într-un oraș de provincie din România. Este drăguță, tânără, pragmatică și emotivă. Mai mult decât atât, Laura este însărcinată cu iubitul ei, Petru, inginer de foraj într-o companie multinațională. În timp ce ea visează la o evadare din micul oraș și la un mariaj ca în reviste, despre care să poată povesti altora, viitorul ei soț trebuie să ia o decizie: este Laura femeia alături de care își va găsi fericirea sau Sonia (Mădălina Constantinescu), fosta iubită și colegă, care tocmai a suferit un grav accident de muncă? Ce alege „Un om la locul lui” vei afla din 23 noiembrie, la cinema.

„Laura nu visează la ceva irealizabil. Își imaginează că o să facă un copil cu Petru, un om care nu știe sigur dacă o iubește și cât de tare o iubește. Visează că o să meargă într-o vacanță pe an, că o să își cumpere o mașină la mâna a doua și că o să se mute la București. Laura își imaginează că Petru o să întârzie acasă, că nu o să fie tot timpul lângă ea și că o să uite lucruri. Laura e cum vrei tu, e doar o bucată din viața ei, care ar putea fi și viața ta.”, spune Ada Galeș despre personajul pe care îl interpretează în filmul “Un om la locul lui”.

Actrița Ada Galeș a absolvit Facultatea de Actorie în cadrul UNATC București și este angajată a Teatrului Național din București, având, de asemenea, colaborări cu alte teatre din capitală.

La un an după ce primise premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului de Teatru Contemporan, Ada Galeș a câștigat în 2016 premiul UNITER pentru debut. Recent a interpretat un rol secundar în filmul In Blue de Jaap van Heusden.

“Laura e personajul despre care am discutat mult cu mama și prietenii, tocmai pentru că m-a interesat să aflu și ce simt sau trăiesc oamenii. Am încercat să construiesc un personaj ambiguu care nu știe pe unde s-o apuce, așa cum ni se întâmplă multora dintre noi.
Au fost emoții, dar am avut o chimie bună cu Bogdan Dumitrache, un partener foarte bun, și totul a mers bine la repetiții și la filmări, în ciuda frigului.”, a mai spus actrița.

Un om la locului lui” a fost prezentat în premieră mondială la San Sebastian, în competiția “New Directors” a celei de-a 66-a ediții a festivalului din Spania.

Filmul, din distribuția căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădalina Constantin și Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu, montaj – Alexandru Radu, sunet – Sebastian Zsemlye, scenografie – Bogdan Ionescu, costume – Alexandra Alma Ungureanu, casting – Florentina Bratfanof, producător executiv – Titi Rădoaie, coproducător – Adela Vrînceanu Celebidachi, producători – Anamaria Antoci, Adrian Silișteanu.

„Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

Foto: actrița Ada Galeș și regizorul Hadrian Marcu

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.