Alexandrina Halic, actrița poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandrina-halic-actrita-poveste/

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti în lumea magică a teatrului pentru copii, o actriţă de poveste, pe nume Alexandrina Halic.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2020

Mititică de statură, dar dăruită cu un talent de nestăvilit, de o candoare dezarmantă și un entuziasm revigorant, eroina noastră a cutreierat ținuturile fabuloase ale basmelor și dramatizărilor populate de eroii literaturii pentru copii, traversându-le cu uimire și încântare.

Interpretări memorabile au marcat fiecare oprire asupra rolurilor care i-au fost hărăzite – și memorabile au fost și fiecare dintre miile de întâlniri cu publicul năzdrăvan din sala de spectacol. A fost Pinocchio, a fost Alice în Țara Minunilor, a fost Micul Prinț și David Copperfield – a fost și continuă să fie o bucurie să o privim și astăzi, jucând cu aceeași forță creatoare neobosită.

Cu ocazia celebrării a 55 de ani de la înființare, Teatrul Ion Creangă alege să-și celebreze trecutul printr-o serie de proiecte dedicate vocilor care i-au clădit prezentul și viitorul. Astfel, primul proiect editorial din Programul aniversar TIC55 este dedicat unei personalități emblematice a teatrului pentru copii: Alexandrina Halic, o actriță care a înnobilat scena Teatrului Ion Creangă de-a lungul a peste cinci decenii de activitate.

Intitulat „Alexandrina Halic – Actrița poveste, albumul ia forma unui amplu interviu acordat de actriță scriitorului și publicistului Ion Moldovan, completat de o generoasă selecție de fotografii și materiale de arhivă. „Prilejuind o nostalgică întoarcere în trecut și o fermecătoare evocare a unui itinerar de creație, după cum amintește criticul literar și teatrologul Doina Modola, care semnează prefața albumului, interviul se împletește cu evenimente decisive din istoria Teatrului Ion Creangă, cu portrete ale unor mari personalități artistice, evocate de Alexandrina Halic, dar și cu emoționante confesiuni ale unora dintre regizorii și actorii care au colaborat cu Alexandrina Halic de-a lungul timpului, printre care: Ion Caramitru, Gelu Colceag, Șerban Puiu, Oana Pellea sau Adela Mărculescu.

Albumul a fost editat de Editura Didactica Publishing House și poate fi consultat în format electronic, gratuit, pe platforma ISSUU.

Lansat în luna mai 2020, cu ocazia împlinirii a cincizeci și cinci de ani de la înființarea Teatrului Ion Creangă, programul aniversar pune în lumină unele dintre cele mai importante momente și personalități artistice care au influențat destinul instituției. În contextul restricțiilor impuse de pandemie, programul se desfășoară pe două paliere: o componentă video online, cuprinzând testimoniale realizate cu implicarea echipei și colaboratorilor Teatrului Ion Creangă și o componentă editorială, care va fi continuată în stagiunile următoare.

Jurnalistul și prozatorul Ion Moldovan s-a născut la Blaj, în anul 1957. Un împătimit spectator și un bun cunoscător al vieții teatrale românești, publică începând din anul 2006 primele sale volume dedicate teatrului: „Câte vieți ai tu, Actorule?” (2006), „11 Artiști de nota 10” (2007), „Dialoguri între viață și artă” (2008). În perioada 2008-2009 lansează două serii editoriale. Prima dintre acestea, realizată în colaborare cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, este dedicată unor personalități ale teatrului muzical, printre care Daniela Vlădescu sau Mioara Manea. Cea de-a doua serie îmbracă forma unor volume-portret dedicate actorilor Grigore Vasiliu Birlic, Carmen Stănescu, Valeria Gagealov și Simona Bondoc.

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

17
/10
/23

Miercuri, 18 octombrie 2023, la ora 12.00, va avea loc lansarea oficială a etapei practice a proiectului  „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici”, inițiat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în parteneriat cu Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.