Alexandru Busuioceanu, ”un mare poet român”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-busuioceanu-un-mare-poet-roman/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa l-a caracterizat un exeget pe cel născut în 1896 la Slatina şi mort în exil la Madrid în 1961. Viaţa lui rămâne o pildă de felul cum se formau odinioară intelectualii în spaţiul românesc, unde înzestrarea personală era susţinută de instituţiile statului, unde afirmarea se făcea pe temeiul valorii personale. În plus, ca mulţi alţii, A.B. a rămas, după Al Doilea Război Mondial, în străinătate şi datorită unui serios bagaj intelectual a reuşit să se impună în cultura ţării gazdă (păstrându-şi însă până la moarte cetăţenia română).

Un articol de Georgeta Filitti|29 octombrie 2017

Student la Litere și Filozofie, editează în anii 1915-1916, revista Lumină nouă, unde pledează pentru păstrarea tradiției ca formă de regăsire permanentă a identității naționale; apoi are colaborări mult apreciate la Arena, Dacia, Luceafărul iar în 1921 se numără printre fondatorii revistei Gândirea. După studii de istoria artei la Viena, beneficiază de o bursă la Roma (la Școala română de acolo, condusă de profesorul Vasile Pârvan).

Publică în țară și în străinătate, afirmându-se ca un bun cunoscător al operei lui El Greco. În 1937 organizează o expoziție cu opere ale acestuia la Paris. În țară publică un studiu despre portretele lui Mihai Viteazul și scoate o ediție critică din Alex. Odobescu, Pseudo Kinegetikos. Apoi face traduceri, bine primite, din E.M. Rilke, Hofmannsthal, Tagore ș.a. Ajunge profesor de istoria artei la Academia de Belle arte din București dar e îndepărtat din post de regimul legionar fiind socotit un apropiat al regelui Carol al II-lea. În 1942 pleacă în Spania unde conduce, până la desființare, Institutul cultural român de la Madrid. Concomitent, predă la Universitatea de acolo limba și literatura română. Nu dă curs somației autorităților comuniste de la București de a reveni în țară și, din acel moment – 1945 -,viața i se rostuiește în mediul spaniol. Publică masiv, între altele studii despre artiștii români Andreescu, Luchian, Pătrașcu, Brâncuși și în 1950 e ales membru al Academiei de critică de artă de la Madrid.

Concomitent, creația sa poetică e favorabil recepționată, ajungând să figureze în Istoria ilustrată a literaturii spaniole. Este autorul teoriei epifanismului (mod de cunoaștere prin poezie, cu ajutorul metaforei) ca și al noțiunii de ”teatru impopular”, propriu perioadei postbelice, bântuită de întrebări fără răspuns.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, care îi conferă un statut prestigios în lirica spaniolă, A.B. publică mult în presa exilului românesc (lucrări originale, traduceri, opera altora) și în același timp face cunoscută creația românească în spațiul iberic (cu compendiul Literatura română). Poetul se singularizează și printr-o cercetare de mare originalitate despre mitul dacic păstrat în cronistica spaniolă. Exegeții operei sale au făcut o paralelă între marile nume ale Daciei (Zamolxes, Deceneu, Burebista) ajunse în formă gotică la celălalt capăt al Europei, și propria condiție a acestui român, devenit poet spaniol, în patria ”mitică” a lui Traian. Și cercetătorii operei sale trag o concluzie neașteptată: la 271 (părăsirea Daciei de împăratul Aurelian) și la 1945 (abandonarea României în mâna sovieticilor), ”Occidentul ne-a sacrificat”.

Și în cazul lui Alexandru Busuioceanu revine, obsedantă, întrebarea: cum ar fi arătat creația sa dacă n-ar fi fost silit să aleagă exilul?

Bogata sa corespondență, aflată în țară (publicată parțial de Liliana Corobca), trasează azi pentru noi, odată în plus, imaginea poetului pus alături de Mircea Eliade și Emil Cioran. La Madrid, o placă comemorativă pe casa unde a locuit (av. General Pardinas), amintește trecătorului de acest european vitregit de soartă, poet spaniol și cetățean român până la moarte.



05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

30
/04
/14

Ștefan Iordache spunea despre George Constantin: „Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce care te lăsa, ca să spun aşa, fără grai”. Valeria Seciu adăuga: ,,La George până şi clişeul era ceva bogat.” Discret cu lumea sa personală, zgârcit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În 40 de ani de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa.

23
/04
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Vânătoarea de vulpi“ (1980), unul din filmele nedreptăţite şi mai puţin cunoscute ale lui Mircea Daneliuc, trebuie redescoperit urgent şi discutat aplicat. Pentru că este o bijuterie ascunsă a cinematografiei române.

17
/04
/14

MEMORIA CULTURALĂ Pe 17 aprilie 2014 se împlinesc 50 de ani de la dispariţia lui George Vraca (1896-1964). Copilul care fugea de acasă şi care era educat de nuieluşa învăţătorului îşi schimbă destinul de student la Agronomie şi devine unul dintre cei mai mari actori din România.

07
/04
/14

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri și pe scenă, şi la televizor, şi acasă; N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilință; Mă oprește lumea pe stradă și îmi zice - ne e dor de el” - Oana Pellea despre Amza Pellea, artistul care ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani.