Alexandru Giugaru, Odobescu şi Peter Falk – 23 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-giugaru-odobescu-si-peter-falk-stiati-ca/

„Pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc şi nimic altceva. Nu-mi place să şarjez, să afectez, să împopoţonez rolul cu farafastîcuri; aşa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă şi aşa voi juca totdeauna.” – Alexandru Giugaru. Într-o zi de 23 iunie se năştea, la Huşi, unul dintre cei mai populari actori români.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2017

Alexandru Giugaru (1897-1986) s-a remarcat în speacial datorită interpretărilor memorabile ale mai multor personaje din opera caragialiană în perioada 1940-1951.

Distribuit de către regizorul Sică Alexandrescu care a montat integrala piseselor lui Caragiale, la Teatrul Naţional, alături de Radu Beligan, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu–Birlic, Niki Atanasiu şi alţii, marele actor a interpretat pe rând: Jupân Dumitrache („O noapte furtunoasă”), Zaharia Tranahanche („O scrisoare pierdută”), Pampon („D’ale Carnavalului”).

După moartea artistului, criticul de teatru Valentin Silvestru publica un articol intitulat „Eterninatea lui Alexandru Giugaru”, din care redăm un scurt fragment”:

Giugaru avea o știință uriașă de a grava portrete de imbecili candizi, mitocani cu parapon, vicleni interlopi, autoritari mărginiți, încornorați stupizi, palavragii cu ifos, bătăuși sanguinari, retrograzi cu principii. Era autentic în tot ce juca, întreaga lui ființă avea rădăcini puternice în solul românesc, dar el intuia și aspectele universale ale eternului uman. –  Valentin Silvestru

Tot într-o zi de 23 iunie:

1944: Thomas Mann devine cetățean american

1961: A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat în anul 1959; tratatul bloca, pe o perioadă de 30 de ani, pretențiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica, unde cercetarea științifică este liberă, iar orice activitate cu scopuri militare este interzisă.

1985: Un avion Boeing 747, aparținând companiei „Air India”, care efectua un zbor pe ruta Ottawa – New Delhi s-a prăbușit în largul coastelor Irlandei. Și-au pierdut viața 329 de persoane.

1990: Republica Moldova își declară suveranitatea de stat (independența – pe 27 august 1991)

1992: Gangsterul american John Gotti a fost condamnat la închisoare pe viață

2006: Primul concert al formației Depeche Mode în România

S-au născut:

1763: Josephine de Beauharnais, prima soție a lui Napoleon Bonaparte și împărăteasă a Franței din 1804 (d. 1814)

1834: Alexandru Odobescu, prozator și istoric român, membru al Societății Academice Române (d. 1895)

Alexandru Giugaru

Actorul Andi Vasluianu implineste, astazi, 43 de ani

1897: Alexandru Giugaru, actor român de teatru și film (d. 1986)

1910: Jean Anouilh, dramaturg francez (d. 1987)

1912: Alan Turing, matematician englez (d. 1954)

1974: Andi Vasluianu

1984: Andreea Bălan, cântăreață româncă

S-au stins din viaţă:

79: Vespasian, împărat roman (n. 9 î.Hr.)

1995: Jonas Salk, medic american, creatorul vaccinului împotriva poliomielitei (n. 1914)

2011: Peter Falk, actor american (n. 1927)

Peter Falk a devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani. Actorul şi-a pierdut ochiul drept la vârsta de trei ani, ca urmare a extirpării unei tumori maligne, şi a purtat un ochi de sticlă toată viaţa. În 1953 a obţinut o diplomă de master în administraţi publică, iar trei ani mai târziu a debutat pe Broadway.

În ciuda succesului înregistrat pe scenă, un impresar l-a sfătuit să nu se aştepte la o carieră de actor de film, din cauza ochiului de sticlă. În 2008, fiica sa adoptivă a afirmat că actorul suferea de demenţă şi de boala Alzheimer. S-a stins din viaţă în noaptea de 23 iunie 2011, în locuinţa sa din Beverly Hills.

Foto cu Alexandru Giugaru, Alexandru  Odobescu si Peter Falk – wikipedia, cinemagia

01
/05
/18

“Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe - nu, culoare - nu, gingăşie - nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” - Ion Popescu-Gopo, creatorul omulețului Gopo. Regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo, câștigător al unui "Palme d'or" (1957) s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti.

25
/04
/18

"Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo unde eram când nu aveaţi nevoie de mine." - Al Pacino. Lucruri mai puțin știute despre Pacino: nu a fost niciodată căsătorit, are trei copii, dintre care doi gemeni, tatal său s-a născut în oraşul italian Corleone, în copilărie imita actorii văzuţi la televizor, la începutul carierei a trăit multă vreme în sărăcie si a fost arestat în tinerețe pentru port de armă.

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.

22
/04
/18

S-au împlinit ieri (21 aprilie) 103 ani de la naşterea legendarului Anthony Quinn – actor de teatru şi film, regizor, pictor, sculptor şi scriitor, unul din cele mai pitoreşti personaje din istoria filmului. În 1995, la 31 de ani de la premiera producţiei „Zorba Grecul”, filmul care avea să le aducă faima mondială, Anthony Quinn și Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore a peliculei amintite, s-au întâlnit, la Munchen, în cadrul unui spectacol omagial „Anthony Quinn 80”.

17
/04
/18

Născut la Londra în urmă cu 125 de ani, pe 16 aprilie 1889, Charles (Charlie) Spencer Chaplin a fost fiul lui Hannah şi al lui Charles Chaplin. Mama sa, actriţă măruntă, era mai mereu prin spitale, din cauza problemelor psihice, iar tatăl, cântăreţ, şi-a părăsit familia şi a murit din cauza alcoolismului.

16
/04
/18

Marți, 17 aprilie, de la ora 18:45, colaboratoarea Ziarului Metropolis, Cristina Enescu, organizează un seminar (gratuit) cu tema ”Mai sănătos, dar fără chin. Despre alimentație plăcută și sănătate eficientă”. Întâlnirea va avea loc în clădirea școlii de lângă Biserica Romano-Catolică Sf. Tereza (Șos. Olteniței 3-5 - Amfiteatrul din Corpul A, langa biserică). Evenimentul are ca scop exclusiv discutarea de informații provenind din studii clinice, de nutriție și de la specialiști recunoscuți la nivel internațional.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.

05
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 50 de ani de la prima ediţie a Festivalului International Cerbul de Aur. Festivalul (spectacol -concurs de interpretare) a lansat de-a lungul timpului vedete cprecum: Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas.

26
/02
/18

Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti si tradusi autori francezi, împlinește, astăzi, 60 de ani. Supranumit "copilul teribil al literaturii franceze", romancierul a fost nominalizat de doua ori la premiul Goncourt, pentru "Particulele elementare" si "Posibilitatea unei insule", primind prestigiosul premiu în 2010 pentru romanul "Harta si teritoriul".

08
/02
/18

Se împlinesc, astăzi, 190 de ani de la nașterea scriitorului care a anticipat viitorul științei și tehnologiei. Despre Jules Verne se spune că la vârsta de 12 ani s-a îmbarcat clandestin pe o navă care pleca în India. Prins de tatăl său, a fost aspru pedepsit, moment în care a făcut celebra afirmaţie: „De acum voi călători doar în imaginaţia mea".

01
/02
/18

„Eu nu sunt actor şi n-am fost niciodată. Ceea ce oamenii văd pe ecran sunt chiar eu.” - Clark Gable (1 februarie 1901 - 16 noiembrie 1960). Cunoscut si ca The King of Hollywood, Clark Gable - unul dintre actorii cu cel mai mare succes în box-office din istorie - și-a început cariera ca actor la teatru și a apărut în filme mute între 1924 și 1926. Peste alți opt ani va primi primul sau rol principal și va câştiga Oscarul pentru cel mai bun actor (It Happened One Night).

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.

22
/08
/17

„Până la 10 ani mergeam foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav. Ne-am cunoscut într-un mod foarte romantic. Eu eram studentă, îndrăgostită de profesorul ei. Dar şi profesorul o iubea pe studentă. Însă legătura s-a realizat abia după absolvire. Era delicat, prevenitor, educat, extrem de bun. Şi cu mult umor” - Valeria Seciu, fosta soție a inegalabilului actor Octavian Cotescu. În noaptea de 22 spre 23 august 1985 îndrăgitul artist se stingea din viaţă, la vârsta de 54 de ani.

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

15
/08
/17

Într-o zi de 15 august (1769) se năştea, la Ajaccio, în Corsica, Napoleon Bonaparte, lider politic si militar al Franţei, unul dintre cei mai buni conducători militari din istorie. 55 de ani mai devreme, la Constantinopol, în ziua în care creştinii sărbătoreau “Adormirea Maicii Domnului”, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, erau decapitaţi. Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele, înfipte în prăjini, au stat trei zile la poarta Seraiului.

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.