Alexandru Tatos şi două creaţii memorabile, la „Duminica filmului românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tatos-si-doua-creatii-memorabile-la-duminica-filmului-romanesc/

Filmele „Mere roşii“ (1976) şi „Secvenţe“, de Alexandru Tatos, vor fi prezentate astăzi la „Duminica filmului românesc“.

Un articol de Andrada Văsii|15 decembrie 2013

Filmele „Mere roşii“ (1976) şi „Secvenţe“, de Alexandru Tatos, vor fi prezentate astăzi la „Duminica filmului românesc“.

Şi în această săptămână, TVR 2 a pregătit cinefililor iubitori ai şcolii autohtone de cinematografie, la „Duminica filmului românesc”, două dintre cele mai reprezentative creaţii ale regizorilor români de referinţă.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Alexandru Tatos (9 martie 1937 – 31 ianuarie 1990) a debutat în 1974, cu serialul „Un August în flăcări”, pe care l-a regizat împreună cu Dan Piţa. Ca şi Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie, Alexandru Tatos venea din lumea teatrului iar acest serial a reprezentat iniţierea sa în lumea cinematografică.

Au urmat peliculele „Mere roşii”, „Rătăcire”, „Duios Anastasia trecea”, „Secvenţe”, acestea fiind câteva din cele mai cunoscute capodopere ale regretatului regizor. Alexandru Tatos rămâne unul dintre principalii regizori care a adus un suflu nou, tonic, în cinematograful românesc.

De la ora 14.10, intră în emisie drama „Mere roşii“, după un scenariu de Ion Băieşu, având în rolurile principale actori de prim rang precum: Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Carmen Galin, Mitică Popescu, Ernest Maftei, Emilia Dobrin.

Alexandru Tatos

Alexandru Tatos, regizorul filmelor „Secvenţe“ şi „Mere roşii“ 

Un tânăr medic chirurg – pasionat consumator de mere roşii – excelent profesionist şi inflexibil în privinţa respectării normelor morale, se află într-o luptă permanentă cu indiferenţa şi ignoranţa semenilor săi, cu micimea lor sufletească, obtuzitatea şi carierismul directorului spitalului.

Bine intenţionat şi lucid, gata de sacrificii personale, el consideră că are pe lume un singur duşman real: moartea, pe care, din păcate, nu reuşeşte întotdeauna s-o înfrângă.

De la ora 20.10 este programată cea de-a doua producţie în regia lui Alexandru Tatos: „Secvenţe“, considerat cel mai reprezentativ film al său. Avându-i în distribuţie pe: Geo Barton, Luminiţa Gheorghiu, Mircea Diaconu, filmul este compus din trei episoade independente: „Telefonul”, „Prospecţie” şi „Patru palme” şi descrie culisele cinematografiei înainte de 1989, cu atmosfera şi cu problemele care apăreau în acei ani pe parcursul filmărilor.

Atmosfera şi problemele specifice realizării unei producţii cinematografice sunt aflate de public din cele trei „scheciuri” în care apare, în rolul regizorului, chiar Alexandru Tatos.

Prima „schiţă” a filmului, „Telefonul”, descrie chinurile unui cineast în criză de inspiraţie, în timp ce a doua parte, „Prospecţia”, este bazată pe confesiunea unui ospătar – undeva în provincie, în timpul unei prospecţii. Episodul „Patru palme” încheie tripticul având ca temă figuranţii, cei din film şi din viaţă.

Foto credit: TVR, Alexandru Tatos

14
/03
/16

Săptămâna aceasta începe a treia ediție HomeFest, festivalul care deschide ușile caselor cu teatru, film, performance, artă și concerte. Între 15 și 25 martie, HomeFest traversează spații locuite din toate cartierele bucureștene și găzduiește artiști, spectatori și vecini în sufragerii de apartamente.

11
/03
/16

„Mă uit cu admirație la Victor Rebengiuc, care are 83 de ani, cu doi mai puțin decât mine și, deși e greu și pentru el, totuși joacă așa, cu putere, cu forță. Eu nu mai am forța fizică. Sigur, și Albulescu a obosit. Nu mai spun de Beligan, care are peste 90 de ani. Dar mă duc cu mare plăcere să mă întâlnesc cu publicul.” - Ion Besoiu. În iunie 2015, alături de actrițele Valeria Seciu și Rodica Mandache, Ion Besoiu, care împlineşte, astăzi, 85 de ani, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală.

11
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma Cinepub, "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011) era al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Filmul consacra un cineast original, mereu în căutarea unor forme atipice şi îndrăzneţe de exprimare.

10
/03
/16

Devenită celebră după rolul din thrillerul Basic Instinct (1992), în care juca alături de Michael Douglas, Sharon Stone împlineşte, astăzi, 58 de ani, vârstă la care continuă să fie una dintre cele mai frumoase şi apreciate actriţe de la Hollywood.

10
/03
/16

“Atenţie părinţi! În curând, un nou film de actualitate: Tată de duminică. În dezbatere: răspunderea de a fi tată de fiecare zi (interpreţi: Gina Patrichi, Radu Beligan, Amza Pellea)” – titra pe copertă, în urmă cu mai bine de patru decenii, faimoasa revistă Cinema. Filmul poate fi (re)văzut duminică, 13 martie, de la ora 14.00, pe TVR 2.

09
/03
/16

Festivalul Internațional de Film București, cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din Capitală, se va desfășura anul acesta, între 18 și 24 aprilie. În cele șapte zile de festival, la Institutul Francez (Sala “Elvire Popesco”), Muzeul Tăranului Roman și Clubul Tăranului vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, gale, “workshop-uri”, “master-classes” etc.

08
/03
/16

LOVE 3D / DRAGOSTE 3D, cel mai recent film al regizorului Gaspar Noé (Irreversible, Enter the Void), va avea premiera în România pe 18 martie şi va rula în cinematografe în format 3D și 2D. Durata: 135 minute. Distribuit de Independenţa Film. Pelicula a primit săptămâna trecută din partea Comisiei de Rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (C.N.C.) calificativul 18+ Interzis minorilor.

07
/03
/16

CRONICĂ DE FILM Ecranizare a romanului „The Price of Salt” (1952), publicat, din cauza tematicii, sub pseudonim de celebra scriitoare americană Patricia Highsmith, „Carol” (2015) este cronica asumat melodramatică, dar de o somptuozitate elegantă, a unei iubiri între două femei din medii diferite în New York-ul de la începutul anilor `50.

06
/03
/16

Două filme cult regizate de Stanley Kubrick și Sergei Paradjanov vor fi acompaniate de muzică originală în cine-concerte aduse pentru prima dată în România, iar un artist finlandez cu totul aparte, Kimmo Pohjonen, vine la Cluj cu un spectacol unic.

05
/03
/16

CRONICĂ DE FILM Regizat de italianul Francesco Clerici şi disponibil în cinematografe, documentarul „Il gesto delle mani” („Mâini. Gesturi. Artă”) este o pledoarie vizuală lipsită de afectare şi necontaminată de cuvinte pentru importanţa presupusei gratuităţi a actului artistic.

04
/03
/16

Tony Dyson, unul dintre părinții celebrului robot R2-D2 din seria "Star Wars", a fost găsit mort în Malta, conform unui anunț făcut vineri de poliția malteză. Robotul R2-D2 este unul dintre cele mai recognoscibile personaje din universul "Star Wars", fiind imediat îndrăgit de adulți și copii deopotrivă încă de la apariția primului film al seriei, "Star Wars: A New Hope" (1977).