Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja şi infesta curăţenia şi seninătatea intimităţii. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanţă, cere credinţă, curaj, caracter, putere… Este o virtute…
Un articol de A. G. Weinberger|4 iunie 2014
Tocmai de asta nu sunt mulți cei ce își permit astfel de momente depline. De multe ori nu sunt înțeles, sau dimpotrivă: sunt perceput foarte clar și tocmai de asta pe unii îi deranjează vorbele mele doar pentru că nu coincid neapărat cu lucrurile pe care le-au auzit acasă când au fost copii…
Dar de ce vor sa fie convinși că vorbele părinților au valabilitate absolută? Pentru că e mai comod așa… pentru că așa este acceptat social… de ce să iasă din sistemul lor blazat și călduț, unde se simt protejați? Este și asta o opțiune… cu toții au dreptul la așa ceva… Doar că în cazul acesta trebuie să își țină ciocu’ mic și să stea în locul pe care prin opțiunea lor și l-au ales.
Să lase treburile spirituale și decizionale pe seama celor care închid lumea din jurul lor, tocmai ca să-și păstreze limpezimea și seninătatea în decizii… Nici unul din ei nu e liber îndeajuns să-și poată vedea viața mizerabilă pe care o duce… Ferește-te de ei.
Se pare că o bizară alianță a mediocrității își adună forțele pentru a opri orice tip de sclipire firească a performanței cu pedigree…
Mă înfurie și mă sperie existența acestui blestem genetic din țara mea… Din păcate, foarte puțini sunt competenți cu pozițiile pe care le ocupă. Gîndește-te la asta…
