Almodovar, premiul Lumière 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/almodovar-premiul-lumiere-2014/

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.

Un articol de Petre Ivan|18 octombrie 2014

Almodovar , 65 de ani, a primit distincţia din mâinile actriţei franceze Juliette Binoche, care i-a adus înainte de premiere un omagiu spaniolului, încheind o ceremonie festivă în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea cinematografiei.

„Pedro Almodovar a abordat subiecte care nu mai sunt acum doar apanajul cinematografiei spaniole: exuberanţa, dar şi rolul femeilor şi al persoanelor marginalizate”, a declarat, pentru AFP, Thierry Frémaux, directorul Festivalului Lumière.

Incredibil povestitor al unor istorii în care apar o mulţime de personaje colorate, Pedro Almodovar le urmează lui Clint Eastwood, Milos Forman, Ken Loach, Gérard Depardieu şi Quentin Tarantino, care au în palmares acest premiu creat în 2009, la lansarea evenimentului cinematografic.

„Sunt un realizator autentic, în sensul că fac ceea ce sunt capabil să fac, cum ştiu eu”, a declarat Almodovar în cadrul unui masterclass susţinut vineri după-amiază, în cadrul festivalului. „Am ştiut dintotdeauna, din fragedă pruncie, că vocaţia mea a fost să spun poveşti şi să o fac cu ajutorul imaginilor”, a spus artistul spaniol, care este şi pictor, scriitor şi cântăreţ.

„Las în urmă toate aceste frustrări, dar ele mi-au influenţat cariera de realizator de cinema”, a precizat Almodovar.

Întrebat despre finalul carierei sale, Pedro Almodovar a recunoscut că momentul cel mai dificil pentru un cineast este să se retragă. „Îi respect foarte mult pe cei care continuă până la capăt, chiar dacă nu mai produc nimic important. Dar mai sunt şi excepţii, iar eu la astea visez”, a spus cineastul spaniol.

Premiul Lumière, creat de Institutul Lumière, recompensează un cineast care şi-a adus o contribuţie remarcabilă în lumea filmului şi este decernat în acelaşi loc în care cinematograful a fost inventat de Louis şi Auguste Lumière şi în care ei au turnat primul lor film, în 1895, „Muncitori care pleacă din Fabrica Lumière”.

Foto: Pedro  Almodovar – cinemagia

13
/09
/13

Love Building are astăzi o seară cu totul specială. Aceasta reprezintă mult așteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO.

12
/09
/13

CRONICĂ DE FILM. „Love Building”, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, este o comedie de public despre ipostazele relaţiei de cuplu. Un film lipsit de profunzime, care păstrează însă distanţa regulamentară faţă de prostul-gust.

06
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Revenit la regie după o pauză de 10 ani, Bernardo Bertolucci propune prin noul său film, „Eu şi tu”/”Io e te”, o incursiune intimistă şi cu rol cathartic într-un moment decisiv din vieţile a doi tineri.