“Alpha”, pregătit să domine la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/alpha-pregatit-sa-domine-la-cinema/

Sfârşitul verii aduce pe marile ecrane o producţie impresionantă atât prin povestea inedită, cât şi prin efectele vizuale spectaculoase: “Alpha”.

Un articol de Petre Ivan|23 august 2018

Reunind o distribuție internațională, filmul realizat de Columbia Pictures și Studio 8 prezintă o călătorie prin vremuri imemoriale, în timpul erei glaciare, pe când Homo sapiens făceau primele încercări de domesticire a lupilor, transformându-i din fiare și dușmani în prieteni – o experiență emoționantă, care transcende milenii. “Alpha” va rula, în premieră, la cinema începând de vineri, 24 august 2018.

În zorii istoriei, acum 20.000 de ani, primii Homo sapiens învață atât tainele supraviețuirii în condiții vitrege, cât și secretele comunicării dincolo de limitele speciei.

Într-o Europă înghețată, cu ierni lungi și grele, tânărul solutrian Keda din tribul Cro-Magnon(interpretat de Kodi Smit-McPhee, care a jucat și în filmele “Let Me In,” “X-Men: The Apocalypse”) este rănit grav în timpul primei sale vânători de bizoni. Considerat mort și rămas singur, trebuie să înfrunte o mulțime de pericole, dar are și șansa de a se apropia de un lup rănit și singur ca și el: Alpha.

Keda (Kodi Smit-McPhee) with Alpha in Columbia Pictures and Studio 8’s ALPHA.

Treptat, relația dintre ei avansează și fiara se transformă în prieten, iar Keda, devenit războinic în toată regula, descoperă că împreună au mai multe șanse să supraviețuiască, dacă învață să comunice și au încredere unul în celălalt. Prietenia lor nu doar că le schimbă amândurora viața, ci dă un alt sens existenței și influențează pentru totdeauna viitorul omenirii. Reînviind o eră de mult apusă, această poveste universală depăşește barierele lingvistice și ne arată cum trăiau strămoșii preistorici. Autenticitate, emoţie şi imagini uimitoare – iată ce ne rezervă “Alpha”, din 24 august 2018, la cinema.

Desigur, intensitatea filmului se datorează mult și efectelor vizuale, echipa de producție oferind spectatorilor o călătorie fantastică prin peisaje glaciare. Pentru o mai mare încărcătură emoţională, majoritatea scenelor au fost filmate cu animale reale, nu realizate digital. Totodată, pentru a portretiza Solutrienii în termeni cât mai veridici, producătorii au colaborat cu arheologi și paleologi pentru ca personajele să arate și să comunice întocmai așa cum se presupune că ar fi făcut-o primii oameni, ba chiar au creat o limbă nouă, limba Cro-Magnon – o adevărată provocare pentru lingviști și actori. Scenariul nu abundă însă în dialoguri, astfel încât mare parte din comunicare se realizează prin limbajul trupului, sporind dramatismul și dinamica vizuală. De altfel, nu întâmplător producătorii au ales o distribuție internațională: actorii din Australia, Islanda, Suedia, Polonia, Belgia, Chile, Bolivia, SUA și Canada, alături de câinii-lup din Cehia, Spania și insulele scoțiene Orkney transmit spectatorilor sentimentul că, dincolo de barierele culturale și lingvistice, toți avem aceleași nevoi și temeri.

“Este aproape ca o poveste spusă la focul de tabără de pe vremuri”, spune Albert Hughes, regizorul și creatorul poveștii Alpha (cunoscut pentru producția“The Book of Eli”). O poveste a comunităţii, care ne prilejuiește o călătorie emoţionantă într-un trecut cu totul necunoscut, dar şi o lecţie despre prietenie și încredere, despre comunicare și evoluție.

Filmările au avut loc în Canada, în Vancouver şi în preeria şi mlaştinile din sudul Albertei, în estul Islandei, în Los Angeles şi Apple Valley, California, precum și la Dinosaur Park, sit aflat sub egida UNESCO, unde se păstrează 150 de schelete complete de dinozauri din perioada cretacică, de acum 75 de milioane de ani.

Echipa tehnică include laureați la Oscar, iardin distribuție fac parte Jóhannes Haukur Jóhannesson, Leonor Varela, Marcin Kowalczyk, Jens Hultén, Natassia Malthe, Spencer Bogaert, Mercedes de la Zerda și câinele-lup Chuck din Cehia în rolul lui Alpha. Realizat de Columbia Pictures şi Studio 8, filmul durează 96 de minute, se adresează audienței generale și este distribuit în România de InterComFilm Distribution.

17
/03
/15

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 și 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu din București, cu o selecție de filme puternice, dezbateri și evenimente speciale. Cea de-a patra ediție a festivalului va pune în discuție un subiect fierbinte, conflictul dintre Rusia și Ucraina, într-un program special.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

16
/03
/15

Cel mai așteptat film românesc al anului “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România, în primul weekend de lansare. Pelicula care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

14
/03
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la premiile Academiei Europene, „Waiting for August” tratează, în manieră observațională, dar și cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinții plecați în străinătate. Emoționantul documentar belgiano-român regizat de Teodora Ana Mihai este proiectat în cadrul One World Romania (16-22 martie).

13
/03
/15

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că se pregăteşte să realizeze un nou film, care va vorbi despre compromis şi implicaţiile rolului de părinte, noua producţie fiind legată şi de perioada actuală pe care o traversează cineastul român.

13
/03
/15

“AFERIM!”, cel mai așteptat film românesc al anului, a fost lansat oficial aseară la București în cadrul a trei premiere de gală organizate la Cinema Pro și Cinema City din AFI Cotroceni.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.

11
/03
/15

Actorii Kristen Stewart, Jesse Eisenberg şi Bruce Willis vor interpreta rolurile principale în următorul film al regizorului american Woody Allen. Acest lungmetraj nu are deocamdată un titlu, dar producătorii săi au anunţat deja că pelicula va fi lansată pe marile ecrane în anul 2016.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.