„Amadeus” de la Teatrul Metropolis, marele câștigător la Gala UNITER
https://www.ziarulmetropolis.ro/amadeus-de-la-teatrul-metropolis-marele-castigator-la-gala-uniter/

Spectacolul „Amadeus”, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti, a fost marele câştigător al celei de-a 25-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, care s-a desfăşurat aseară, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Un articol de Monica Andronescu|9 mai 2017

Cu două dintre cele mai importante premii, câștigate la Gala Premiilor UNITER din acest an – Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, acordat lui Andrei Huțuleac, și Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2016 – „Amadeus” face parte dintr-o frumoasă poveste începută în urmă cu aproape zece ani, când Victor Ioan Frunză a creat acest proiect unic în România: o trupă fără nume, care lucrează și se dezvoltă împreună, punând în scenă capodopere ale literaturii dramatice. E un fenomen unic, viu, puternic. E cel mai coerent program care a existat în teatrul românesc în ultimul deceniu.

Început la fostul Centru Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, el continuă acum la Teatrul Metropolis, căruia îi aduce, iată, primul Premiu pentru Cel mai Bun Spectacol, exact în anul în care împlinește 10 ani de existență. Așa cum, cu decenii în urmă Giorgio Strehler își propunea să aducă în Italia acelei perioade texte valoroase, bine puse în scenă și bine interpretate, în același fel Victor Ioan Frunză are curajul de ani buni să meargă contra curentului sau a curentelor din teatrul nostru, dictate de diverse trenduri și mode, și să-și urmeze coerent și consecvent programul, așa cum a și ținut să sublinieze aseară, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Timișoara, unde a primit Premiul de Excelență. Victor Ioan Frunză a vorbit aseară despre „modele” care domină azi teatrul românesc și despre pericolele care stau în spatele așa-numitei corectitudini politice…

„Amadeus”, pus în scenă la Sala Amfiteatru de la Metropolis, a venit chiar în anul dispariției dramaturgului Peter Shaffer și este un proiect mai vechi de-al lui Victor Ioan Frunză, început în urmă cu mulți ani chiar la Timișoara… Povestea din „Amadeus” pune o problemă chinuitoare: dreptatea lui Dumnezeu. Sau, mai simplu, cum alege Dumnezeu să-și împartă harul. Și aduce față în față două personalități perfect contradictorii: Mozart și Salieri. Cel dintâi, copilul-minune, geniul dezinvolt, nebun, infatuat, răsfățat, dar prin care curge muzica lui Dumnezeu, care transcrie fără ștersături notele dictate de undeva de Sus. Și cel de-al doilea, bărbatul responsabil, care face pact de suferință și asceză cu Dumnezeu, omul bine văzut la Curte, dar a cărui muzică sună chinuit și plictisitor. Aceste două personalități sunt interpretate de Andrei Huțuleac și George Costin. În montarea lui Victor Ioan Frunză, George Costin – un Salieri absolut seducător în disperarea lui stinsă în ură amară, transformată în timp în umor acid – este un fel de… regizor-dirijor care conduce întreaga desfășurare a poveștii și trecerile temporale.

Iar Andrei Huțuleac – premiat aseară cu Premiul pentru Cel mai Bun Actor – îl construiește pe Mozart la limita cu grotescul. Și acolo unde grotescul se oprește începe drama. Aceasta extraordinară flexibilitate și capacitate de a jongla cu veselia nebună și geniul, în fapt de a disimula geniul în veselie nebună dintr-un profund și puternic sentiment al superiorității, transformat astfel în dispreț la adresa unei lumi care nu-l înțelege, este cheia interpretării lui Andrei Huțuleac. Iar felul cum surprinde transformarea lui Mozart din tânărul insolent și jucăuș, care și-l face din prima clipă dușman pe Salieri, în bărbatul distrus de sărăcie și de gânduri negre este desăvârșit. O ironie tristă – marca personală a lui Andrei Huțuleac – îi este firul roșu al interpretării și nu lipsește nici în scenele în care se joacă de-a amorul cu Constanze, nici în cele în care vorbește cu împăratul sau cu mai-marii de la Curte și nici în final, atunci când, disperat și înspăimântat de moarte, vorbește scuipând cuvintele, terorizat de frică, cu masca cea neagră care îi cere Recviemul. E obrăznicia geniului, iar interpretarea lui Andrei Huțuleac îi surprinde nuanțe nebănuite și râsul lui, râsul isteric și straniu îți răsună în urechi multă vreme după ce ai plecat din sala de spectacol.

Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost ridicat aseară de actorul George Costin, care a mulțumit directorului George Ivașcu, întregii echipe de la Teatrul Metropolis și lui Victor Ioan Frunză, creatorul trupei din care el face parte încă de la început.

ivascu2

Seara de 8 mai, o seară de primăvară rece la Timișoara, care se pregătește să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, s-a încheiat târziu în noapte, cu tradiționala cupă de șampanie, după ce emoțiile concursului s-au stins, după ce ecourile discursurilor – unele mai stufoase, altele mai scurte, după permanentul îndemn al amfitrionului Ion Caramitru – s-au stins și ele, după ce toată lumea a felicitat pe toată lumea.

Laureaţii Galei Premiilor UNITER 2017

Ediţia a XXV-a

Cea de-a XXV-a ediţie a GALEI PREMIILOR UNITER a avut loc luni, 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Premiile pentru anul 2016:

Premiul pentru debut:

Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Biblia Neagră a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV:

Vandalul de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR) – Teatrul UNTEATRU

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar:

Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar:

Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Premiul pentru critică de teatru:

Doina Papp

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal:

Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti

Premiul pentru cea mai bună scenografie:

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Premiul pentru cea mai bună regie:

Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Premiul pentru cel mai bun spectacol:

Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti

Nominalizările au fost făcute de un juriu de selecţie alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.

Juriul final, care a desemnat câştigătorii, a fost format din Alexandru Darie – regizor, Luana Drăgoiescu – scenograf, Dana Dogaru – actriţă, Florica Ichim – critic de teatru, Maria Sîrbu – jurnalist cultural.

În cadrul Galei au mai fost acordate: Premiile Senatului UNITER, Premiul oferit de către Preşedintele UNITER, Premiul Mecena, Premiul British Council (premiu găzduit), Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2016.

PREMIILE SENATULUI UNITER

Premiu de Excelenţă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

Premii pentru întreaga activitate:

Actriţă: MARIANA MIHUŢ

Actor: DIONISIE VITCU

Regizor: SILVIU PURCĂRETE

Scenograf: LUANA DRĂGOIESCU

Critică şi istorie teatrală: MARIANA VOICU

PREMII SPECIALE

Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile acordat Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru realizarea Sălii 2 (Manej)

Premiul special acordat scenografei EUGENIA TĂRĂŞESCU-JIANU pentru o carieră excepţională în teatrul de păpuşi şi marionete

Premiul special acordat Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale

Premiul special acordat actriţei IRENE FLAMANN CATALINA pentru o viaţă dedicată Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

Premiul Preşedintelui: acordat doamnei SIMONA NEUMANN, director executiv al Asociaţiei „Timişoara 2021, Capitală Europeană a Culturii”

Premiul Mecena: acordat domnului MIRCEA STOIAN, conducătorul firmei SC GAUSS SRL

Premiul special British Council (premiu găzduit): acordat doamnei MARINA CONSTANTINESCU, directorul artistic al Festivalului Naţional de Teatru, pentru activitatea de sprijinire şi promovare a relaţiilor culturale româno-britanice

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2016, concurs organizat de UNITER sub egida Casei Regale a României:

Masa puterilor noastre de Petre Barbu

Juriul Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2016” a fost compus din criticii Marina Constantinescu, Dan C.Mihăilescu şi Marian Popescu.

Vedeți aici toți câștigătorii Galei Premiilor UNITER!

Foto: Andrei Gîndac

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]