Ana Ularu si Istvan Teglas, la Godot Cafe-Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-ularu-si-istvan-teglas-la-godot-cafe-teatru/

Ana Ularu şi Istvan Teglas joacă într-un nou spectacol de teatru, intitulat „În parc”, o comedie scrisă şi regizată de Radu Iacoban. Premiera are loc pe 4 aprilie, la Godot Cafe-Teatru.

Un articol de Judy Florescu|31 martie 2014

,,În parc” este o invitație în patru ere ale umanității și o privire concretă asupra relațiilor de dragoste dintre patru cupluri celebre sau mai puțin cunoscute, al căror element comun este o bancă din parc. Distribuția spectacolului  este formată din Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas.

„O bancă dintr-un parc devine de-a lungul timpului martor la pasiunea dintre un poet național și o Veronica, la spionajul unei Bicicliste pentru un Rege, la îndrăgostirea unui criminal și blazarea unei relații contemporane. Doi actori x patru epoci = 8 personaje savuroase și comice.” (Ana Ularu)

„Ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă. Și te gândești că poate acolo într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor sau că regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de primul război mondial sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc.” (Radu Iacoban)

„Pe aceeași bancă se așază epoci diferite. E parcul de lângă noi. E parcul nostru. Sunt simboluri sau personaje reale sau legendare. Suntem noi întruchipați în poet, rege, criminal, omul ocupat de azi. Suntem noi care ne recunoaștem și avem curajul să ne privim, să ne ironizăm, să ne fim indiferenți. Și să ne iubim. E banca pe care am scris o poezie, pe care am flirtat, pe care am dominat, pe care stăm și dăm un sms. Suntem noi, cei care avem curajul să fim patetici, incredibili, senini, sinceri și cinici. Suntem noi.” (Rodica Lazăr)

INFO

Comedia „În parc” va avea primele reprezentații vineri, 4 aprilie, la ora 19:00 și duminică, 6 aprilie, la ora 22:00 la Godot Cafe-Teatru, str. Blănari nr 14. Accesul în sala de spectacol se face în baza rezervărilor la numerele de telefon 0736414244/ 021 3161682, zilnic între orele 12:00 și 19:00.

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

28
/02
/17

Festivalul Internațional de Film DaKINO aduce la București, în proiecții speciale, în premieră în România, o serie de filme nominalizate la Premiile Oscar. Evenimentul va avea loc în perioada 1-5 martie la: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Cinema PRO, Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea.

28
/02
/17

Din 1 și până în 31 martie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Campania “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a pornit în octombrie 2010 și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie.

28
/02
/17

Între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti va avea loc o retrospectivă In Memoriam, a filmelor regizate de Radu Gabrea, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român. Filmele vor fi precedate de documentarul Interviuri cu Radu Gabrea. Intrarea va fi liberă.

28
/02
/17

Între 28 martie și 2 aprilie, în parteneriat cu Arsenal - Institute for Film and Video Art și cu sprijinul generos al Goethe-Institut, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF oferă publicului românesc rara oportunitate de a viziona câteva dintre cele mai provocatoare titluri din selecția prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin, din secțiunea sa de avangardă: Berlinale Forum Expanded.

28
/02
/17

„Moonlight” / „În lumina lunii” a câștigat, ieri dimineață, premiul pentru Cel mai bun film la cea de-a 89-a ediție a galei Premiilor Oscar. Drama scrisă și regizată de Barry Jenkins a mai obținut statuetele pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Mahershala Ali) și Cel mai bun scenariu adaptat (Barry Jenkins). Din 10 martie, Moonlight poate fi văzut în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film.

28
/02
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA BERLIN Despre filmul maghiar câştigător al Ursului de Aur, „A Teströl és Lélekröl”/„On Body and Soul”, regizat de Ildikó Enyedi. Şi despre „The Dinner”, în regia Oren Moverman şi cu Richard Gere şi Steve Coogan - o dramă americană desfășurată în jurul unei cine dintr-un restaurant simandicos.

27
/02
/17

După aproape 36 ani de la ultima montare importantă pe o scenă bucureşteană, piesa de teatru Hagi Tudose se joacă pe scena Teatrului Metropolis (premiera fiind în octombrie 2016). Capul de afiş este reprezentat de actori consacraţi precum Virgil Ogăşanu, Virginia Mirea, Adela Mărculescu şi Costel Constantin.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...