„And Then We Danced”, în deschiderea Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF 2019)
https://www.ziarulmetropolis.ro/and-then-we-danced-in-deschiderea-bucharest-international-dance-film-festival-bidff-2019/

Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, va avea loc între 4 – 8 septembrie, la Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2019

Tema celei de-a cincea ediții a BIDFF  – The Network/ Rețeaua – marchează începutul unei noi faze de dezvoltare a festivalului, atât prin integrarea în programarea oficială a filmelor din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni, cât și prin inițierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice dedicat scenariilor de mediu și lungmetraj care se află în prima fază de creație.

„Ne dorim să conectăm artiști, producători, selecționeri și jurnaliști care chestionează viitorul corpului, printr-o manifestare artistică în care hibridizarea devine un pilon important pentru inovație. Pe de altă parte, vrem să avem o perspectivă cât mai realistă la nivel internațional, în ceea ce privește mijloacele de producție ale unui film de dans, hot spot-urile creative și colaborările din interiorul comunității din care facem parte.”, a declarat Simona Deaconescu, Director Artistic.

Festivalul își propune să creeze o platformă de dezvoltare pentru filmele care împing barierele cinemaului de artă prin continuarea demersul de susținere a colaborării dintre regizori și coregrafi tineri din România, prin încurajarea lucrului în tandemuri creative, dar și prin dezvoltarea unui discurs cinematografic sincretic.

Astfel, printre invitații BIDFF se vor afla selecționeri și directori de festivaluri, producători, specialiști din industria cinematografică și a coregrafiei, reuniți în laboratorul E X P A N D, ce va include conferințe, sesiuni de prezentare a proiectelor selectate (pitching sessions) și întâlniri one-to-one între artiști, mentori și industrie.

BIDFF 2019 aduce scurtmetraje și proiecte cinematografice în dezvoltare, programate în secțiuni competiționale ce vor avea următoarele premii:

  • Cel Mai Bun Film Internațional (1000 euro)
  • Cel Mai Bun Film Românesc (500 euro)
  • Cel Mai Bun Musical (500 euro)
  • premiul E X P A N D în valoare de 1000 de euro pentru cel mai bun proiect în dezvoltare

„Spre ce ne îndreptăm, cum va evolua corpul nostru în timp, care este potențialul său de regenerare și cum răspunde el problemelor care țin de schimbările accelerate în societatea în care trăim?

Între film și dans, între ficțiune și documentar, la granița dintre generații, BIDFF #5 – The Network explorează un paradox fundamental: în ce măsură potențialul nostru de evoluție poate da naștere la o revoluție intelectuală, culturală și emoțională?”, spune Simona Deaconescu.

Filmul ce deschide a cincea ediție Bucharest International Dance Film Festival este o coproducție Suedia-Georgia-Franța din 2019, extrem de apreciată de critica de specialitate – „And Then We Danced” (al treilea film al regizorului suedez Levan Akin) – un portret al unei societăți conservatoare ce are încă puterea de a-și îndepărta sau ignora cetățenii care nu urmează „tradiția”.

Dansul georgian, exponent al virilității, e lumea în care regula de aur este supunerea. Ce se întâmplă atunci când prima dragoste a unui adolescent se lovește de eșafodajul unor convingeri ce-i neagă dreptul la fericire?

Prezentat anul acesta în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul lui Levan Akin a întâmpinat comentarii negative din partea oficialilor și radicalilor din Georgia, unde nu a rulat încă. Premiera suedeză a filmului va avea loc pe 13 septembrie.

And Then We Danced m-a captivat de la primul cadru. Mi se întâmplă foarte rar să găsesc filme în care dansul respiră prin ecran. E o poveste spusă inteligent și fără compromisuri despre descoperire și autodepășire. Într-o societate contemporană georgiană în care contextul în care se face dansul tradițional este unul patriarhal și dur, Merab își descoperă sexualitatea, personalitatea artistică și conexiunea profundă cu familia. Levan Gelbakhiani, dansator și în viața reală, aduce cu el o lume palpitantă. Corpul său poartă atât urmele unui trecut colectiv dansat cu mândrie națională, dar mai ales impulsul unui prezent care incită la schimbare.” –  Simona Deaconescu

Vizualul celei de-a cincea ediții a BIDDF a fost realizat de artista Ioana Trușcă și ilustrează grafic tema The Network, reprezentând „un corp în mișcare, relația dintre părțile corpului, sau interacțiunea dintre mai multe corpuri, într-o compoziție de elemente tensionate. Alb negru, umbre în mișcare, câteva accente de culoare, totul amplificat prin reducerea ideii vizuale la componentele sale esențiale.”

BIDFF 2019 se va desfășura la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului București, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, dar și în spații neconvenționale, precum Fabrica Gastropub și Apollo 111.

Website: http://www.bidff.ro/

Facebook page: https://www.facebook.com/bucharestinternationaldancefilmfestival/

Facebook event: https://www.facebook.com/events/2242840455764962/

Instagram: https://www.instagram.com/bidff.ro/

Despre BIDFF

Dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, Bucharest International Dance Film Festival a fost fondat în 2014 de coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu și de producătoarea de film Anamaria Antoci.

Evenimentul, unic în peisajul festivalurilor de film din România, militează pentru colaborarea dintre oamenii dansului și oamenii filmului, coagularea unei comunități a creatorilor de film de dans, încurajând excelența, inovația și discursul artistic curajos.

Foto: BIDFF 2019 – facebook

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.