Zece idei stimulante despre critica de film
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-idei-stimulante-despre-critica-de-film/

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 iunie 2020

În februarie, presa cinematografică din Franţa era zguduită de un scandal. Echipa prestigioasei reviste Cahiers du cinéma, în frunte cu redactorul-şef Stéphane Delorme, îşi anunţa printr-o scrisoare publică demisia, acuzând mai multe lucruri.

Un motiv invocat era că s-au schimbat proprietarii, iar din noul acționariat ar face parte şi producători de film, ceea ce pentru redacție ar fi ridicat o problemă de conflict de interese („Indiferent care ar fi articolele publicate despre filmele acestor producători, ele ar fi suspecte de complezență”).

Apoi, demisionarii susţineau că li s-ar fi comunicat că revista ar trebui să se focalizeze pe cinemaul francez, lucru pe care redacția îl respingea ferm, în buna tradiție a publicației (care nu se vrea o platformă de promovare a cinemaului francez, fie el și de autor).

Criticii mai spuneau că nu vor nici ca revista să devină una „convivială” și „șic”, așa cum au afirmat că li s-a comunicat (deși revista era oricum ultra-șic, dar în sensul cel mai înalt al termenului).

Un alt motiv ar fi că din noul acționariat ar face parte oameni de afaceri apropiați de puterea politică actuală, lucru care, iarăşi, ar fi în contradicție cu pozițiile din ultimii ani ale revistei, ce a criticat tratamentul mediatic la care a fost supusă mișcarea „vestele galbene” și a atacat diverse reforme ultra-liberale din Educație și Cultură.

Sigur, sunt greu de ştiut exact fricţiunile şi problemele din cadrul redacţiei şi dacă toate temerile erau şi întemediate. Ulterior s-a dovedit că nu toată redacţia a demisionat, ci opt dintre cei 11 membri. În plus, noua echipă anunţată în aprilie şi condusă de un critic reputat, Marcos Uzal, pare să ofere destule garanţii că revista îşi va putea păstra integritatea. Deocamdată, noii redactori au scos un singur număr, pe luna iunie, pe care nu am pus încă mâna pentru a-mi face personal o idee despre eventualele schimbări de direcţie.

Mai e şi faptul că transformarea s-a suprapus cu izolarea şi practic cu suspendarea activităţii cinematografice în Franţa şi în lume din cauza pandemiei de coronavirus.

Această dublă situaţie de criză – modificarea acţionariatului şi demisia în grup, pe de o parte, şi cvasi-oprirea industriei filmului, pe de altă parte – a determinat vechea echipă să reflecteze asupra condiţiei criticii de film, căreia i-a dedicat un ambiţios dosar tematic – Qu’est-ce que la critique? – în ultimul număr apărut în formula consacrată, în aprilie (revista şi-a suspendat apariţia pe luna mai).

Este un dosar consistent, de colecţie, conceput ca un flux de gânduri despre critica de film, văzută din perspectiva vechii redacţii, care pretindea a-şi plasa viziunea în onoranta moştenire a revistei.

Sunt o mulţime de idei citabile în zecile de pagini, dar am extras doar zece scurte fragmente dintre cele care mi-au plăcut foarte mult, din prima parte, intitulată Éloge de la critique, a amplului eseu neconvenţional (fără ca asta să însemne că aş fi de acord pe deplin cu toate). Le-am tradus cât de bine am putut, iar îndemnul este, bineînţeles, de a căuta şi citi întreaga revistă, şi mai ales acest dosar despre critica de film, discutată într-una din formulele în care este ea practicată în Franţa (şi despre care am mai scris aici).

***

Criticul este în primul rând un spectator de cinema. Are povestea sa, epifaniile sale, caută în cinema un secret, ca toți cei care iubesc filmele. Însă dacă își consacră viața cinemaului, nu o face pentru a-și confecționa un colier de gusturi și de preferințe, ci pentru că are o anumită idee de cinema și este angajat în favoarea ei. Vorbește în numele său și în numele acestei idei. O spune răspicat. Pentru ea, merge la război, iubește, sau nu iubește. Concepe exerciții de admirație și strategii de opoziție.

***

Trebuie să punem la fel de multă ardoare în entuziasm și în furie. Uneori auzim critici care laudă îndepărtarea de emoție. Un critic bun ar fi cel care caută calea de mijloc, își îngheață emoția pentru a începe să scrie dintr-o altă perspectivă, cu mai puține afecte. Această dorință de a fi rece este un mod lipsit de modestie de a te plasa pe o poziție de superioritate, deasupra pasiunilor, care ar fi un fel de privilegiu al criticului în raport cu spectatorul oarecare. Nu, criticul este în primul rând un spectator. Trebuie să răspundă favorabil emoției sale. Emoția nu este o înfrângere, înseamnă a-ți deschide ochii. Criticul va lucra cu această emoție înarmat cu ideile sale, cu principiile sale, ajutat de filmele pe care le-a văzut, de cunoașterea pe care a acumulat-o. Această cunoaștere nu este un capital imuabil pe care trebuie să îl mobilizeze pentru a clarifica lucrurile: o pune la bătaie la fiecare film, la fel cum integrează fiecare nou film în constelația filmelor văzute, care este astfel modificată. Entuziasmul este o virtute capitală pe care criticii ar greși dacă ar dori să o reducă la tăcere în numele unei poziții de dominare, până la urmă, ca și cum ar urca la amvon pentru a calma pe toată lumea. Nu, fără calm, niciodată.

***

Dacă critica are un sens, atunci acesta este de a apăra o cauză, de a apăra principii și idei. Prin urmare, trebuie să știm în numele a ce vorbim și judecăm. Să nu mergem în orb. Să ne clarificăm ideile. Judecăm pornind de la principii estetice, morale, politice. Criticul are un punct de vedere și îi place ca și cineastul să aibă de asemenea un punct de vedere.

***

Un critic nu poate emite nicio judecată morală sau politică asupra a ceea ce povestește un film, asupra conținutului său, subiectului său, dacă nu este în măsură să precizeze și să discute cum este livrat acest conținut, cum este exprimat prin film. În caz contrar, el este sociolog sau editorialist.

***

Deseori filmele irită deoarece nu sunt decât o privire vidă și reflexia unei lumi factice, pe care nu o critică. Atunci, ne întrebăm în mod firesc: cui și despre ce vorbești? De ce atât de multă complezență? Descrierea unui film poate să fie dură, dar ea nu trebuie să cadă niciodată în aceeași eroare ca acesta. Criticul trebuie să arate absența necesității sau, dimpotrivă, nevoia imperioasă care a condus la existența filmului. Necesitatea poate veni de la un artist care trebuie să se exprime cu orice preţ, la fel cum poate veni din onorarea unei comenzi.

***

Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului, care urmărește atent tendințe transversale, forme anonime și categorii inexistente. Este una dintre cele mai grele sarcini critice: să identifici și să numești schimbarea, să fii cu adevărat martor al timpului tău, prin urmare, fără pretenție istorică, obstinent în prezent.

***

Cinemaul nu este o insulă mică detaşată de alte imagini. A scrie o cronică înseamnă a te așeza la o masă de montaj. Criticul are în fața lui imaginile filmului, imaginile tuturor celorlalte filme și imaginile lumii. El taie, decupează, lipește și racordează. Fricțiunea între imaginile filmului și toate celelalte imagini naște idei. Imaginile se interoghează între ele. Evidențiindu-le, criticul le face să vorbească, să facă schimb, să se interpeleze. Logica racordurilor îl poate duce departe, foarte departe de filmele însele, însă el revine mereu la ele. Și de-a lungul periplului său, lipiciul, foarfeca rămân aceleași: ele sunt făcute din ceea ce el a învățat ca educație prin film; trusa lui cu instrumente este cinemaul.

***

Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute, dictate de posturile filmelor (chiar înainte de ierarhiile dictate de piață sau de societal). Forța sa este de a le contesta și de a propune altele, chiar și fragile.

***

Inamicul nu este cineastul, ci imaginile sale: criticul trebuie să știe să fie iconoclast, să ardă în foc retoric un anumit cadru, să calce în picioare prin cuvinte un anumit racord și să își exprime astfel ostilitatea în detaliu, deoarece lui îi revine datoria să trezească numeroasele lupte esențiale latente din spatele marilor consensuri.

***

Neîncrederea pe care o stârneşte critica rezidă parțial în dinamica sa pretins distructivă. Filmul se naște dintr-un act de creație, el construiește. A vorbi de rău ar fi un mod de a-i răpi dreptul de a exista, de a-l distruge. Însă se greșeşte inamicul: violența pieței și hegemonia anumitor producții sunt cele care în primul rând neagă dreptul la existență pentru foarte multe filme. În ceea ce o privește, critica trebuie să se țină cât mai departe posibil de dorința de a evalua viitorul comercial al filmului. Critica negativă nu este un act de distrugere sau de cenzură: prin definiție, ea vine după nașterea unui film, și prin aceasta se alimentează mereu din existența pozitivă a filmului. Există filme proaste “bune”, bune pentru că ceea ce ni se pare că e ratat sau problematic pune în mișcare imaginația. Prin urmare, misiunea critică este de asemenea de a spune ce îi lipsește cinemaului vremurilor noastre, nu doar ceea ce ne oferă, de a nu se ține de un raport de consum de satisfacere şi de digerare a ceea ce există, ci de a căuta să fie sensibilă la virtualităţile adormite, la ceea ce aprofundează realul. Lipsa este de asemenea ceva ce alimentează eclozarea altor dorinţe, altor orizonturi.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »