Andi Vasluianu: “Jurnalismul e adrenalină. E ca la actori, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/andi-vasluianu-jurnalismul-e-adrenalina-e-ca-la-actori-nu-te-lasa-in-pace-altfel-nu-functionezi/

Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. Scenariul filmului a împlinit deja 10 ani, el ar fi trebuit să fie debutul regizoarei. Unul dintre puţinele lucruri care s-au păstrat din varianta iniţială a poveştii e faptul că personajul principal este jurnalist. Protagoniştii filmului sunt Andi Vasluianu şi Voica Oltean, o actriţă care, la doar 15 ani, a impresionat juriul Festivalului de la Karlovy Vary.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2017

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Actorul Andi Vasluianu, protagonistul poveștii, își amintește că a fost inițial chemat la casting pentru un rol de cameraman, „un cameraman care trăiește. Apoi au trecut anii și n-am mai știut nimic.” În cele din urmă, l-a sunat Iulia Rugină și i-a spus că povestea din Breaking News, în noul format, este acum scrisă pentru el.

Breaking News„De la un punct încolo, am scris cu Vasluianu în cap, ne-am dat seama că el este Alex Mazilu”, povestesc cele trei co-scenariste, Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian. „Balaurul cu trei capete”, așa le numește Andi Vasluianu pe cele trei prietene și colege de lucru care, încă de pe băncile facultății, au colaborat la o lungă serie de scurt și lung metraje.

Faptul că se cunoșteau și colaboraseră foarte bine înainte a ajutat mult procesul de lucru. „Pentru mine, ca actor, e foarte important să am relaxarea că pot să vorbesc cinstit cu regizorul, să îi spun cinstit ce cred, ce simt. Iar Iulia e deschisă la prezent, la ce se întâmplă acum, aici. Face parte din familia căutătorilor”, spune Vasluianu.

Voica Oltean, tânăra parteneră de joc a lui Andi Vasluianu, îl numește mentorul ei. El recunoaște că a ajutat-o în timpul filmării, dar spune că asta face parte dintr-un proces natural al meseriei de actor. „Explicând cuiva, îmi explic mie, de fapt. E o căutare tot a mea, iar Voica este al dracului de inteligentă. Dacă nu era așa, nu ar fi putut să joace în filmul ăsta. A avut mare noroc că a întâlnit niște oameni extrem de deschiși și de generoși, e foarte important să ai prima experiență așa”, adaugă el.

Pentru personajul Alex Mazilu, actorul Andi Vasluianu s-a întâlnit cu jurnalistul Adelin Petrișor. A vrut să înțeleagă mai bine cum funcționează un jurnalist de TV, au vorbit despre delimitarea dintre viața profesională și cea personală.

„Și mai voiam să înțeleg modalitatea de a prezenta, cum vorbește la microfon, dacă are un text gata pregătit sau doar niște guideline-uri, apoi improvizează. M-am bucurat foarte mult că l-am văzut, eram atent și curios să văd cum e, care-i drive-ul lui, și mi-am dat seama că e o nebunie, e ca noi cu scena, ai nevoie de adrenalina asta, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi.”

Adrenalina din spatele meseriei de jurnalist de teren, povestea filmului și omul din centrul ei au generat o serie de întrebări la care echipa din spatele casei de distribuție Transilvania Film a căutat răspunsuri, generând o serie de interviuri cu operatori de imagine și jurnaliști TV, profesioniști care fac de zeci de ani aceeași meserie, o meserie care îi duce departe de casă și de familie și le testează limitele.

Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, în film joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

 

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Breaking News este distribuit în România de Transilvania Film, din 29 septembrie.

Foto: Breaking News – facebook

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.

16
/02
/15

Filmul "Aferim!", pentru care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România.

13
/02
/15

Wish I Was Here / Rolul vieţii mele, comedia regizată de Zach Braff, are premiera în România azi, vineri, 13 februarie. Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane de dolari. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului.

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.