Andrei Blaier – două filme la Duminica filmului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-blaier-doua-filme-la-duminica-filmului-romanesc/

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

Un articol de Andrada Văsii|8 decembrie 2013

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

Drama „Fapt divers“ (realizată în 1984) îi are în rolurile principale pe actorii Ilarion Ciobanu şi Răzvan Popa. Este povestea lui Ion Barbu, tipograf, care se transformă într-un jurnalist de investigaţie. Scopul lui este de a-l descoperi pe eroul care, după ce a salvat doi copii dintr-un incendiu, a ales să dispară înainte de a primi mulţumiri şi de a-i fi cunoscută identitatea.

Mai mult decât numele persoanei, pe Barbu îl interesează motivul pentru care cineva ar fugi de aprecieri, preferând anonimatul. Pornind de la incendiul prezentat în ziar ca un fapt divers, eroul nostru are ocazia nu doar de a descoperi adevărul din spatele unei afaceri destul de încâlcite, dar şi de a se implica în rezolvarea ei.

Andrei Blaier

Fapt divers – un film de Andrei Blaier

Cel de-al doilea film al zilei este „Ilustrate cu flori de câmp“ (din 1975), o dramă în care rolurile principale sunt interpretate de Carmen Galin şi Draga Olteanu Matei. Filmul lui Andrei Blaier porneşte de la problema unei tinere, Laura, care rămâne însărcinată cu iubitul ei -, căsătorit – şi care îi propune să avorteze.

Aşa ajunge Laura într-un orăşel de provincie, unde locuieşte o moaşă care face întreruperi de sarcină pe ascuns. Iniţial lucrurile par să meargă bine, dar tentativa de avort are consecinţe tragice, pentru toţi cei implicaţi.

Foto credit: Cinemagia, TVR 2 – foto cu Andrei Blaier

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.