Andrei Crăciun, într-o singură frază
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-craciun-intr-o-singura-fraza/

Un interviu neconvenţional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) şi scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărţile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

Un articol de Dan Boicea|4 mai 2017

Te întreb ce este cartea aceasta „Aleea Zorilor”, iar eu îți răspund că este o carte pe care am purtat-o în inimă în ultimii zece ani, dar nu îmi găseam niciodată răgazul să o scriu, ea nu este un roman-fluviu, ceea ce nu înseamnă că nu aveam nevoie de multă liniște înainte să mă așez la masa mea de scris, care de altfel nu este întru totul o masă de scris, căci ea se află într-o ceainărie, iar ultimul deceniu din viața mea a fost și el obsedant, și nu-mi găseam orele liniștite, așa că o amânam și o amânam și o amânam, până când anul trecut sau acum doi ani, nici nu mai știu, am citit Lecții de dans pentru vârstnici și avansați de domnul nostru Bohumil Hrabal, și am înțeles că acela este ritmul pe care îl căutam, căci, de fapt, dincolo de timp, nu aveam nici ritmul pe care mi-l doream, și după ce am găsit acest ritm, care este însuși ritmul respirației, am scris cartea aceasta deodată și tot deodată se și citește ea, căci este într-o singură frază, iar prin toamnă am publicat un fragment în revista „Iocan” și m-au bucurat oamenii care au vrut să citească mai mult și mai mult din această copilărie imaginară a mea, căci asta este „Aleea Zorilor”, o copilărie Aleea zorilor-EgoProzadeopotrivă recuperată și imaginară, te întreb dacă nădăjduiești la succes cu ea, iar eu îți răspund că nu, eu nu am asemenea speranțe, sunt decenii de când nu mai cred în nicio ierarhie, cu atât mai puțin în ierarhiile din vânzări, nu mă interesează gloria literară, sunt ziarist de presă scrisă, mă ocup în fiecare zi cu fiecare zi, știu bine prezentul, cunosc efemerul și nu cred în viitor, nădăjduiesc însă, așa cum frumos spui tu, cu acest verb îndelung ocolit, ca această carte să deschidă în cititori fereastra către viața de dinainte să li se întâmple viața, să-și amintească de copiii care au fost și să călătorească prin timp, mai departe, împreună, fiindcă e foarte frumos să treci prin viață de mână cu copilul care ai fost, așa cum bine observa și José Saramago, și nu am niciun motiv să îl contrazic pe José Saramago, te întreb ce urmează pentru scriitorul Andrei Crăciun, iar eu îți răspund că urmează, probabil, nașterea, voi mai publica anul acesta cărți și cu ele mă voi naște, poate, ca scriitor, trebuie să iasă de la tipar o culegere de nuvele, care poartă titlul “Îndurabile”, e un titlu pe care l-am primit cadou de la prietenul meu Radu Cosașu, și de aceea îl iubesc mai mult ca pe oricare altul, voi continua seria „Baricadele” și, mai ales, voi scoate un nou volum de versuri, o carte de geopoetică, iar cartea aceasta poartă titlul „Toată poezia lumii”, ceea ce cred că spune destul de mult, dacă nu totul despre ea, dar acestea sunt alte întâmplări și încă nu am ajuns până la ele, deocamdată am în librării “Aleea Zorilor”, cartea publicată la Editura Polirom, căreia s-ar cuveni să îi mulțumesc, fiindcă eu știu că nu sunt un autor comercial, și nici nu mă străduiesc să devin unul, în schimb îmi doresc să nu încetez să caut adevărul, ceea ce într-o lume ideală ar fi de ajuns, și ce dacă lumea nu e ideală?, îți spun mai departe, te întreb ce vrei să le transmiți cititorilor noștri și ai tăi, iar eu îți răspund că doresc să le transmit să rămână senini și să mă citească, dacă vor, și pe mine, printre atâția alți scriitori și ziariști, cu adevărat talentați, cu care suntem contemporani, și să știe că, și atunci când nu sunt inspirat, rămân, totuși, cinstit, ceea ce nu e tocmai puțin, și să mai știe și că îmi scot în calea lor pălăria–mi albastră.

… nădăjduiesc însă, așa cum frumos spui tu, cu acest verb îndelung ocolit, ca această carte să deschidă în cititori fereastra către viața de dinainte să li se întâmple viața, să-și amintească de copiii care au fost și să călătorească prin timp, mai departe, împreună, fiindcă e foarte frumos să treci prin viață de mână cu copilul care ai fost, așa cum bine observa și José Saramago…

Foto: Daniel Vrăbioiu, editura Polirom

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.

11
/09
/19

Asociația Fascination, în parteneriat cu Fun Science Romania și televiziunea educațională Da Vinci, lansează emisiunea ,,Știința Altfel” pe canalul de youtube ,,Profesorul Trasnit TV”. Emisiunea își propune să ofere o perspectivă amuzantă, trăsnită și interactivă asupra lecțiilor de fizică și chimie ce se regăsesc în programa școlară.

11
/09
/19

Ieri a avut loc conferința de lansare a celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019.

07
/09
/19

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, și va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe alte surprize.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.