Andrei Pleșu, Părintele Constantin Necula și „Iisus” de Nicolae Iorga, în programul de sărbători, la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-plesu-parintele-constantin-necula-si-iisus-de-nicolae-iorga-in-programul-de-sarbatori-la-radio-romania-cultural/

Filosoful Andrei Pleşu va citi, în Vinerea Mare, de la ora15.30, fragmente din volumul său „Despre îngeri”, în cadrul campaniei #ACASĂ, pe care Radio România Cultural o desfăşoară în parteneriat cu editura Humanitas.

Un articol de Liliana Matei|15 aprilie 2020

„Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu și om într-un spațiu al comunicării. Ei dau consistență și viață acestui spațiu, transmițând omului semnele lui Dumnezeu și lui Dumnezeu rugăciunile omului”, spune Andrei Pleșu în volumul său „Despre îngeri’’, realizat și în variantă sonoră, în lectura autorului.

În aceeași zi, de la ora 14,00, emisiunea iClasă oferă publicului o întâlnire cu Părintele Constantin Necula. Într-un dialog realizat de Oana Ciucă Lazar, domnia sa vorbește despre ce înseamnă această perioadă de izolare, despre prețuirea celuilat, dar și despre frica de moarte:

„Motivul principal pentru care rezistăm toti în această perioadă este prima zi de după coronavirus. Când o fi, Dumnezeu știe. Trebuie să ne întoarcem la locurile noastre de muncă și să ne vedem de treabă. Nu doar de muncă, ci sa ne vedem de noi. Cred ca va fi foarte important pentru noi să învățăm să gestionăm aceste lucruri câștigate în singurătate, în momentul când  singurătățile noastre se vor anula”, spune preotul Constantin Necula.

Tot vineri, de la ora 23.00, Radio România Cultural difuzează „Sfântul și dreptul Iov”, spectacol în regia lui Gavriil Pinte, după „Cartea lui Iov”.

În prima zi de Paște, de la ora 19.00, Radio România Cultural propune spectacolul „Iisus’” de Nicolae Iorga, în regia lui Leonard Popovici, o montare care vorbește ascultătorului contemporan prin umanitatea sa, prin calitatea iubirii creştine pe care o răspândeşte, prin semnificaţiile tulburătoare ale morţii şi învierii lui Iisus.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.