Angela Gheorghiu, nou album de colinde, alături de fiica sa şi de Loredana Groza
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-nou-album-de-colinde-alaturi-de-fiica-sa-si-de-loredana-groza/

Angela Gheorghiu lansează un nou album de colinde, intitulat „Guardian Angel”, care conţine 11 dintre cele mai cunoscute cântece internaţionale dedicate Crăciunului, soprana interpretând unele dintre piesele de pe materialul discografic alături de fiica sa, Ioana Dan, şi de Loredana.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2014

Angela Gheorghiu revine cu un nou material discografic, dedicat Sărbătorilor de iarnă, după succesul pe care l-a avut, anul trecut, cu albumul de colinde româneşti „O, ce veste minunată!”, premiat cu Discul de Aur pentru vânzări record în mai puţin de două săptămâni de la lansare, notează Mediafax.

„Ani de zile am visat să înregistrez colinde româneşti şi internaţionale. Anul trecut visul s-a împlinit, CD-ul cu colinde româneşti a fost lansat. Anul acesta sunt fericită pentru noul meu disc, de data aceasta cu colinde internaţionale, pe care le iubesc la fel de mult ca şi pe cele româneşti. Am ţinut mult ca absolut toate piesele de pe acest album să fie reorchestrate special pentru vocea mea. Am apelat la muzicieni talentaţi din România şi din lume: Steven Mercurio, Julien Painot şi Andrei Tudor, iar rezultatul este unul excepţional” – Angela Gheorghiu.

Noul album al Angelei Gheorghiu conţine 11 dintre cele mai cunoscute colinde internaţionale, printre care „Silent Night”, „White Christmas”, „O, Tannenbaum”, „I’ll Be Home For Christmas”, piesă interpretată împreună cu Loredana, şi „It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas”, duet cu Ioana Dan, fiica sopranei.Angela Gheorghiu

Colindele sunt înregistrate la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, Corul de copii Radio, sub bagheta dirijorului Voicu Popescu, Corul Accoustic, sub îndrumarea dirijorului Daniel Jinga, şi la Ines Sound & Video Studio, iar producătorul executiv al acestui material discografic este Oltea Şerban-Pârâu.

Albumul „Guardian Angel” poate fi deja cumpărat din hypermaketuri şi magazinele de specialitate din toată ţara.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi.

În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Foto: Angela Gheorghiu – angelagheorghiu.com

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.