Angelina Jolie – primele fotografii în rochie de mireasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angelina-jolie-primele-fotografii-cu-in-rochie-de-mireasa/

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2014

Actriţa americană, în vârstă de 39 de ani, apare pe coperta celui mai recent număr al revistei People purtând o rochie de mireasă din satin de culoarea fildeşului, decorată pe spate cu desenele realizate de cei şase copii ai cuplului, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

Voalul purtat de Angelina Jolie a fost şi el decorat cu desene realizate de copii, ţinuta fiind o creaţie marca Atelier Versace.

Angelina JoliePrintre celelalte fotografii publicate de revista americană se numără o imagine cu cuplul Jolie-Pitt, înconjurat de cei şase copii, dar şi un instantaneu cu cei doi actori sărutându-se, imediat după ce au spus „Da”.

La ceremonie au participat cei şase copii ai cuplului – Maddox, în vârstă de 13 ani, Pax, în vârstă de 11 ani, Zahara, în vârstă de nouă ani, Shiloh, în vârstă de opt ani, şi gemenii Knox şi Vivienne, în vârstă de şase ani.

Angelina Jolie şi Brad Pitt, în vârstă de 50 de ani, s-au căsătorit într-o capelă de pe proprietatea lor din sudul Franţei – Chateau Miraval -, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului.

Angelina Jolie a fost condusă la altar de Maddox şi Pax, în timp ce Zahara şi Vivienne aruncau în urma miresei petale de trandafir.

Brad Pitt a fost căsătorit anterior cu actriţa Jennifer Aniston (2000 – 2005), iar Angelina Jolie a fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996 – 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 – 2003).

Angelina Jolie şi Brad Pitt filmează în prezent drama cu accente romantice „By The Sea”, în Malta. Acest film reprezintă primul proiect cinematografic comun al celor doi actori, după pelicula „Mr. & Mrs. Smith” din 2005.

Foto: Angelina Jolie – People şi Hallo!

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

08
/10
/15

În luna octombrie, Merci Charity Boutique organizează o cină cu scop caritabil pregătită de Alex Dima, senior corespondent ProTv şi producător al emisiunii “România, te iubesc”.

08
/10
/15

După o serie de spectacole de teatru care au făcut istorie în ultimii ani, Teatrul Act propune un nou eveniment teatral, în co­productie cu Asociația T.E.T.A. – ​Vanilla Skype​– o incursiune în fascinația poveștilor contemporane. Premiera spectacolului va avea loc pe ​22, 23 și 24 octombrie​de la ​orele 19:00​, la Teatrul Act​.

08
/10
/15

Festivalul Național de Teatru - ediția XXV (23 octombrie - 1 noiembrie) va oferi publicului bucureștean un număr record de spectacole, 44, selecționate de criticul Marina Constantinescu din stagiunea 2014-2015. Biletele pentru FNT 2015 se pun în vânzare începând de astăzi și, în premieră, se vor putea achiziționa online, prin platforma mystage.ro.

07
/10
/15

Recunosc că sunt un om curios, dar unul moderat, chiar discret. Aşa scria şi în fişa postului la prima angajare, să-mi manifest creativ curiozitatea. În ciuda a ceea ce am mai povestit pe aici, în mijloacele de transport încerc, cel puţin în ultima vreme, să fiu omul cel mai puţin curios din câţi există. Chiar şi aşa, cu această indiferenţă, pe alocuri jucată, nu pot evita să nu-i deranjez pe cei din jurul meu.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

07
/10
/15

O întâlnire cu toate fostele sau actualele iubiri: acesta poate fi coșmarul aventurierului. DON JUAN INFERNO vă invită într-o călătorie în care teatrul se completează cu dansul pentru a spune povestea infernului lui Don Juan. Produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, spectacolul se va juca în avanpremieră pe 9 și 10 octombrie, începând cu ora 20:00, la Sala ARCUB din Batiște nr. 14.