Animația verii, “Hotel Transylvania 3” – în curând, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/animatia-verii-hotel-transylvania-3-in-curand-la-cinema/

Vacanţa mare aduce o surpriză pentru micii cinefili şi una dintre cele mai aşteptate lansări cinematografice ale anului: animaţia “Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă”. Drac şi clanul său ne-au pregătit noi aventuri comice, pentru întreaga familie.

Un articol de Petre Ivan|9 iulie 2018

Reunind voci celebre în distribuție, Hotel Transylvania 3 – producția Sony Pictures Animation, va rula atât în varianta subtitrată, cât și în cea dublată în limba română – în avanpremieră pe 11 și 12 iulie 2018, iar din 13 iulie a.c., pe marile ecrane din toată țara.

 Ce fac niste monștri plictisiți? Pleacă în vacanță. Și nu orice vacanță, ci o croazieră de lux, în care au de gând să facă valuri. Doar că, după această vacanță, sigur vor avea nevoie de alta!

Sătul să se ocupe de vacanțele altora, celebrul conte Dracula, administratorul hotelului de succes “Transylvania”, decide să plece el însuși în vacanță. Mai ales că se simte cam singur de la o vreme și aspiră la o escapadă romantică… Așa că urmează sfatul fiicei sale, Mavis, și se îmbarcă, împreună cu toată gașca de monștri simpatici, pe un vas luxos, în prima croazieră organizată special pentru monștri. Destinația? Atlantis, orașul dispărut. Drac simte fluturi în stomac de îndată ce urcă la bord: căpitanul navei, Erika, îi ia ochii și… mințile.

Croaziera se anunță cum nu se poate mai antrenantă, răsfățându-i pe monștrii dornici de distracție cu jocuri de volei, şedinţe de bronz la lumina lunii, scuba diving, surfing pe delfini, excursii în Triunghiul Bermudelor, expediție la un vulcan pe fundul mării și jocuri de noroc într-un fel de Las Vegas subacvatic. Dar nu cumva își cam forțează norocul la propriu? În timp ce lui Drac i se aprind călcâiele după Ericka, ea pregătește o surpriză monstruoasă, care i-ar putea anihila pe toți!

Dacă iubirea îi va duce la pierzanie sau îi va ajuta să iasă din impas aflăm din 13 iulie a.c., la cinema, în “Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation” / “Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă”.

*

Aflat pentru a treia oară la cârma producției, regizorul Genndy Tartakovsky, câștigător a trei premii Emmy, a ridicat ștacheta pentru animatori și scenografi în realizarea efectelor vizuale, creând scene de o amploare și de o complexitate superioare, precum cele cu vulcanul subacvatic, Triunghiul Bermudelor ori cu oraşul dispărut, Atlantis.

Mai mult, pentru a se asigura că-și va transpune viziunea în imagini, Tartakovski semnează, împreună cu Michael McCullers, și scenariul producției. Rezultatul promite fanilor francizei un adevărat spectacol vizual, plus o supradoză de umor și aventură în stilul inconfundabil “Hotel Transylvania”.

Producția Sony Pictures Imageworks Inc. durează 97 de minute, este recomandată pentru audiență generală și distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Hotel Transylvania 3 – InterComFilm

12
/10
/16

“Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, desemnat drept cel mai bun film al anului de către Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI), va deschide Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest vineri, 14 octombrie, ora 18:30, în prezența regizoarei Maren Ade.

11
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Filmat în bună parte în România, „Toni Erdmann”, al treilea lungmetraj al regizoarei germane Maren Ade, este o dramedie despre rolurile sociale şi măştile familiale spre care ne împinge viaţa şi de care ne este teamă să scăpăm pentru a redeveni noi înşine.

11
/10
/16

Abbas Kiarostami, unul dintre cei mai influenți cineaști ai ultimelor decenii, care s-a stins din viaţă, în iulie, anul acesta, la Paris, la vârsta de 76 de ani, va fi celebrat în cadrul unei retrospective la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Invitata specială, cu acest prilej, este actrița Mania Akbari, care va lua parte la proiecții și va discuta cu publicul în primele patru zile de festival.

10
/10
/16

“Sandra”, un scurtmeraj despre un grup de fete excentrice care sunt închise într-o pseudo-comunitate de fete în care violența și prietenia se împletesc într-un mod nefiresc a câștigat trofeul Timishort 2016 în valoare de 3500 de euro.

08
/10
/16

Rulează în cinematografele din țara noastră filmul artistic „Două lozuri” (regizor Paul Negoescu). Comedie românească, așadar mai puțin romantică și vag tragică. Nu se râde deloc rău.

07
/10
/16

Şapte dintre cele mai noi şi mai de succes producţii româneşti, printre care extrem de aşteptatele „Sieranevada” de Cristi Puiu şi „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, dar şi clasicul „La Moara cu noroc” de Victor Iliu vor putea fi văzute, în cadrul unor proiecţii cu intrare liberă, la a doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc între 20 şi 23 octombrie la Cinema Odeon, cu participarea mai multor invitaţi speciali.

07
/10
/16

Actrița, regizoarea și scriitoarea Diane Keaton (70 de ani) va primi cea de-a 45-a distincție pentru întreaga carieră decernată de Institutul American de Film (AFI). Anterior, premiul a mai fost decernat printre alții lui John Williams, Jane Fonda, Mel Brooks și Morgan Freeman.

06
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Sibiul se conectează vreme de 7 zile cu realități din lumea largă pe calea filmului documentar, la Astra Film Festival, ediția cu numărul 23. Fuocoammare, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2016, va fi proiectat vineri, 21 octombrie, de la ora 21:30 la Sala Thalia.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

05
/10
/16

Ediția #11 a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est are loc în perioada 7-16 octombrie, la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, Centrul CINETic, Club Fabrica și Club Control. Festivalul se deschide pe 7 octombrie cu La Tortue Rouge (Țestoasa roșie), o co-producție Franța-Belgia-Japonia în regia lui Michael Dudok de Wit.

05
/10
/16

De la incisive la joviale, cele 25 de filme selecționate în competiția Filminute 2016 aduc o gamă de perspective și povești captivante din 17 țări. Cea de-a 11-a ediție a FILMINUTE, festivalul internațional de filme de un minut, debutează în această săptămână cu o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume, fiecare împachetând o poveste completă în fix un minut.