Anna Szeles, 77
https://www.ziarulmetropolis.ro/anna-szeles-77/

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actriţe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internaţional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2019

Anna Szeles s-a născut la Oradea pe 24 august 1942. Blondă, de o frumuseţe răpitoare, actriţa de origine maghiară era studentă când Liviu Ciulei și-a dorit-o în distribuţia filmului „Pădurea spânzuraţilor” în rolul Ilonei.

„Pădurea spânzuraților” e filmul meu preferat (…). Aveam un accent specific ardelenesc, mai stâlceam unele cuvinte. Toate acestea au fost atuul meu.” – Anna Szeles

Ecranizarea romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor” (1965), a rămas nu doar unul dintre cele mai bune filme româneşti din toate timpurile, ci şi vârful carierei actriței care a împlinit, zilele trecute, 77 de ani.

La primul examen dat la Academia de Teatru şi Film a fost respinsă din cauza fragilităţii şi tinereţii ei (motivul oficial). A fost nevoită să lucreze un an ca muncitoare, după care, în anul următor, a reușit să intre prima la Academie.

În anul următor, la vârsta de 23 de ani, pe când filma la „La vârsta dragostei” (1963) l-a cunoscut pe Florin Piersic, de care se îndrăgostește, dar care îi va deveni soț abia 9 ani mai târziu. Mariajul lor avea să se întindă pe durata a 10 ani, in perioada 1975-1985.

„Ne-am întâlnit prima dată când filmam „La vârsta dragostei”. Țin minte că Florin m-a invitat la un spectacol, iar regizorul Francisc Munteanu mi-a spus să nu mă duc, avertizându-mă că ma voi îndrăgosti de Piersic. După vreo noua ani s-a întâmplat…  ”

Anna Széles  a mai apărut, printre altele, în „Meandre” (1966), „Vin cicliştii” (1968), „Balul de sâmbătă seară” (1968) şi  „Tinereţe fără bătrâneţe” (1969). Împreună cu Florin Piersic, actriţa a jucat în filme ca „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975), „Elixirul tinereţii” (1975) şi „Masca de argint” (1985).

În urmă cu un an, Anna Széles a fost omagiată la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

(sursa: clvfilm.wordpress.com)

Foto: Anna Szeles, Florin Piersic și Victor Rebengiuc – facebook

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.